Justificarea României cetățenilor

Încheiam articolul anterior, România de azi: situația și soluția, cu mențiunea: „La orice inițiativă în viața publică de la noi, piedicile nu sunt mici. Nu este loc de iluzii, căci vor fi, ca de obicei, distorsiuni și  falsificări, spre a descuraja și împiedica cetățenii să se manifeste ca cetățeni”. Nicio mirare că așa se petrec lucrurile.

Să lăsăm, însă, distorsiunile și falsificările în seama celor care le fac. Unele se și demit singure din lipsă de logică. Nu se pot niciodată lămuri chestiuni puse în discuție dacă sunt înlocuite cu altele – se  știe din cultura generală. Sofismul înlocuirii subiectului cu bârfa despre persoane este al minților corupte – a spus-o deja Aristotel. După cum, vulgaritatea nu rezolvă ceva. Peste toate, nu se poate compensa incompetența cu agitația unora despre alții, iar situația unei țări nu poate fi normalizată de amatori.

In acest context, merită să lămurim profilul inițiativei România cetățenilor. De aceea, dau răspuns la întrebările puse.

Inițiativa România cetățenilor nu este a unor refuzați, căci fiecare dintre cei care  aderă la ea este căutat de instituții, partide și grupuri. Fapt este că în țară mai sunt oameni integri, care spun lucrurilor pe nume. Iar datele folosite privind situația din România de azi și evaluarea sunt sigure, fiind ale celor mai calificați specialiști ai țării și ale Uniunii Europene. Ele  se regăsesc în privațiunile și nedreptățile trăite de majoritatea cetățenilor.

De altfel, nimeni până în acest moment nu a contrazis nici faptele și nici evaluarea lor. Perorațiile nu duc, totuși, la adevăruri.

România cetățenilor nu este o inițiativă pentru a propulsa candidatura cuiva. Cetățenii vor decide cine să-i reprezinte.

La noi circulă interpretări aberante – fruct și al situației în care nu s-a publicat, nici la Centenar, Istoria României, spre a lămuri pe bază de arhive evenimentele. Când nu se scrie credibil istoria, oamenii se antagonizează mai mult decât este natural.

Unii mai susțin aberația că nimic nu s-ar fi petrecut în 1989 – ignorând faptul că a fost o revoluție, prin care s-a înlocuit puterea partidul comunist cu pluralismul politic, la care majoritatea zdrobitoare a cetățenilor a aspirat. Teza că nu ar fi fost schimbare nu are acoperire.

Aberantă este și teza că în trei decenii în România nu s-a făcut nimic. S-au făcut schimbări benefice, începând cu adoptarea Constituției, care prevede stat de drept, democratic și social, bazat pe libertățile și drepturile fundamentale ale omului, și cu reforme care au permis intrarea țării în Uniunea Europeană și în Alianța Nord- Atlantică.  Că, mai nou, nu se respectă Constituția, iar unele reforme au fost distruse în ultimii douăzeci de ani, este cu totul altceva. Dar confuzia între ce este acum și rezultatul lui 1989 este eronată.

Dincolo de rolul serviciilor secrete în societățile epocii, teza atotprezenței Securității în România actuală este de luat în seamă. Nu mă pricep la funcționarea Securității, dar rămâne certă observația unor istorici europeni că, nici în ultimii ani, România nu a lămurit rolul serviciilor secrete într-un stat democratic. După cum nu și-a lămurit nici ceea ce-i frânează modernizarea.

Nu este nevoie de un efort aparte pentru a ne da seama de ceea ce afectează statul român actual. Au spus-o cei care l-au adus la a fi „stat mafiot”, mai nou „stat eșuat”. Personal, rămân la părerea că este un „stat avariat”, ca urmare a răsturnării de valori ce face ca inși cu slabă pregătire să ajungă să decidă soarta cetățenilor. Altfel spus, în loc să fie sub controlul cetățenilor și al acelei meritocrații presupuse de la început de democrație, statul român a devenit prada unor forțe străine de legitimare, care nici nu știu, nici nu pot, nici nu se sinchisesc de opiniile cetățenilor. Spus simplu, ceea ce se petrece în statul român actual este probă că la clasificarea statelor după efectivul celor care decid și după forma în care se decide, este de adăugat criteriul calibrului celor care decid. Din nefericire, statul român actual ilustrează constatarea că duce în crize diverse statul care a apucat calea mediocrației sau stupidocrației – ca să folosesc termenii deja internaționali.

Este destul să privești în aceste zile neputința de a se adopta, pe baze realiste și cu competență, un pachet de normalizare bugetară. Nu se ating veritabilele surse ale deficitului bugetar– supradimensionarea birocrației, refeudalizarea din unitățile statului și producția modestă – încât nu se rezolvă ceva, iar crizele vor reveni.

Democrația meritocratică nu este posibilă fără partide diverse – o știm prea bine din istorie. Nu partidele șubrezesc democrația, ci starea lor. Din nefericire, partidele care au guvernat la noi s-au redus tot mai mult la asocieri de interese de căpătuială financiară și socială, având puțină legătură cu viața reală a oamenilor.

În asemenea condiții, o societate poate rămâne democratică doar dacă valorifică conștiința și voința cetățenilor săi. România cetățenilor este proiectul care încearcă această valorificare. Rațiunea sa cea mai profundă este simplă: cetățeanul care se înțelege pe sine mai mult decât simplu individ, și decât membru al unui partid, este cel de la care poate pleca reconstrucția țării. Cum, de altfel, s-au petrecut lucrurile în reconstrucția postbelică a Germaniei și a altor țări cu istorie similară cu a noastră.

Încă se înțelege cu greu ce înseamnă a fi cetățean.  Este adevărat că și Constituția, spre deosebire de constituțiile democrațiilor de referință, a luat demnitatea umană nu ca principiu al ordinii de drept, ci ca simplă valoare printre altele. Efectele se văd în ignorarea cetățeanului în dezbaterea publică, organizațiile și instituțiile fiind singurele nominalizate, în felul în care este tratat cetățeanul și în imaginea multora despre ei înșiși.

Din păcate, mulți nu  înțeleg nici schimbările istoriei, care fac ca astăzi, în Europa și în lume, să nu mai fie valabilă alternativa exclusivă „sau neoliberalism sau comunism”. Ca urmare, aceia reacționează la orice preocupare de a gândi situația de astăzi, apelând la clișee și confundă critica stărilor de lucruri cu comunismul.  

Or, și comunismul și neoliberalismul se află după crize. Ca urmare a unor crize adânci ale sistemului, nimeni nu vrea comunism. Dar orice om lucid își dă seama că neoliberalismul, mai ales în țări care nu s-au reformat destul, nu este o rezolvare. Și că există alternativa mai bună a revenirii la o democrație nu doar funcțională, ci și capabilă să valorifice mintea, brațele și capacitățile cetățenilor.

Ca să fim limpezi, nu este posibilă economie performantă fără privatizare, nici societate viguroasă fără pluralism politic, nici stat normalizat fără libertăți și drepturi individuale fundamentale și fără democrație reprezentativă. Dar malformarea acestora, adică privatizare ca devalizare, pluralism manipulat, democrație cu vătafi, cum se vede bine azi, pun o problemă deloc simplă conștiințelor!

România cetățenilor este alternativa la această malformare. Ea se plasează deliberat – dacă cineva vrea filosofie, în linia lui Rousseau, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, John Dewey, Habermas, Rawls, de pildă. Ea nu are legătură cu linia comunistoidă, dar nici cu acceptarea dictaturii. Ca exemplu, propunerea completării regulilor democrației cu mecanisme de responsabilizare pe parcursul mandatului, care este chiar în miezul reflecțiilor de azi asupra democrației și ține de proiectul România cetățenilor, nu are legătură cu comunismul. Niciuna! Doar anacronismul nu înțelege diferența dintre democrația care a învățat din istorie și regimurile partidelor comuniste.

Cum observă deja tot mai mulți oameni, actualitatea a intrat sub capacul unei propagande care acuză orice inițiativă ce iese din clișee, cum că ar lua partea unor supraputeri în actuala competiție din lume. Tot o aberație și o crasă lipsă de cunoștințe! Spus direct, România cetățenilor  continuă cele mai bune tradiții ale democrației și democratizării din cultura euroamericană, în care trăim. Doar că ea nu împărtășește simplismul ideologic, fie el și inversat.

Se știe prea bine că, în anii cincizeci, se aplica o „corectitudine politică” comunistoidă care împărțea oamenii în adepți ai comunismului și adepți ai „regimului burghezo-moșieresc” sau ai „imperialismului” și stigmatiza orice om care cugeta liber. Azi, tot fără cunoștințe serioase, se vrea împărțirea oamenilor, potrivit noii „corectitudini politice”, de astă dată pretins liberale, în „proeuropeni” și „comunizanți”.

Nici adepții acesteia nu înțeleg istoria. La fel cum prima corectitudine a fost dăunătoare și a trebuit abandonată, și a doua este dăunătoare și ar fi cazul să fie părăsită. Karl Popper nu este soluție, așa cum nu a fost nici Suslov!

În opinia mea, Liviu Rebreanu a intuit cel mai bine în cultura română nevoia revenirii la profesionalism, democrație și responsabilitate și în chestiunile vieții publice. Cu o asemenea deplasare, nu este în joc atașamentul la valorile europene – cum ar spune unii care s-au trezit peste noapte. Europene sunt anumite valori: libertatea individuală, ca pilon de construcție a dreptului și instituțiilor, dreptatea ca parte a socializării, derivarea voinței politice din argumentarea publică a cetățenilor liberi. Europa înseamnă valori, iar dogmatizările nu o servesc.

Azi, unii reduc disputa internațională la confruntarea dintre globalism  și suveranism.  Trăim, desigur, confruntarea, dar și simplificările ei fatale, mai ales la noi, unde cunoștințele nu se disting prin precizie. Dacă globalismul este o ideologie, globalizarea este realitate. Suveranitatea ține de cultura modernă – libertatea individuală, democrația, suveranitatea fiind sudate inextricabil în fundamentul modernității. Suveranismul este și el o ideologie.

Proiectul România cetățenilor nu împărtășește -isme în general. Ea își asumă fundamentul menționat. 

Globalismul nu dă rezultate și nici nu este practicat de mari puteri – Germania, China, Franța, Israel, etc. Dar cine invocă suveranitatea în condițiile erei industrialismului, globalizării, digitalizării și a geneticii, are a-și elabora soluții economice, juridice, instituționale, pe care cetățenii să le poată examina. România cetățenilor este un pas – îmi permit să spun, cel mai mare pas de până acum în țara noastră, în această direcție, căci proiectul operează cu o înțelegere mai  profundă  a economiei, dreptului, democrației și culturii lumii de azi. România cetățenilor este baza fecundă pentru elaborarea de politici aidoma celor din țările dezvoltate.

Unii cer de la o inițiativă în curs de profilare ceea ce nu au cerut partidelor din care fac parte. O ipocrizie care a dus mereu la sărăcie!  Dar, cert și îmbucurător este faptul că oameni de valoare aprobă inițiativa România cetățenilor, iar ei vor putea înlocui nivelul vădit jalnic al decidenților actuali. Este nevoie de creativitate, dar nimeni nu este mai creativ decât cetățenii liberi, educați și coalizați în interes public.

În sfârșit, România actuală se răspândesc în continuare și alte două teze: că România este condamnată să rămână țara „formelor fără fond” și că nu se mai poate face nimic, orice încercare fiind „condamnată  apriori”. Nu discut aici erorile acestor două teze. Aș spune simplu că, la noi, inși trimiși la luptă din meterezele inculturii și ale relei credințe abuzează și fac deservicii  și lui Titu Maiorescu și lui  Emil Cioran, din care se revendică, punându-i să le justifice oportunismul, tocmai când este nevoie de inițiativă.

  Ca să răspund simplu, „formele” rămân fără „fond” cât timp nu se schimbă „fondul”, iar, dacă nu faci nimic, lumea se umple de neajunsuri. Bărbat, Rădulescu-Motru, Mărgineanu au avut dreptate.  

Dacă ne amintim istoria, alegerea răului mai mic la toate alegerile din 2005 încoace, a dus la situația în care este țara. Astăzi, fără a reaprinde motoarele printr-o inițiativă de genul României cetățenilor, riscul este ratarea în nepricepere, minciună, înșelare de sine și în crizele inerente acestora. Fără această inițiativă, se va trăi o altă ratare a ocaziei de a democratiza România.

Jubilațiile electoraliste, care au început să apară, nu înlocuiesc rezolvările. S-a umplut din nou viața publică cu dezinformări și manipulări, căci inși precari se reped în evaluări și adjective, înainte de a analiza. Și din acest motiv, se pot câștiga din nou alegeri, ca în ultimele două decenii,  dar care să nu ducă la mai nimic benefic.

Cum am mai scris, „datoria de cetățean, aflat în fața abuzurilor și neajunsurilor, este să spui lucrurilor pe nume. Ceea ce se face în rest, nu este doar treaba acelui cetățean”. România cetățenilor și-a asumat să spună răspicat adevărul. Restul nu depinde doar de adepții inițiativei.