14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăOp & EdNaționala, împotriva tradiției nefaste

Naționala, împotriva tradiției nefaste

Naționala de fotbal a României se luptă astăzi, de la ora 21:45, pe noul stadion “Ghencea”, cu reprezentativa Armeniei, dar și cu tradiție ce, în mod normal, nu ar acorda mari speranțe Tricolorilor pentru calificarea la turneul final al Cupei Mondiale 2022 din Qatar.

Nu este vorba despre istoricul întâlnirilor cu Armenia, deoarece, la acest capitol, România stă bine, palmaresul nostru fiind stricat doar de rezultatul partidei tur, când trupa pregătită de Mirel Rădoi a pierdut 2 – 3.

Naționala noastră are o altă problemă, care o bântuie încă din perioada “Generației de aur”: imposibilitatea de a decide în favoarea sa un meci decisiv.

Putem să ne uităm mult în istoria Naționalei și să ne rememorăm dispute decisive, de la care fanii români au plecat dezamăgiți, cum ar fi, spre exemplu, partida cu Iugoslavia, din 1977, încheiată cu scorul de 4 – 6.

De atunci, mulți suporteri ai Tricolorilor au renunțat să mai vină la stadion pentru meciurile Naționalei.

Și mai aproape de anii în care Mirel Rădoi evolua pe gazon, avem amintiri ale unor meciuri decisive, contra Danemarcei și Norvegiei, în preliminarii sau împotriva Olandei, la EURO 2008, care nu s-au terminat așa cum visam.

Băieții lui Rădoi au acum șansa de a schimba tradiția îngrijorătoare pentru fanii fotbalului din țara noastră.

Așa cum vor cânta la intonarea imnului: “Acum, ori niciodată”.

După o prestație ce ne dă speranțe, la Hamburg, contra Germaniei, soldată, în cele din urmă, tot cu o înfrângere, Tricolorii întâlnesc pe Ghencea o formație care ne este inferioară la capitolul tehnic.

Ianis Hagi ne-a demonstrat în ultima partidă că poate “sclipi” și în fața unor apărători mult mai valoroși decât cei armeni.

Cu Armenia nu avem altă variantă în afara victoriei și venim cu moralul ridicat, după prestația bună contra Germaniei.

Nu trebuie să ne îmbătăm însă cu apă rece, deoarece este nevoie de prudență contra armenilor, exact ceea ce nu am arătat în partida tur.

Primul meci pe Ghencea, obligatoriu să fie de bun augur

Despre vechiul stadion din Ghencea se spunea că este “templul fotbalului românesc”, deoarece Naționala și Steaua au obținut multe rezultate notabile pe respectiva arenă.

E posibil ca partida contra Armenei să nu fi fost aleasă prea bine ca primul meci al Naționalei pe noul stadion “Ghencea”.

Pe lângă meciurile decisive, mai trebuie să ne luptăm cu o tradiție nefavorabilă: de cele mai multe ori, echipele care dispută primul meci pe o nouă arenă nu reușesc să obțină victoria sau chiar pierd.

Dificil de explicat de ce fotbalul oferă astfel de povești dar se poate constata că și mari formații nu au fost iertate de această tradiție.

Un exemplu bun este cel al actualei campioane a Spaniei, Atletico de Madrid, care a așteptat ceva până a reușit să bifeze primul succes pe Wanda Metropolitano.

În plus, se pierde și un oarecare confort al jucătorilor noștri, care sunt familiarizați cu Arena Națională.

Este un alt avantaj pe care formația noastră îl pierde evoluând pe Ghencea, la fel ca și numărul spectatorilor.

Pe Arena Națională puteau asista mai mulți suporteri.

E adevărat că, la data la care s-a stabilit ca partida să se dispute pe Stadionul Steaua, se știa că Arena Națională va găzdui un alt eveniment în perioada meciului Tricolorilor.

Se putea însă reveni asupra deciziei, când s-a aflat că alte evenimente de pe cel mai mare stadion al țării au fost suspendate.

Să sperăm însă că trupa lui Rădoi nu ne va da motive să căutăm explicații pentru un rezultat nedorit.

Suntem nevoiți să atacăm în partida cu Armenia, fiindu-ne indispensabilă victoria și poate chiar una la scor.

Nedrept, chiar dacă România ar avea rezultatele directe cu Armenia și Macedonia, golaverajul este decisiv.

Armenia are o echipă bine croită pentru contraatac, având viteză pe benzi.

Aici va fi marea problemă pentru apărătorii noștri: să blocheze acțiunile în benzi ale armenilor, unde apare și Henrikh Mkhitaryan, cel mai bun fotbalist al adversarilor.

Macedonia de Nord, un adversar și mai greu

După cum precizam, golaverajul ar putea fi marea problemă a României, în condițiile în care ne aflăm, în prezent, la 7 goluri în spatele Macedoniei de Nord.

O victorie contra Armeniei, alături de o victorie a Germaniei în fața ex-iugoslavilor, ne-ar aduce pe poziția a doua, de baraj, cu un punct peste cele două contracandidate.

Germania nu este însă deranjată nici de un rezultat de egalitate la Skopje (Scopia) ceea ce ne-ar aduce un mare dezavantaj.

Să sperăm însă că nemții vor dori să răzbune înfrângerea cu 2 – 3 din partida tur cu nord-macedonenii.

Totuși, jocul prestat de germani contra României ridică ceva semne de întrebare în privința unei victorii în Macedonia de Nord.

Asemeni nouă, și Germania are ceva amintiri neplăcute în fața echipelor din fosta Iugoslavia.

Să sperăm însă că noi ne vom impune la prima partidă pe noul Stadion Steaua și că Germania va respecta previziunile caselor de pariuri și se va impune la Skopje.

În acest context, România ar rămâne la mâna ei.

Programul ne avantajează, în ultimele două etape.

În următoarea rundă, Macedonia de Nord și Armenia au meci direct, în timp ce noi vom disputa ultima partidă de pe teren propriu din această grupă contra Islandei.

În ultima rundă, România ar merge pentru o victorie planificată în Liechtenstein, Armenia dă piept cu Germania, iar Macedonia întâlnește Islanda la Skopje.

Dacă sorții ne vor fi favorabili, iar jucătorii Naționalei își vor respecta tricoul pe care îl îmbracă, ne vom confrunta cu o altă tradiție ce ne este nefavorabilă: barajul.

Va trebui să disputăm o semifinală și o finală de baraj pentru a merge în Qatar.

Din nefericire, naționala noastră nu a trecut niciodată de un baraj.

Nu are însă rost să facem astfel de calcule acum.

Să sperăm că ne vom îmbunătății și golaverajul în partida contra Armeniei, iar Germania va dori să risipească orice emoție legată de prima poziție în Grupa J, învingând Macedonia de Nord.

Hai, România!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminată din Conference League! Echipele calificate în semifinalele competiției

PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu...

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă