La Cotroceni, se poartă din nou dansul consultărilor fără ecou, o coregrafie politică între sindicate, patronate și partide, în care toți par să asculte, dar nimeni nu aude. Iar în fundal, România geme.
O economie care încă respiră prin efortul celor care produc valoare reală, antreprenori, muncitori, profesori, medici, oameni care trag după ei o corabie găurită numită „stat român”. Un stat care nu inovează, nu optimizează, nu restructurează. Doar cere. Încă. Mereu.
Statul român a devenit un antreprenor falimentar în serie, dar unul care nu învață nimic din eșecuri. Nu riscă banii lui, ci pe ai noștri. Nu își asumă greșelile, ci le redistribuie în facturi, accize, taxe noi și impozite „solidare”. Asta nu e economie. E șantaj în alb.
Așa arată „consultările” de azi: un decor democratic peste o decizie în culise. Se mimează transparența, dar totul miroase a strategie de acoperire, nu a soluție. În loc să vedem un plan de reformă reală, vedem o altă versiune a aceleiași idei toxice: noi, statul, ne-am gestionat prost banii. Așadar, plătiți voi!
Nimeni nu întreabă ce servicii oferă statul pentru aceste contribuții crescute. Școlile sunt tot reci și goale, spitalele sunt tot coridoare de disperare, iar administrația publică funcționează cu dosare și ștampile ca în 1994. În orice afacere normală, dacă nu livrezi valoare, ești scos de pe piață. În România, statul nu doar că rămâne în afacere, dar își crește prețurile și își sancționează clienții pentru curajul de a trăi din business.
Adevărul crud e că nimeni nu vrea să-și asume tăierea risipei. E mai comod să inventezi o nouă taxă, decât să reformezi un aparat public supradimensionat, ineficient și, adesea, paralel cu lumea reală.
Iar „solidaritatea fiscală” invocată? E doar noul nume dat neputinței politice. Nu e solidaritate când doar unii dau, iar alții cheltuie fără socoteală. Asta se numește abuz. Și, în orice relație, când abuzul devine normă, e semn că sistemul e bolnav.
Consultările de la Cotroceni nu sunt un început. Sunt un paravan. Până când statul nu va înțelege că încrederea nu se impozitează, ci se construiește, România va continua să funcționeze ca o companie în faliment, cu angajați epuizați și un patron care cere tot mai mult, pentru tot mai puțin.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube