20.1 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăPoliticăAndronescu şi Bănicioiu, candidaţi la postul de preşedinte executiv, au plecat de...

Andronescu şi Bănicioiu, candidaţi la postul de preşedinte executiv, au plecat de la congresul PSD

„Am hotărât să plecăm, pentru că modul în care au fost gândite procedurile şi faptul că sunt pe poziţia 20 şi voturile deja s-au dat, ar fi absolut inutil. (…) M-am înscris pentru această candidatură, deşi prin suportul pe care preşedintele l-a dat dnei Dăncilă, era clar că şansele sunt minime sau deloc, dar pentru ideea de competiţie”, a spus Ecaterina Andronescu, potrivit Mediafax.

Nicolae Bănicioiu a declarat că votarea a început, de fapt, începând cu ora 13.30.

”S-au dat întâi mandatele către preşedinţi, care le-au distribuit şi sunt acum deja buletine votate. Înţeleg că schema era să nu apucăm noi să vorbim, să nu ştie lumea că se retrage unul pentru celălalt. Eu am vrut să-i cedez candidatura mea doamnei Andronescu. Cred că şi dl Dragnea, dacă iubeşte atât de mult echilibru de gen, ar trebui să-i cedeze doamnei Dăncilă şi funcţia de preşedinte al partidului. Îmi pare rău că s-a ajuns la aşa ceva. Niciodată în PSD nu a fost o astfel de situaţie”, a spus Bănicioiu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă