Dintre țările lumii, care au situații complet discrepante din punct de vedere demografic (vezi România Liberă, 13 mai 2020), epidemia de coronavirus, din motive naturale sau de laborator, dar neștiute încă – de aceea și circulând atâtea ipoteze și supoziții! – a atacat în plin țările cu factor demografic deficitar (în principal lumea dezvoltată). Cazul Chinei, cea mai populată țară a lumii, este unul aparte, nu atât prin faptul că a pășit și ea de foarte curând în rândurile celor cu creșteri demografice în scădere, ci îndeosebi prin multele necunoscute și stranietăți: printre altele, deși considerată, cel puțin inițial, focar al pandemiei, cele mai multe zone ale marii Chine nici n-au fost măcar afectate! În timp, desigur, semnele de întrebare vor avea răspunsuri, dar cine știe când definitive!
Lumea cu factor demografic deficitar a replicat epidemiei cu o strategie unică. S-ar putea spune că a fost un fel de „ordin pe unitate”, câteva țări, cum a fost cazul Marii Britanii și Olandei care au încercat inițial o altă abordare (respectiv așteptarea imunizării în masă), primind probabil „indicații” să intre în rând! Numai mica Suedie a fost lăsată de-o parte ca un cobai special! Fără un factor demografic deficitar, strategia de răspuns ar fi fost probabil alta. S-ar fi lăsat ca epidemia să-și facă praștia, adoptându-se măsuri de blocare a răspândirii, dar nu de oprire a economiei, de izolare socială cu discriminări pe criterii de vârstă, și, probabil, mortalitatea ar fi atins pe cei mai în vârstă, care oricum însă ar fi urmat să moară de ceva (c-așa-i viața!). Cu un factor demografic profund deficitar s-a adoptat însă o altă strategie, încercându-se să se obțină tot ce se poate tocmai de la factorul demografic, chiar cu prețul unor repercusiuni grave în economie, adică în dauna factorului economic căruia părea să i se acorde până în momentul cu pricina prioritatea absolută. În lipsa unui antidot (medicament sau vaccin), strategia a fost, medical vorbind, una de Ev Mediu: izolarea în casă a oamenilor, distanțarea socială. La o primă privire, obiectivul vizat, părea să fie împiedicarea oricărei deteriorări și mai severe a factorului demografic deficitar (mai pe șleau spus, încercarea de a avea cât mai puține pierderi de vieți omenești care ar adânci deficitul factorului demografic). Două aspecte au generat însă semne de întrebare: 1) de la început s-a comunicat în spațiul public ideea concluzivă că bătrânii sunt cei mai vulnerabili; 2) în această bază, s-au stabilit restricții speciale pentru persoanele peste 65 de ani, chipurile pentru protecția lor, transformându-le într-un fel în cei mai mari infractori ai contemporaneității!
Într-un mod absurd (și evident discriminatoriu)! Probabil de rușine, unele țări n-au făcut respectiva discriminare! Majoritatea însă da! Spre rușinea lor! Încet, încet vălul inițial s-a mai ridicat. Deși s-a admis pe parcursul pandemiei că, doar în cazul anumitor țări, persoanele de peste 65 de ani sunt cele mai afectate și că în general coronavirusul nu prea alege în funcție de vârstă, precum și că mai degrabă ravagiile le face în rândurile celor suferind și de alte maladii, insistența strategiei asupra respectivelor persoane în vârstă a dat rău de tot de gândit! ,,Lucrurile s-au clarificat din momentul în care s-a „oficializat” ca să spunem așa curba pandemiei: un vârf al infectărilor va fi atins cândva, după care avea să urmeze o pantă descendentă semnificativă! ”
N-am înțeles această subită cădere: este din cauză că virusul și-a consumat gloanțele sau că infecționiștii și-au terminat misiunea, iar politicienii decidenți banii?! Oricum, curba pandemiei, care urmărește numărul infectaților, nu este câtuși de puțin și cea a decedaților din cauza coronavirusului. Aceștia din urmă sunt evident de mai multe categorii.
Unii mor din cauza coronavirusului în sine. Alții mor din cauza multiplelor boli de care sufereau și pe care coronavirusul doar le-a „incitat” să se manifeste.
De altfel, unele țări, de pildă Germania, au arătat că fac o deosebire netă între decedații de coronavirus și cei de „comorbidități” în condițiile coronavirusului! Oricum însă există decedați în timpul pandemiei și decedați imediat sau la un timp după aceea! Câți dintre aceștia din urmă sunt din cauza coronavirusului și câți din cauza strategiei adoptate împotriva coronavirusului?! Păi să ținem cont că, de exemplu, în România există peste 3 milioane de bolnavi cronici (cardiaci, diabetici, neoplazici etc.) al căror tratament a fost complet disturbat de măsurile medicale din timpul epidemiei de coronavirus, cu efecte care se vor evidenția însă pe bandă rulantă abia după epidemie. Nu mai vorbim de efectele demolatoare psihic și fizic ale țintuirii în casă a oamenilor. Evident, cei mai loviți de toate acestea sunt bătrânii căci sunt majoritari printre bolnavii cronici. Mulți dintre aceștia se țin din puțin și chiar și numai o scoatere din habitudinile lor îi trimite la subsol. Astfel încât insistența asupra bătrânilor în strategia împotriva coronavirusului capătă o altă semnificație: cât mai elegant formulată, este vorba de o echilibrare cât de cât a factorului demografic deficitar prin scăderea consistentă a ponderii păturilor celor mai în vârstă ale populației.
Factorul demografic deficitar evident nu se va fi rezolvat
Se vor pierde din rândurile bătrânilor mai mulți decât s-ar fi pierdut din cauza pandemiei în sine și abia după un an, nu mai vorbim de doi, se va putea vedea bilanțul demografic global al strategiei. Factorul demografic deficitar evident nu se va fi rezolvat, căci nu va crește natalitatea, dar populația prea îmbătrânită va scădea în total. Și populația în general va apărea astfel mai tânără și mai cu perspective! Pentru țările cu factor demografic deficitar, epidemia de coronavirus oferea o ocazie și această ocazie s-a considerat probabil că nu trebuie pierdută! O serie de probleme vor ajunge a fi detensionate: se va reduce presiunea pensiilor, populația activă tânără, atât de adesea asmuțită împotriva bătrânilor în anii din urmă, n-ar mai trebui să muncească tot atât cât până acum pentru a se plăti pensiile, deficitele bugetare s-ar oploși, cerință cu atât mai sever resimțită cu cât blocarea economiei de către coronavirus va fi solicitat resurse enorme!
Încă în urmă cu doi ani, Christine Lagarde, fost ministru de finanțe al Franței și fost director general al FMI, iar actualmente președinte al Băncii Centrale Europene (BCE, emitentul euro) spunea clar că „bătrânii trăiesc prea mult, ceea ce reprezintă un risc pentru economia globală, trebuind să se făcă ceva”. Epidemia coronavirusului era un prilej de a se face ceva!
În esență, țările care dețin puterea în prezent pe arena mondială în baza atuurilor pe care le au în plan tehnologic și financiar, dar care au toate un factor demografic deficitar, s-au dovedit atât de „marcate” de acest factor încât i-au dat netă prioritate în stabilirea strategiei de înfruntare a coronavirusului chiar în dauna economiei. Și, evident, dacă în bilanțul de peste un an sau doi se include economicul, inclusiv aspectul letal pe termen lung al blocării economiei, lucrurile vor arăta foarte rău pentru unii. Căci unele țări poate vor recupera economic, dar foarte multe nu! Operațiunea pentru echilibrarea factorului demografic deficitar, a arătat în fapt că falnicul economic a fost învins la el acasă de imperturbabilul demografic și că, prin consecință, se va continua încet încet deplasarea puterii pe plan mondial înspre matricea demografică a lumii. Marii perdanți ai operațiunii sunt cei cu factor demografic deficitar dar și fără niciun atu economic în mână, alde România. Pentru aceștia se potrivește de minune vorba „operația reușită, pacientul mort”!
