12 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăOp & EdOpiniiVeniturile din Educație, reduse și în afara Black Friday

Veniturile din Educație, reduse și în afara Black Friday

În această perioadă, gândurile tuturor zboară către reduceri, evident, din cauza Black Friday.

Când vine vorba de finanțarea – sau,mai bine spus, subfinanțarea – sistemului de învățământ, guvernanții au făcut constant reduceri, de peste trei decenii.

Au mai fost și perioade rare de majorări salariale, dar ale căror efecte s-au resimțit pe intervale de timp scurte sau nu au mai apucat să se simtă.

Dacă în această perioadă, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este cu ochii pe comercianți pentru a identifica false reduceri, guvernanții nu au fost niciodată sancționați pentru promisiunile deșarte.

Cel mai bun exemplu: Legea salarizării unitare care nu s-a respectat niciodată.

De aproape trei ani, se tot amâna majorările salariale pentru angajații din sistemul de învățământ, prevăzute în lege.

S-a mai dat câte un procent mic, cu țârâita, dar fără să se ajungă la procentul stabilit inițial și cu efect nesemnificativ, din cauza inflației.

Ca situația să fie rezumată clar: un profesor cu vechime de 30 de ani în sistemul de învățământ preuniversitar nu ajunge la pragul de 4.000 de lei salariu pe lună.

În asemenea condiții, nu e de mirare că sunt cadre didactice care renunță la zile de concediu, pentru a obține mai mulți bani.

Dar Guvernul nu este dispus să plătească nici aceste mici sume.

Ministerul Educației le-a solicitat inspectoratelor școlare din teritoriu, încă din perioada lui Sorin Cîmpeanu, o verificare a motivelor pentru care cadrele didactice au mers la serviciu, în dauna concediului.

E nevoie de motive concrete.

Însă, e greu să mai demonstrezi de ce ai fost la serviciu în timpul vacanței, în ziua X, de acum doi ani.

E lesne de înțeles că nicio persoană nu ar renunța la concediu, dacă nu s-ar afla într-o situație disperată, din punct de vedere financiar.

Acesta este un aspect ignorat de guvernanți.

Tot din cauza disperării au existat și există și angajați din învățământ, precum și din alte sectoare bugetare care au ales să-și vândă voucherele de vacanță.

Oamenii din educație au nevoie de salarii care să le permită satisfacerea tuturor nevoilor de bază, înainte ca ei să se gândească la concedii lungi și dese.

Citește și:

Profesorii dau în judecată Guvernul

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

CSAT trebuie să-i aprobe lui Iohannis încă o factură pentru candidatura la NATO

Ilustrație: Marian Avramescu Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) va trebui să-i aprobe președintelui Klaus Werner Iohannis decontarea probabil a ultimei facturi sau...

Un bebeluș de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat cu un avion SMURD de la Timișoara la București

Un bebeluş în vârstă de doar o zi, în stare gravă, a fost transportat, marţi seară, de la Timişoara la Bucureşti cu un avion...

Județul Bihor are o nouă destinație speologică și turistică

Județul Bihor are o nouă destinație turistică spectaculoasă la mai puțin de 30 de kilometri de Oradea: un circuit de cinci kilometri în comuna...
Ultima oră
Pe aceeași temă