Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Corigenţa preşedintelui la materia de bază

Marius Ghilezan 07.01.2019 - 11:55
Marius Ghilezan

Klaus Werner Iohannis refuză şi a doua oară să numească miniştri propuşi de premier, încălcând Decizia CCR nr. 98/2008, care interzice președintelui României să refuze a doua propunere pentru funcția de ministru, în cazul unei remanieri guvernamentale.

Share

Întrebat de către un reporter când va face publice motivele refuzului, cel considerat de către o instanţă de judecată drept “cumpărător de case cu rea-credinţă”, puţin strâmb, a spus că “are argumente de legalitate, dar avem şi argumente de oportunitate“. A anunţat că echipa sa lucrează la o analiză, fără a menţiona ce competenţe au “juzii de miniştri”. Sigur că e lesne de priceput cine-i face argumentaţia, că doar nu o să stea să chiţibuşească practici constituţionale când grijile alegerilor prezidenţiale şi ale “meritatelor” vacanţe sunt atât de mari.

Sfidează şi blochează statul nu doar pentru a fi pe placul nucleului dur al rezistenţei, ci şi pentru a le fi pe plac cerberilor care dijmuiesc multinaţionalele în numele “sfântului duh” al siguranţei naţionale.

În zadar se aşteaptă o ­dreaptă şi cumpătată chibzuinţă. N-ai de la cine să mai aştepţi. Omul încalcă cu bună ştiinţă orice prevedere constituţională, acţionând asemenea lui Ludovic al XIV-lea - “statul sunt eu”, de parcă tubulatura secretă dintre oamenii pădurilor şi ficusul din palatul preziden­ţial ar avea vreo dispoziţie legală. Poate doar binomială, dar şi aia deasupra legii.

Omul mai are nouă luni de mandat şi calcă toate prevederile constituţionale, pentru că ştie că nu mai e timp pentru suspendarea sa. E în stare să promită orice, de la mântuirea de datorii a multinaţionalelor până la vânzarea suveranității țării. Numai să mai ia un mandat.

Problema e că nucleul dur al indignaţilor, acea pătură socială în stare să se revolte până şi pentru că în curtea Guvernului sunt prea multe tufe de Veneţia, e arvunit de Dacian Cioloş, acel necuvântător care n-a cutezat să grăiască încă despre candidatura la preşedinţie, în stare să-i bage pe băieţii preşedintelui în funcţie, echipa despre care fu vorba, în şedinţă. Dacă-s doi puterea (nu) creşte şi poate de aia i-a promis lui Macron marea şi pactul pentru migranţi, nu departe de Marrackesh.

Are ţucălari, clanţe şi birjari, majuri de presă şi infanţi de online care să-l apere de notarea în catalog a corigenţei de la materia de bază: constituţionalismul. Sunt undeva în jur de un milion de corifei ai cauzei lui, debilizaţi de propagandă. Ei văd ruşi, penali, antieuropeni, tot ce le porunceşte maiorimea de presă să vadă. Dar cu milionul nu treci pârleazul. Aici e disconfortul şi agitaţia.

„De îndată” pentru el înseamnă cinci tur-retururi, ca-n smash-urile de la Miami, şi o piruetă cu nevasta ceas la mână şi pendulă în sufragerie. Menţine tensiunea. Cum i se va motiva refuzul?

Decizia 356/2007 a CCR are prevederi clare: "Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.
Legea nr. 90/2001, privind organizarea Guvernului, stabileşte imporabilităţile, pardon incompatibilităţile celor care sunt desemnaţi membri ai cabinetului.
Publicul încă nu ştie că Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici ar avea alte funcţii publice de autoritate, că ar exercita funcţii de reprezentare comercială sau că ar fi membri în CA-urile companiilor de stat. Sau până la anunţul că momentele de gândire profundă se încheie cu fum alb pe coşul prezidenţial au timp băieţii să fabrice niscaiva dosare sau alte bazaconii, îmbucate de rezistenţi. Le-ar retrage şi cetăţenia dacă ar avea puteri.

E clar că laboratorul e cel care-l serveşte şi gândeşte pentru el, magistrul, plenipotentatul la orice şi la nimic. Liber de cordonul ombilical, ar fi ca pasărea cerului, pe care de multe ori nasul său pe sus o întrece.

De Taica Lazăr, cel care a ferecat cu şapte lacăte dosarele cu casele obţinute de familia prezidenţială, nu se mai aude nimic. Trebuia să-l revoce. Propunerea era clară. Calistratul de dosare ale revoluţiei e tot în post. Precum mutul din Garda Elveţiană, căruia vasalii Papei i-au tăiat limba să nu mai mărturisească paparazzilor când mai iese Sanctitatea Sa să mănânce o prăjiturea.

Preşedintele refuză să-l coboare din capra podului pe distinsul său halebardier, vajnic apărător al turului de pantaloni. Prin refuzul de a emite decretul de revocare a acestuia, președintele comite un act de renăşire augustiniană şi trecerea împreună, în lipsa santinelelor, peste Podul Mincinoşilor, turnat în "Füle-i hámor", nu în catarsisul penal doar pentru unii.

Klaus Werner Iohannis e tot mai rigid în singurătatea gărzilor sale pretoriene. Săracul, din prea mulţi hristevi şi reciclări ideologice, s-a urcat în turnurile prezidenţiale şi refuză să se mai dea jos. E prea imperial. Şi mult prea covăsit în mantia de Înalt prea Temut. Uită că şi alţii au fost trădaţi de Unităţi. Acele entităţi obişnuite să cânte la cel puţin două mese. Istoria l-ar putea învăţa că cei ce te-au pus tot ei te omoară.

Comentarii

loading...