-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăPoliticăALDE vrea ca președintele și premierul să prezinte un raport privind gestionarea...

ALDE vrea ca președintele și premierul să prezinte un raport privind gestionarea crizei

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a adresat o scrisoare liderilor celorlalte partide parlamentare, în care le solicită sprijin pentru dezbaterea în procedură de urgenţă a acestui proiect de lege.

Noua lege ar urma să completeze OUG 1/1999 referitoare la starea de urgență.

„Mi s-ar părea normal ca atât Președintele României, cât și Prim-ministrul să fie obligați printr-o lege să vină în fața Parlamentului pentru a prezenta motivele pentru care s-a recurs la starea de urgență, măsurile care au fost luate pe perioada acestei stări de urgență, cât și o detaliere a drepturilor și libertăților care au fost anulate și persoanele care au fost vizate în acest sens. Cred că e o măsură necesară pentru sănătatea democrației”, a anunțat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, senatorul Călin Popescu Tăriceanu.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...

SUA, pe de o parte, și Danemarca și Groenlanda, pe de altă parte, sunt de acord că „nu s-a ajuns la un acord”

Discuțiile de la Washington privind viitorul Groenlandei s-au încheiat fără un acord, pe fondul unor poziții divergente între SUA, Danemarca și autoritățile de la...

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă