Așa cum Marea Britanie a recrutat muncitori est-europeni să-i culeagă fructele și să-i ridice clădirile, acum descoperă că unii dintre ei au găsit o altă cale de a naviga prin sistem.
Scandalul împrumuturilor studențești frauduloase din Marea Britanie, în care mii de români sunt suspectați că au exploatat sistemul universitar britanic, e mai mult decât un simplu caz de corupție. E un simptom al unei lumi în care iluziile despre „egalitatea de șanse” sunt demontate de realitatea economică a supraviețuirii.
Pe de o parte, avem studenți – unii dornici de educație, alții doar de bani – care au profitat de o breșă într-un sistem aparent generos, dar slab reglementat. Pe de altă parte, avem Marea Britanie, care, deși își acuză acum „victimele” pentru fraudă, a lăsat deliberat ușa deschisă pentru aceste practici, dintr-un amestec de neglijență și ipocrizie.
Să nu ne amăgim: aceste universități francizate, care admit studenți fără cunoștințe reale de engleză și închid ochii la abandonuri strategice, nu sunt victime naive. Sunt mașini de făcut bani, create chiar de britanici, care au transformat educația într-o industrie de miliarde. Și dacă ne uităm la veniturile raportate, sute de milioane de lire sterline, vedem că profiturile nu s-au dus doar în buzunarele românilor.
Așa cum Marea Britanie a recrutat muncitori est-europeni să-i culeagă fructele și să-i ridice clădirile, acum descoperă că unii dintre ei au găsit o altă cale de a naviga prin sistem. Da, unii au profitat, poate chiar au fraudat, înă au găsit această cale, fiindcă au găsit un mecanism, lăsat intenționat necontrolat, pentru că aducea bani.
Românii din acest scandal nu sunt doar niște vinovați, ci și un produs al unui sistem care le-a oferit „posibilitatea” să trișeze, pentru că în spate sunt mulți, mulți bani.
Adevăratul scandal nu e că niște studenți români au fentat un sistem croit pe profit, ci că acest sistem a fost construit, tocmai pe ideea că educația e o marfă, nu un drept.
Marea Britanie joacă acum rolul victimei indignate, dar cu o mână a încasat taxele universităților-fantomă, iar cu cealaltă dă vina pe est-europeni, pentru prăbușirea unui castel de cărți de credit. În realitate, cineva trebuie să plătească nota de plată a unui sistem care vinde iluzii pe datorie. Și, ca de obicei, vinovații nu sunt niciodată cei care au scris regulile jocului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
