Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Judecătoarea Camelia Bogdan, despre Ordonanța 13: E posibil ca și CCR, prin decizia de ieri, să imixtioneze în actul de justiție

Judecătoarea Camelia Bogdan a vorbit, marți, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), despre dosarul elaborării Ordonanței 13, are a fost declinat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) la Parchetul General.

Share

Roxana Petre 0 comentarii

Actualizat: 28.02.2017 - 11:39

Judecătoarea Camelia Bogdan a vorbit, marți, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), despre dosarul elaborării Ordonanței 13, care a fost declinat de Direcția Națională Anticorupție (DNA) la Parchetul General.

Întrebată ce crede că ar trebui să se întâmple cu dosarul Ordonanței 13, după ce Curtea Constituțională a României a constatat existența unui conflict de natură instituțională între Guvern și DNA, Camelia Bogdan a răspuns: „Depinde dacă și CCR nu imixtionează prin această afirmație. Nu am văzut comunicatul, dar este posibil ca și CCR, prin această afirmație, să imixtioneze în actul de justiție, deoarece, dacă există suspiciunea rezonabilă că anumite persoane săvârșesc infracțiuni, chiar și prin activitatea de legiferare, aceste aspecte trebuie lămurite de organele de urmărire penală”.

Întrebată dacă mai pot procurorii să ancheteze legalitatea actelor normative emise de Guvern, Camelia Bogdan a spus că „nu este prima dată când se fură prin lege". „În acest caz obiectul legiferării a avut o altfel de activitate, dar există legi prin care s-au sifonat bani de la bugetul de stat, au fost date în considerarea calității anumitor persoane, nu este prima dată când se întâmplă în România. (...) Dacă se constată, spre exemplu, că se încearcă dezincriminarea unei infracțiuni de către o persoană care este inițiatorul unui proiect de lege, a unui cod în favoarea unei persoane apropiate și face demersuri, acest lobby, acest trafic de influență, bineînțeles. Dar chiar dacă se face prin lege trebuie încurajată anchetarea acestor situații", a susținut Camelia Bogdan.

În ceea ce privește excluderea sa din magistratură, Camelia Bogdan a declarat că se va apăra. „S-a mai vehiculat că am absentat de la serviciu. Evident, eu mă voi apăra și pe aspectul incompatibilității”.

În 8 februarie, judecătoarea Camelia Bogdan, care la condamnat pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, în dosarul ICA, a fost exclusă din magistratură. Consiliul Superior al Magistraturii a precizat, într-un comunicat de presă, că s-a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva Cameliei Bogdan, judecător în cadrul Curţii de Apel Bucureşti.

Contactată de reporterii Digi 24 TV, Camelia Bogdan a declarat că va contesta decizia în instanță. „Este o decizie ilegală și mă voi lupta pentru dreptate până la capăt”, a spus Camelia Bogdan, la acel moment.

„În temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia pentru judecători a aplicat doamnei judecător sancţiunea disciplinară constând în “excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. b) din acelaşi act normativ - „ încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”. Hotărârea secţiei va cuprinde, alături de alte elemente prevăzute de lege, descrierea faptei pentru care s-a aplicat sancţiunea disciplinară menţionată, urmând a fi redactată şi publicată pe site-ul Consiliului www.csm1909.ro în termen de 20 de zile de la pronunţare”, precizează CSM.

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Camelia Bogdan a fost sponsorizată de Ministerul Agriculturii pentru  un curs de două săptămâni la Poiana Braşov, în timp ce făcea  făcea parte din completul de judecată din dosarul ICA, în care Ministerul Agriculturii se constituise parte civilă. La vremea respectivă, Camelia Bogdan spunea că acuzaţiile sunt nefondate în ansamblul lor, pentru că ea nu a fost plătită de Ministerul Agriculturii, ci a predat, în calitate de expert al UE din 2009, elemente de anticorupţie funcţionarilor statului.

„Plata s-a făcut prin SRL-ul care m-a contactat, banii proveneau de la Banca Mondială”, arăta Camelia Bogdan.

Pe 8 august 2014, un complet de la Curtea de Apel Bucureşti din care a făcut parte şi Camelia Bogdan  i-a condamnat definitiv în dosarul ICA, pe Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare, pe fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, pe fostul director al ADS Corneliu Popa tot la opt ani de închisoare şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Instanţa a dispus atunci şi confiscarea a 60 de milioane de euro, prejudiciul adus Ministerului Agriculturii. 

 

Știre în curs de actualizare.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...