16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăLifestyleSalvatoarea Ghana

Salvatoarea Ghana

Aflate la a doua prezenţă la un turneu final de Cupă Mondială, „Stelele Negre” au înregistrat rezultate remarcabile la toate nivelurile fotbalului internaţional. Au câştigat de patru ori Cupa Africii, două Cupe Mondiale la Under 17, iar în 2009 au devenit prima ţară africană ce a reuşit să obţină titlul mondial la Under 20. La prima prezenţă la Cupa Mondială, cea din Germania (2006), Ghana a bătut Cehia şi SUA, fiind învinsă de Italia şi Brazilia (0-3 în optimi). La turneul final din 2006, Ghana a fost cea mai tânără formaţie, având o medie de vârstă de 24 de ani.

După calificarea în optimi, Ghana speră acum să calce pe urmele Camerunului şi Senegalului, singurele echipe africane care au atins sferturile de finală, şi de ce nu chiar să depăşească performanţa acestora. „Leii neîmblânziţi” au fost revelaţia de la Coppa del Mondo 1990, fiind eliminaţi de Anglia (2-3 în prelungiri) după un joc spectaculos, în timp ce la CM 2002 a venit rândul Senegalului să surprindă pe toată lumea. Africanii au început în forţă cu o victorie în faţa deţinătoarei titlului mondial Franţa (1-0), s-au calificat în optimi de pe locul secund, în urma Danemarcei, unde s-au impus cu 2-1 (după prelun¬giri) împotriva Suediei. În sferturi, Senegalul a ce¬dat tot în prelungiri, 0-1, cu Turcia.

Drumul către Africa de Sud

„Stelele Negre” şi-au asigurat prezenţa la turneul final din Africa de Sud după o campanie de calificare începută cu o serie de patru meciuri fără înfrângere. Mai mult decât atât, nu au primit nici un gol până la surprinzătorul eşec în faţa Beninului (0-1). Dar acest insucces a venit în momentul când ghanezii îşi asiguraseră deja locul la mondiale. Ironic, Ghana a trecut de precalificări cu mari emoţii. A ocupat prima poziţie a grupei, din care mai făceau parte Gabon şi Libia, graţie golaverajului, după ce a pierdut câte un meci cu fiecare dintre cele două contracandidate.

Absenţa liderului

Ghana nu este una dintre formaţiile cu atacanţi de mare valoare internaţională, aşa cum sunt alte echipe de pe „continentul negru”. În schimb, contrabalansează printr-o linie mediană puter¬nică, al cărei conducător este Michael Essien. În mod normal, jucătorul lui Chelsea face echipă la mijloc cu Sulley Muntari şi căpitanul Stephen Appiah, doar că selecţionerul Milovan Rajevac nu s-a putut baza la Cupa Mondială pe vedeta de la Chelsea, acesta fiind accidentat. Astfel, plavul a decis să schimbe toată linia de mijloc la turneul final, Muntari şi Appiah fiind doar rezerve. La centrul terenului au apărut Ayew, Asoamoah şi Annan, iar căpitan a fost desemnat portarul Kingson, care a contribuit serios la calificarea în optimi.

La finalul Cupei Africii 2008, găzduită chiar de Ghana, federaţia de la Accra l-a înlocuit pe Claude Le Roy cu Milovan Rajevac, fiind nemulţumită cu medalia de bronz. Ca jucător, sârbul a evoluat la Steaua Roşie Belgrad, FK Borac, FK Vojvodina şi Sloboda Uzice, fiind apoi şi antrenor al
acestor formaţii.

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 779: Kremlinul spune că declarațiile lui Macron sunt parte a unei tendințe periculoase

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a descris astăzi comentariile recente ale preşedintelui francez Emmanuel Macron despre o posibilă intervenţie a Franţei în...

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă