Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Codrin Ştefănescu: Toni Greblă ar trebui să-i dea în judecată pe cei care i-au făcut dosarul

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat, în legătură cu decizia instanţei supreme de a îl achita pe Toni Greblă, că fostul judecător al Curţii Constituţionale ar trebui să îi dea în judecată pe procurorii care i-au făcut dosarul şi să le ceară daune.

Share

Iulian Budușan 0 comentarii

Actualizat: 11.05.2018 - 15:27

"Se pune aceeaşi întrebare ca şi cazul Ponta şi ca în multe alte cazuri cine răspunde şi cum răspunde pentru aceste abuzuri, pentru această hărţuire, pentru distrugerea vieţii şi carierei unui om, pentru distrugerea vieţii familiei lui, pentru imaginea proastă de care «s-a bucurat» ani de zile, pentru că erau nişte oameni foarte importanţi şi foarte vizibili, în funcţii foarte importante. Cine răspunde de toate aceste lucruri? Însă, cu toate aceste întrebări de la Cotroceni vom primi acelaşi răspuns de la Iohannis, că totul ţine de can can, că el este foarte mulţumit de cum funcţionează instituţia numită DNA, care devine tot mai toxică şi care afectează din ce în ce mai mult chiar statul român şi că lucrurile trebuie să continue sub forma asta. Părerea unanimă este ca şi domnul Toni Greblă şi alţii, care după ani de hărţuiri au câştigat în instanţă, să-i dea în judecată pe cei care au făcut dosarul şi să ceară despăgubiri din averea lor personală", a afirmat Codrin Ştefănescu, pentru Mediafax.

Social-democratul a adăugat că mediatizarea cazului lui Toni Greblă a adus prejudicii mari de imagine României, ţara noastră începând să fie ocolită de investitorii străini, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) este un semn că judecătorii încep să-şi redobândească independenţa.

"Încep uşor, uşor instanţele şi judecătorii să se rupă de protocoalele făcute între SRI şi sistemul juridic. Încep judecătorii să-şi recâştige independenţa şi să realizeze situaţia monstruoasă în care ne-am aflat în ultimii ani de zile. În cazul lui Toni Greblă care a fost mediatizat inclusiv în presa internaţională ştirile erau aşa: «un înalt judecător al statului român este acuzat că a primit mită şi foloase necuvenite, o promisiune de zugrăveală şi de materiale de construcţii la gardul unei ferme şi că a vândut fără bonuri fiscale nişte struţi». Adică ne aruncase într-un penibil atât de mare că nu poate fi cuantificat. Este la fel ca şi în dosarul Ponta, prim-ministru, ca şi în dosarul Tony Blair, care au stricat imaginea României fabulos de mult, în ceea ce însemnă interesul investitorilor de a investi aici, securitatea şi normalitatea dintr-o ţară europeană, pentru că oricine se gândeşte de 100 de ori acum dacă să vină sau să nu vină aici, unde lucrurile nu sunt foarte în regulă", a completat Ştefănescu.

 

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, vineri, să-l achite pe fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă pentru toate infracţiunile de care îl acuzau procurorii, respectiv de fals în declaraţii în formă continuată, trafic de influenţă, coordonarea unui grup infracţiona şi operaţiuni economice incompatibile cu funcţia.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă

Procurorii DNA l-au acuzat în 2015 pe Toni Greblă că, după efectuarea percheziţiilor domiciliare la ferma sa de struţi, fostul judecător al Curţii Constituţionale şi-a continuat activitatea infracţională şi a făcut demersuri de valorificare a foloaselor necuvenite obţinute din infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Comentarii

loading...