Moscheea de la București: Iohannis și vasalitatea față de turci

Sabina Fati Actualizat: 30.03.2016 - 16:42

Klaus Iohannis s-a cam grăbit să-i întoarcă vizita făcută de Recep Tayyip Erdogan în primăvara trecută. Președintele Turciei e ocolit, totuși, de lumea bună a democrațiilor consacrate, nu doar fiindcă a aruncat după gratii zeci de jurnaliști, o pasiune care s-a dezvoltat la Erdogan pe măsură ce a devenit tot mai puternic, ci mai cu seamă fiindcă recent a închis Zaman, cel mai mare cotidian din țară, cu un tiraj de aproape 700.000 de exemplare zilnic.

Share

Klaus Iohannis s-a cam grăbit să-i întoarcă vizita făcută de Recep Tayyip Erdogan în primăvara trecută. Președintele Turciei e ocolit, totuși, de lumea bună a democrațiilor consacrate, nu doar fiindcă a aruncat după gratii zeci de jurnaliști, o pasiune care s-a dezvoltat la Erdogan pe măsură ce a devenit tot mai puternic, ci mai cu seamă fiindcă recent a închis Zaman, cel mai mare cotidian din țară, cu un tiraj de aproape 700.000 de exemplare zilnic. Spre exemplu, Barack Obama a anunțat că nu vrea o întrevedere oficială cu omologul său turc, la Summitul securității nucleare care urmează să aibă loc la Washington, din pricina dosarului kurd, în care turcii joacă brutal.

Sigur, Iohannis nu e Obama, iar România nu a scăpat de tot de complexele ei istorice de periferie: principatele au fost la marginea Imperiului Otoman, pentru ca mai apoi să fie la marginea Europei. Vasalitatea față de Poartă a rămas astfel ca o stare de spirit printre liderii noștri politici sau poate chiar printre diplomați, care privesc cu uimire cât de bine funcționează lumea politicii externe de la Ankara, așezată pe tradițiile subtile ale otomanilor, care știau când să-ți ofere un cadou, când să te păcălească, când să se alieze cu tine sau când să te arunce de la masa negocierilor, considerându-te prea puțin important.

Klaus Iohannis, care nu e total lipsit de intuiții și de susținere din partea structurilor autohtone care se ocupă cu geopolitica, diplomația și proiecțiile despre viitorul regiunii în care se află România, a venit de la Ankara cu mâinile în buzunare și cu buzunarele goale. A promis o moschee în capitala țării, dar nu a negociat nimic pe măsura gestului său.  “Am stabilit câteva terenuri în Istanbul unde vor putea fi construite o capelă şi un loc de cazare pentru pelerinii români” a spus cu modestie Iohannis, după ce Erdogan a anunțat plin de emfază că a reușit, iată, în plină criză europeană a identităților, să primească un teren într-o capitală din Uniunea Europeană pe care să ridice o moschee.

Din câte se știe, Iohnnis nu a cerut nimic în schimb, doar amărata de capelă, aruncată eventual la marginea Istanbulului. Nici măcar vechiul proiect al cablului submarin prin care România ar fi vrut să exporte curent electric în Turcia, o țară fără suficiente resurse energetice, dar totuși plină de posibilități. Poate că nimeni nu i-a spus lui Iohannis despre această ideea negociată în urmă cu ani de zile, poate că, nimeni nu i-a spus nimic nici despre planul Bucureștiului de formare a unei flote NATO la Marea Neagră, la care să participe Bulgaria și Turcia , iar el nu și-a amintit de această strategie a României. Așa că nici despre acest proiect nu a discutat.

Rusia, ca vecin problematic comun al Turciei și României nu s-a aflat pe agenda discuțiilor celor doi președinți, care fie s-au acomodat cu politica expansionistă a Rusiei, fie sunt gata să accepte că Marea Neagră e un lac rusesc, fie au alte planuri prin care să-și împartă cum pot acest spațiu în care românii ar putea deveni nesemnificativi, cu tot cu baza americană de la Mihail Kogălniceanu.

Erdogan a moștenit de la otomani știința de a-și primi oaspeții, în așa fel încât aceștia să se simtă mai importanți decât sunt și mai puternici decât și-au imaginat vreodată. Iohannis a fost primit cu 21 de salve de tun și cu o ceremonie militară, cum doar sultanii știu să le ofere invitaților lor, chiar dacă aceștia sunt vasali. Iohannis a intrat în jocul lui Erdogan, care în final îl va disprețui pentru felul în care s-a lăsat păcălit, pentru cât de ușor i-a fost să-l transforme dintr-un președinte din UE, într-un vasal răsfățat la poarta lui.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...