13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăOp & EdScandal ONU: “Beneficiile foametei în lume”

Scandal ONU: “Beneficiile foametei în lume”

La începutul lunii iulie 2022, „UN Chronicle,” oficios al Organizației Națiunilor Unite, publica, sub semnătura profesorului hawaian George Kent, un articol de analiză intitulat “Beneficiile foametei în lume.”  Cine l-a comandat? De ce l-au șters de pe site? Citiți originalul!

Articolul explică modul în care foametea este utilă procesului de dezvoltare al omenirii. Flămânzii, conform aprecierilor autorului, sunt dispuși la munci grele, prost plătite. Pentru că provenea dintr-o sursă credibilă, a fost share-uit de sute de mii de ori. Unele publicații de nișă susțin că internauții l-au redistribuit la mișto, pentru că l-au considerat o satiră.  

Acest articol a fost șters de pe pagina publicației ONU. Aceeași instituție, care în ultimul său raport, susține că 7.500 de copii mor zilnic de foame, a atins pragul maxim al dihotomiei. Numărul persoanelor care suferă de foame, la nivel global, s-a mărit cu zece procente față de perioada de dinainte de pandemie, ajungând la 828 de milioane în 2021, potrivit noului studiu despre sărăcie a ONU, citat pe un.org.  

Beneficiile foametei în lume sau despre cum bogatul nu-i crede flămândului (zicală bănățeană)

S-a înregistrat o creștere de aproximativ 46 de milioane față de 2020, când pandemia de COVID-19 a aruncat economia lumii într-o „spirală a tăcerii” și cu 150 de milioane mai mult decât în 2019.

citește și: Cum alegi factorul de protecție solară?

Omenirea este într-un regres profund al bunăstării. Bogații lumii și-au triplat averile în pandemie. Nu sunt încă date de referință despre cum oligarhii buni au profitat de războiul din Ucraina. Există, totuși, o serie de semne. Indicii Standard&Poor (S&P 500, pentru că prezintă valorile de piață a peste cincisute de companii americane), aproape, că s-au dublat față de 2019. Ca o ironie a sorții, numele conține și cuvântul “sărăcie.” Compania, care dă azi note de bună purtare țărilor slab dezvoltate, a fost fondată prin fuziunea dintre publicația Henry Varnum Poor, care încă din 1860 analiza prețurile la transportul pe cale ferată și The Standard Statistics Bureau, care a fost fondată în 1906.

Să vorbești despre sărăcie în casa bogatului, e ca și cum ai face referiri la funia din casa spânzuratului!

Ordinea ghepardiană sau despre colții “minunatei lumi noi”

Revenind la articolul profesorului pensionar din Hawai, acesta emite judecăți de valoare înfricoșătoare, neinfirmate de specialiști. Faptul că nicio organizație a profesioniștilor din domeniul psihologiei nu a reacționat, e semn de acceptare sau de compromis cu cei care vor să impună Ordinea mondială, ghepardiană, cum i-ar spune Adrian Severin. 

Desen de Ștefan Popa Popa’S

“Oamenii flămânzi sunt cei mai productivi de pe planetă, mai ales acolo unde e nevoie de o muncă fizică. Noi, în țările dezvoltate, obișnuim să considerăm săracii de pe marginea drumului că sunt dispuși să lucreze doar pentru o porție de mâncare,” afirmă profesorul Kent. În primele frazele ale așa zisului studiu științific, cinic autorul se întreabă: „Câți dintre noi ne-am vinde serviciile dacă nu am fi amenințați cu foametea?” În logica lui George Kent, un noul Goebells progresist, prostituția e justificabilă, la fel ca uciderea din nevoi fiziologice.

Din înaltul jilț academic, profesorul pus de către strategii „Minunatei lumi noi” ( Huxley, redivivus) aruncă la gunoi întreaga muncă de cercetare a sute de mii de profesioniști care au susținut teza că prosperitatea asigură creșterea capitalului. Ducele de râpă, pardon de Kent, dintr-un simplu tras în piept a tuns, ras și frezat o întreagă școală de gândire. “Asta e o prostie. Niciunul nu muncește mai mult decât un om înfometat. Într-adevăr, oamenii bine hrăniți sunt buni pentru munci fizice, dar aceștia nu mai sunt dispuși “să pună osul la treabă,” mai susține noul ideolog al sărăciei ca nevoie planetară.

Trompeta oligarhilor buni ai lumii zice că sfârșitul foametei ar fi un dezastru pentru omenire

“Pentru noi, cei aflați pe cea mai înaltă treaptă a scării sociale, sfârșitul foametei la nivel global ar fi un dezastru. Dacă nu ar mai exista foamete, cine ar ara câmpurile? Cine ne-ar recolta legumele? Cine ar lucra în preajma cuptoarelor? OMS ne-ar curăța toaletele? Ar trebui să fim proprii noștri bucătari? Să ne curățim singuri toaletele? Nu e de mirare că oamenii de la vârful puterii mondiale  nu se grăbesc să rezolve problema foametei. Pentru multe dintre noi, foametea nu este o problemă, ci un atu,” așa încheie profesorul George Kent pretinsa lui lucrare științifică, nimic altceva decât o vomă propagandistică a ideologiei progresiste.

Articolul susține că oamenii lucrează pentru a lupta împotriva foametei, iar dacă nu există foamete, nu va fi nimeni care să facă lucrările manuale. Kent mai susține în mod șocant: „Pentru cei dintre noi care se află la capătul înalt al scării sociale, sfârșitul foametei la nivel global ar fi un dezastru. Dacă n-ar fi foamete în lume, cine ar ară câmpurile? Cine ne-ar recolta legumele? Cine ar lucra în fabricile de coacere? Cine ne-ar curăța toaletele? Ar trebui să ne producem propriile alimente și să ne curățăm propriile toalete.”

Răscolind prin memoria lucrărilor academice din lume, am găsit lucrarea sa “Economia politică a foamei: Holocaustul tăcut.” (New York, editura Praeger, 1984), în care oferea soluții de reducere a sărăciei în lume. Acum, în culmea perversității, ne zice că sărăcia și foametea aduc progresul. Nu-i așa că minunata lume nouă e decrepită?

Lacrimile săracilor se transformă în joint-uri financiare

George Kent mai zice, de asemenea, că doar oamenii înfometați muncesc din greu, în timp ce cei bine hrăniți sunt mult mai puțin dispuși să facă o astfel de muncă. El apreciază ca „nesens” politica de bună hrănire pentru performanță economică. „Nimeni nu muncește mai mult decât oamenii înfometați,” e concluzia șocantă a omului cu pretenții intelectuale și publicat de o organizație de răsunet. Aici e chichirezul. Cine i-a plătit disertația? Cui folosește?

Vă mai întrebați de ce în România, o țară săracă, nu se discută tema lansată de profesorul Kent. La București, directivele juntei globaliste se execută, nu se discută.

Vocile lumii

Raport ONU

La ONU, una se zice, alta se fumează

“Deși se produce suficientă hrană pentru a hrăni toată lumea de pe această planetă, obiectivul unei lumi fără foamete, așa cum este stabilit în Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și în special în Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 2, rămâne extrem de provocator din cauza unui cocktail toxic de conflicte, schimbările climatice, dezastrele și sărăcia structurală și inegalitatea. În ultimii doi ani, consecințele socioeconomice ale pandemiei de COVID-19 au exacerbat și mai mult foamea globală, împingând milioane de persoane vulnerabile într-o insecuritate alimentară mai mare și mărind costurile de a ajunge la persoanele aflate în nevoie. PAM lucrează la diferite activități în căutarea de soluții la foamete”, se spune într-un raport ONU împotriva sărăciei.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Marius Ghilezan
Marius Ghilezanhttp://mariusghilezan.ro/
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă