Există puține lucruri care distrug mai repede încrederea decât sentimentul că ai jucat după reguli pe care celălalt le-a schimbat în favoarea lui. Pentru un om cu un credit pe 20 sau 30 de ani, ROBOR nu a fost o dezbatere tehnică între bancheri, ci diferența dintre o rată suportabilă și luni întregi de sacrificii. Dacă o încălcare a regulilor concurenței a denaturat indicele și a produs prejudicii, recalcularea nu este un cadou făcut debitorilor, ci o încercare de a repara o nedreptate.
Dar între votul din Senat și banii întorși efectiv în buzunarele oamenilor există încă un drum legislativ și procedural. Proiectul trebuie să treacă de Camera Deputaților, iar apoi vor conta aplicarea legii, calculul prejudiciilor și capacitatea consumatorilor de a-și obține drepturile, fără să se piardă în hârtii și procese.
Ani la rând, consumatorii au fost puși să suporte consecințele unor mecanisme financiare pe care nu le controlau și pe care nici nu aveau cum să le verifice. Banca încasa ratele, omul își număra cheltuielile, iar diferența dintre cele două putea însemna renunțări, datorii și nopți nedormite. Dacă prejudiciul se confirmă, nu ajunge ca statul să bifeze o lege și să declare victoria. Cei care au pierdut bani, trebuie despăgubiți. Altfel, dreptatea rămâne doar o promisiune tipărită, iar legea, încă o protecție pentru cei puternici.
Nu poți cere unui om să lupte ani de zile cu instituția de care depinde financiar, pentru a recupera ceea ce i se cuvine. Încrederea nu se repară prin comunicate. Se repară prin fapte și prin bani restituiți. Când profitul se încasează fără întârziere, iar dreptatea se plătește în rate, nu putem spune că sistemul este defect, dar putem afirma că e construit să-i protejeze pe cei care nu pierd niciodată.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube