30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSportUn membru al Bundestagului îl va face de rușine pe Victor Ponta

Un membru al Bundestagului îl va face de rușine pe Victor Ponta

Șeful Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag a declarat că, în timpul vizitei la Bucureşti, nu a solicitat o întâlnire cu premierul Victor Ponta pentru că „el trebuie să stea de vorbă cu alte persoane şi cu alte instituţii”, în contextul acuzaţiilor care i se aduc, transmite Mediafax

„Nu am solicitat o întrevedere cu prim-ministrul Victor Ponta, pentru că suntem de părere că trebuie să stea de vorbă deocamdată cu alte persoane și instituții. Domnia sa a fost trimis în judecată și reamintesc un fapt petrecut în Germania, fostul președinte federal Christian Wulff s-a retras din funcție și asta înainte de a fi trimis în judecată, în momentul în care abia fuseseră anunțate cercetările penale. Este un lucru ce ține de cultura politică. Noi dorim să evităm distrugerea reputației unei funcții. E un principiu democratic, iar democrația e singurul bun pe care îl avem”, a declarat Gunther Krichbaum, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul Ambasadei Germaniei la Bucureşti.

„Știu că este un subiect sensibil, trebuie să afirm cu tărie că pentru mine prim-ministrul Ponta e nevinovat și rămâne nevinovat până când instanța va decide nevinovăția sau vinovăția sa, dar acest lucru trebuie să fie valabil nu mai devreme de această decizie”, a adăugat el.

Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag a vorbit şi despre blocarea ridicării imunităţii în Parlamentul de la Bucureşti, afirmând că „imunitatea nu reprezintă privilegiul unui parlamentar, ci este o protecţie a libertăţii instituţionale” şi că „unii ar trebui să se gândească mai bine”.

Gunther Krichbaum conduce o delegaţie a Comisiei pentru afaceri europene din Bundestagul german, aflată la Bucureşti în perioada 28-30 octombrie, pentru convorbiri politice. Delegaţia a avut întâlniri cu reprezentanții mai multor instituții din România, inclusiv cu președintele Klaus Iohannis. Din delegaţie mai fac parte vicepreşedintele Comisiei, deputatul Heinz-Joachim Barchmann, deputatul Iris Eberl şi deputatul Detlef Müller.

 

 

Cele mai citite

România, între caniculă și furtuni violente. Temperaturi de 37 de grade și coduri galbene emise de ANM

Potrivit meteorologilor, în intervalul 16 iulie - 18 iulie, ora 22:00, masa de aer fierbinte se va intensifica treptat, iar disconfortul termic va crește...

CCR dezbate sesizarea Guvernului privind conflictul cu ÎCCJ pe tema plății restanțelor salariale ale magistraților

Curtea Constituțională dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte...

Zelenski îl propune pe șeful Naftogaz pentru funcția de premier

Documentul a fost deja înregistrat în Parlament, iar deputații urmează să-l analizeze și să îl supună votului în perioada imediat următoare, conform procedurilor legalePreședintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă