Pe la 1500, când descoperea coastele Bahiei, Pedro Alvares Cabral nu şi-a imaginat ce lume se va naşte din limba portugheză. Brazilia de azi nu are însă nimic din sentimentul de plecăciune faţă de ocupaţia colonială a ţării-mamă. Dimpotrivă. E ceva demn, dar cald, în spiritul locului. Cu zestrea asta genetică, Brazilia creşte încet, calm, dar sigur. Azi, este privită azi drept noul tigru economic al lumii. Fotbalul nu face excepţie de la destinul ăsta. Urmaşii din iarbă ai zeului Pelé sunt încoronaţii planetei.
De cealaltă parte, ţara-mamă a limbii portugheze şi-a pierdut în timp şi busola, şi influenţa din vremurile coloniale. Portugalia este azi o ţărişoară cu zestre istorică şi culturală, parte din UE, cu meritul de a fi furnizat şeful Comisiei Europene, José Manuel Durão Barroso. Şi în fotbal, vitrina Portugaliei este săracă în trofeee. În plus, cu excepţia lui Eusebio, Ronaldo (foto) şi Mourinho, nu se poate lăuda nici cu prea multe branduri. Are de ce să-şi invidieze „sora” din America de Sud.
Măcar din aceste motive, ciocnirile Brazilia-Portugalia ar trebui să promită mereu scântei. Vineri însă, în Africa de Sud, Brazilia şi Portugalia au dansat prost într-o frăţie urâtă. Acel 0-0 cu viză de optimi miroase a drept cel mai puturos blat al Mondialului. Nimic despre fotbal. Socoteala calificării poate scuza orice, dar cine vedea Seleção capabilă de o aşa sluţenie a jocului? Adevărata Brazilie din Africa de Sud este Ghana. A ajuns deja în sferturi, după eliminarea SUA, fără a ucide fantezia. N-am văzut un meci în care colegii „prinţului” Boateng să-şi bată joc de jabulani. Samba nu se vede. E vremea dansului african.
Laurenţiu Ciocăzanu
