La 20 noiembrie 1861, Imperiul Otoman recunoaște unirea de la 1859. În 1922, Turcia cedează României insula Ada Kaleh. În 1940, Ungaria se alătură puterilor Axei. Iar în 1945 încep procesele de la Nurnberg.
Deschide GALERIA FOTO de mai sus pentru a vedea principalele evenimente care au avut loc la 20 noiembrie în istorie.
284. Dioclețian este ales împărat roman.
1224. Prima mențiune a bisericii Sfântul Mihail din Cisnădioara (Michelsberg) din județul Sibiu, monument în stil romanic.
1820. Scufundarea vasului-balenieră Essex, în apele Americii Latine, după ce a fost lovit în mod repetat de un cașalot. Se presupune că acest eveniment ar fi inspirat capodopera lui Herman Melville, Moby Dick.
1852. Începe construcția clădirii Școlii Centrale din București, care se va numi „Pensionatul Domnesc de fete”. Din 1890, școala funcționează în localul construit de arhitectul Ion Mincu, lângă Grădina Icoanei. Între anii 1948 – 1993, instituția s-a numit „Liceul Zoia Kosmodemianskaia”.
1858. S-a născut scriitoarea Selma Lagerlöf, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură.
1861. Poarta Otomană emite „Firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei”, document care permitea unirea administrativă și politică a Principatelor de la 24 ianuarie 1859, însă prevedea că unirea va înceta la sfârșitul domniei lui Al. I. Cuza.
1872. S-a născut pictorul Gheorghe Petraşcu, membru titular onorific al Academiei Române.
1889. S-a născut astronomul Edwin Hubble, considerat fondatorul astronomiei extragalactice.
1907. S-a născut Mihai Beniuc, scriitor, academician român (decedat 1988).
1917. Ucraina este declarată republică.
1922. Începe Conferinţa internaţională de la Lausanne în problema strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, la care participă şi România. Este semnat Tratatul de Pace cu Turcia, prin care Ankara recunoaşte drepturile României asupra insulei Ada-Kaleh.
1923. S-a născut Nadine Gordimer, romancier sud-african laureat al Premiului Nobel.
1925. S-a născut Maia Plisețkaia, balerină rusă (decedată 2015).
1938. A murit baritonul român Jean Athanasiu, membru fondator al Operei Române din Bucureşti.
1940. Al doilea război mondial. Ungaria se alătură Axei (Germania – Italia – Japonia).
1945. Au început o serie de procese ale criminalilor de război nazişti, cunoscute sub numele de „Procesele de la Nurnberg”.
1947. Prințesa Elisabeta (viitoarea regina Elisabeta a II) s-a căsătorit cu ducele de Ediburgh, Philip Mountbatten.
1952. Rudolf Slánský, Secretarul General al Partidului Cehoslovac și alți 13 lideri comuniști sau funcționari de rang înalt au fost acuzați și condamnați că ar fi participat la o conspirație troțkisto-titoisto-sionistă. Procesul a fost orchestrat la ordinul Moscovei prin intermediul consilierilor sovietici aflați în țară. Slánský va fi spânzurat la 3 decembrie 1952.
1956. S-a născut actrița americană Bo Derek.
1975. A murit generalul Francisco Franco Bahamonde, cel care a instaurat în Spania un regim autoritar. Prin legea de succesiune propusă de Generalul Franco, Spania a revenit la sistemul monarhiei constituţionale, în 1969, când prinţul Juan Carlos de Bourbon a fost desemnat ca viitor monarh. La 22 noiembrie 1975, prinţul Juan Carlos a fost proclamat rege al Spaniei.
1992. A fost inaugurată Bursa Română de Mărfuri.
2006. A murit Zoia Ceauşescu, fiica Elenei şi a lui Nicolae Ceauşescu (născută 1949).
2008. Nuclearelectrica a semnat acordul pentru înfiinţarea companiei care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 de la Cernavodă cu cei şase investitori selectaţi de autorităţi pentru a participa la proiect.
Citeşte şi:
1 noiembrie în istorie: Mihai Viteazu cucerește Transilvania. Se formează Uniunea Europeană