Nici să interzică AfD, nici să o îmbrățișeze, ci să o constrângă legal și să lupte împotriva ei politic
Partidele populiste naționaliste de extremă dreapta preiau inițiativa pretutindeni, de la Washington la Varșovia, așa că de ce să fim atât de alarmați de o mică victorie electorală locală a unui astfel de partid, Alternativa pentru Germania (AfD), într-un mic land federal, Saxonia-Anhalt? „Pentru că este Germania!”, este răspunsul aproape instinctiv în mintea multora din întreaga lume.
Dar acel „pentru că este Germania!” trebuie desfăcut în componente, precum segmentele unei portocale. Da, din cauza lui Adolf Hitler, a două dictaturi (Germania nazistă până în 1945, Germania de Est condusă de comuniști până în 1989) și a două războaie mondiale. Și da, o parte din limbajul folosit de AfD le va da fiori reci pe șira spinării celor familiarizați cu retorica nazistă.
Apoi există faptul că Germania este puterea centrală a Europei. Copreședinta națională a partidului, Alice Weidel, spune că, atunci când va ajunge la guvernare după alegerile federale programate pentru2029, Germania va renunța la euro și va părăsi spațiul Schengen, zona de călătorie fără controale la frontiere. Ce ar mai rămâne atunci din Uniunea Europeană?
Marele liberal german Ralf Dahrendorf, care a murit în 2009, mi-a spus de mai multe ori că se va simți cu adevărat încrezător în reziliența democrației germane abia atunci când aceasta va trece testul uneicrize economice majore. Ei bine, țara este acum aproape de acest punct.
Ultimul segment al afirmației „pentru că este Germania!” este poate cel mai interesant. Întregul sistem constituțional, politic și educațional al Republicii Federale este conceput pentru a preveni cevaasemănător prăbușirii Republicii de la Weimar în dictatura lui Hitler în 1933. Republica Federală ar trebui să fie o wehrhafte Demokratie – o democrație capabilă să se apere singură.
Așadar, modul în care Germania își va apăra acum democrația este o chestiune cu semnificație nu doar europeană, ci și globală. Privind toate răspunsurile analizate frenetic la Berlin, cred că cea maiconvingătoare formulă este: nici să interzică AfD, nici să o îmbrățișeze, ci, în schimb, să o constrângă legal și să lupte împotriva ei politic.
Constituția germană prevede că partidele care sunt „ostile” principiilor sale fundamentale liberal-democratice pot fi interzise. Politicieni germani de rang înalt au cerut sesizarea Curții Constituționalepentru interzicerea AfD sau cel puțin a celor mai extremiste componente ale sale, pe aceste considerente. Dar este prea târziu pentru asta. AfD a devenit o forță majoră în Bundestag după succesul său(obținut pe fondul crizei migrației) la alegerile generale din 2017 și, asemenea partidului Reform UK din Marea Britanie, conduce la nivel național în multe sondaje de opinie. Să li se spună brusc atâtorcetățeni „nu aveți voie să votați pentru partidul pe care îl susțineți!” ar reprezenta în sine un atac la adresa democrației.
Dar aceasta nu este democrația înțeleasă ca tirania majorității: poporul a vorbit, să vă fie tăiat capul! Este democrație liberală, ceea ce înseamnă că rezultatul oricărui vot popular este limitat de statul de drept, de drepturile omului și ale minorităților și de instituții pluraliste, care împiedică dominația majorității. Adevăratele amenințări la adresa democrației germane de astăzi seamănă mai puțin cu Weimarul din 1933 și mai mult cu Budapesta din 2010 (când Viktor Orbán a preluat puterea) și cu Washingtonul din 2026. Se pare că mini-Trumpii din AfD au explorat în liniște instrumente executive șiadministrative de tip Trump pe care le-ar putea folosi pentru a-și consolida controlul. Republica Federală are dreptul, puterea și datoria de a-i opri.
Articolul 37 din Constituție, care permite autorităților federale să înlăture comportamentele anticonstituționale ale landurilor, nu a fost niciodată folosit în cei 77 de ani de istorie ai republicii. Presupunând, așa cum pare acum probabil, că AfD va forma guvernul landului Saxonia-Anhalt, toate prerogativele federale, până la articolul 37 inclusiv, ar trebui folosite ori de câte ori este necesar. De exemplu, acestea ar trebui să împiedice ca informații sensibile ale serviciilor de informații despre agresiunea tot mai mare a Rusiei să fie transmise unei filiale din Saxonia-Anhalt a serviciului de securitate internă controlată de AfD, favorabilă Rusiei; să asigure independența instanțelor și a procurorilor, neutralitatea poliției și a funcționarilor publici; și, aș adăuga eu, să împiedice orice politizareextremă a educației și a serviciilor publice de radiodifuziune. Desigur, politicienii AfD vor striga „incorect!”. Ghinion. Dacă, așa cum spun, vor „o altă republică”, se pot duce să trăiască în Rusia.
Totuși, chiar mai importantă decât aceste constrângeri juridice și administrative este reacția politică. La polul opus celor care cer interzicerea partidului se află creștin-democrații care cer abandonarea așa-numitului „zid de protecție” (firewall) și acceptarea politicienilor AfD ca parte a procesului politic normal. Lăsându-i să își asume responsabilitatea într-un guvern regional, se argumentează, lipsa lor de coerență, incompetența și absența unor răspunsuri politice reale vor deveni evidente. Dialogul și colaborarea cu ei vor sfârși prin a-i modera, așa cum s-ar fi întâmplat, aparent, în cazul partidului Fratelli d’Italia al Giorgiei Meloni. Eu însumi am fost tentat de aceste argumente. Dar dovezile colectate de politologi sugerează că o strategie a incluziunii este la fel de probabil să le dea și mai mult vânt înpânze naționaliștilor. Iar activiștii AfD înșiși avertizează asupra pericolului Melonisierung (melonizare).
Așadar, creștin-democrații nu ar trebui să fie tentați să intre pe jumătate în pat cu AfD, precum un bărbat de vârstă mijlocie care pășește nervos într-o aventură extraconjugală. În schimb, începând chiardin acest weekend, odată cu alegerile din Mecklenburg-Pomerania Inferioară și Berlin, ei ar trebui să combată mai eficient partidul din punct de vedere politic. În loc să definească democrația creștină princeea ce este împotriva (AfD și extrema stângă, Die Linke), ar trebui să spună pentru ce este. Pentru a reînnoi economia socială de piață a Germaniei, ar trebui să implementeze toate reformele convenite înaceastă vară cu partenerii lor social-democrați de coaliție – și chiar mai mult. Confruntați cu provocări externe uriașe, de la agresiunea Rusiei la inteligența artificială americană și chineză, creștin-democrații – istoric, partidul Europei – ar trebui să susțină cu îndrăzneală răspunsuri la scară europeană, care sunt singurele capabile să ofere oricărei țări europene forța necesară pentru a se ridica în fațagiganților.
Dar, pe lângă AI, partidele tradiționale din Germania au mare nevoie de EI (inteligență emoțională). Cheia succesului lui Ulrich Siegmund din partea AfD în Saxonia-Anhalt, ca și în cazul lui Trump și al britanicului Nigel Farage, este un anumit tip de comunicare emoțională. Sunt aici cu voi; vă aud și vă văd; vă împărtășesc furia. Cu mine puteți spune ceea ce gândiți cu adevărat și puteți fi voi înșivă, pentru că – indiferent dacă sunt sau nu milionar – în adâncul meu sunt un om obișnuit ca voi. Așa că hai să bem cu toții o bere și să pornim înainte către un trecut imaginat.
Este fascinant să recitim articolul fundamental al politologului german Karl Loewenstein, aflat în exil, din 1937, despre „democrația militantă” și să constatăm că el insista asupra faptului că democrațianu poate „concepe formule emoționale capabile să concureze cu Pied Piperii fasciști”. De aici accentul pus pe constrângerile constituționale. Dar, în mediul nostru informațional transformat, în care atenția, drama și pasiunea au o valoare atât de mare, democrația nu poate fi apărată doar prin constrângeri juridice și politici raționale. Democrații de pretutindeni trebuie să concureze cu Pied Piperii de astăzi și pe plan emoțional. Prezența constantă pe rețelele sociale și prezența fizică în teritoriu sunt ambele esențiale. Peter Magyar din Ungaria și, într-o anumită măsură, noul prim-ministru britanic Andy Burnham au arătat cum poate fi făcut acest lucru. Atât de multe vor depinde acum de democrații germani și, în special, de creștin-democrați, pentru a demonstra că pot face același lucru.
