-4.4 C
București
miercuri, 14 ianuarie 2026
AcasăOp & EdOpiniiO grijă în plus pentru probe inutile

O grijă în plus pentru probe inutile

Conform declarațiilor șefei Învățământului, probele scrise ale examenului național de Bacalaureat și Testele naționale vor fi susținute după calendarul din 2019.

Acestea, în cazul în care șeful absolut al Guvernului, de la Palatul Cotroceni, nu va decide să îi dea din nou peste degete ministrului Anisie și să o pună să comunice public sacadat decizia sa.

Principala diferență față de anul precedent este că probele orale de competențe vor fi susținute după probele scrise.

Este logic să ne întrebăm care mai este scopul acestor probe, în condiții de pandemie, când distanțarea socială este vitală, după cum ne transmit autoritățile centrale zilnic.

Elevii oricum nu sunt notați la aceste probe orale, care, mai mult, nu au nici caracter eliminatoriu.

În aceste condiții, de ce vrea ministrul Educației să dea un motiv în plus de stres elevilor, părinților, profesorilor, inspectoratelor școlare, conducerilor de unități și administrației locale?

Încă de când au fost transformate aceste probe, într-unul dintre mandatele de ministru ale Ecaterinei Andronescu, nimeni nu a înțeles scopul acestui joc de-a examenul oral.

Da, te poți juca de-a Bacul în condiții normale, dar când te afli în pandemie și ai anulat inclusiv simulările examenelor naționale, de ce să reprogramezi aceste probe – deși este mult să fie numite și așa – și să insiști pentru susținerea lor?

În condiții normale, din cauza banilor puțini acordați, inspectoratelor școlare le este oricum greu să găsească profesori care să participe la examenele naționale.

Va fi cu atât mai greu să găsești cadre didactice pentru aceste examene, în condiții de risc major.

Ministrul Educației nu poate spune o dată exactă a începerii anului școlar 2020 -2021 și acest lucru este normal, deoarece ne confruntăm cu o situație excepțională.

Dar de ce să insiști pentru aceste probe cărora foarte mulți elevi nu le acordă importanță în perioade normale?

Într-un an extrem de compresat cu bacalaureat și apoi admiteri la facultate și eventuale solicitări pentru învățământ în afară, cu înscrieri în învățământ, examen de titularizare, toate îngrămădite într-un interval de timp scurt și în condiții de pandemie, vrei să mai ai aglomerații în plus cu niște probe a căror lipsă nu ar simți-o nimeni.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Cheltuielile bugetare se vor diminua cu 3,3 miliarde de lei după aplicarea unor măsuri administrative

Cheltuielile bugetare se vor reduce în 2026 cu 3,367 miliarde lei, în urma aplicării legii privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a...

Israelul rupe relațiile cu mai multe organizații ale ONU. Care este motivul

Decizia, anunțată de ministrul de Externe Gideon Sa’ar, intră în vigoare imediat și vizează mai multe structuri ONU cu care Israelul spune că nu...

Reglementări și reduceri la cabinetele demnitarilor. Cum va funcționa și Poliția Locală

Unitățile administrativ-teritoriale cu numărul locuitorilor mai mic de 4.500 nu pot înființa poliție locală decât dacă cheltuielile secțiunii de funcționare sunt asigurate integral din...
Ultima oră
Pe aceeași temă