Măsura plafonării adaosului comercial la produsele de bază a fost de la bun început o perfuzie politică, nu o soluție economică.
Guvernele succesive au prezentat-o drept un scut împotriva inflației, dar realitatea e că a funcționat ca un pansament pus pe o cangrenă. Prețurile au fost ținute în loc cu forța, iar costurile reale s-au acumulat în spatele tejghelelor: distribuitori presați, retaileri cu marje tăiate și producători care se văd forțați să împingă pierderile în alte segmente.
Consecința inevitabilă? Scumpiri bruște după 1 octombrie, exact ca atunci când ridici capacul de pe o oală sub presiune. Nu comercianții sunt victimele. Ei își vor reface marjele imediat, ci consumatorii care se vor trezi cu nota de plată. Argumentul PSD că neplafonarea ar duce la un plus de 2-3% la inflație este, de fapt, recunoașterea cinică a faptului că inflația a fost doar amânată, nu combătută.
În plus, plafonarea a distorsionat piața: micii comercianți au fost sufocați, în timp ce marile lanțuri au rezistat mai ușor, consolidându-și poziția. Consumatorul a beneficiat aparent, dar în realitate a fost prins într-un joc dublu, cu prețuri ascunse în alte produse și cu risc de penurie temporară pe anumite rafturi.
Pe termen lung, această măsură e un suicid economic, mascat ca protecție socială. În loc să stimuleze producția internă, competitivitatea și lanțurile scurte de aprovizionare, Guvernul a preferat să joace la scenă deschisă o piesă populistă. Finalul este previzibil: explozie de prețuri, pierderea încrederii în politicile publice și sentimentul de înșelăciune pentru consumator.
Plafonarea adaosului nu e altceva decât un calendar al fricii: până pe 30 septembrie liniște, după aceea furtună. Iar când scumpirile vor lovi, comercianții vor fi arătați cu degetul, deși adevăratul responsabil e clasa politică, o clasă care și-a cumpărat timp cu măsuri de vitrină.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube
