16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăLifestyleOvidiu Haţegan, unul dintre cei 18 arbitri Euro-2016

Ovidiu Haţegan, unul dintre cei 18 arbitri Euro-2016

Ovidiu Haţegan este unul dintre cei 18 arbitri selectaţi de UEFA pentru turneul final al Campionatului European de fotbal din Franţa, informează Mediafax.

Astfel, Haţegan a devenit primul central român care va conduce meciuri la o competiţie majoră după Ioan Igna, la Euro-1988.

Alături de Haţegan, vor mai conduce meciuri de la Euro-2016 următorii arbitri: Martin Atkinson (Anglia), Felix Brych (Germania), Cuneyt Cakir (Turcia), Mark Clattenburg (Anglia), William Collum (Scoţia), Jonas Eriksson (Suedia), Serghei Karasev (Rusia), Viktor Kassai (Ungaria), Pavel Kralovec (Cehia), Bjorn Kuipers (Olanda), Szymon Marciniak (Polonia), Milorad Mazici (Serbia), Svein Moen (Norvegia), Nicola Rizzoli (Italia), Damir Skomina (Slovenia), Clement Turpin (Franţa) şi Carlos Velasco Carballo (Spania).

Brigăzile de arbitri vor fi formate dintr-un central, doi asistenţi şi doi arbitri adiţionali. Majoritatea asistenţilor şi adiţionalilor va fi din aceeaşi ţară cu centralul. Brigăzile de arbitri vor fi anunţate în februarie 2016. Toţi arbitrii vor participa la mai multe stagii de pregătire până la turneul final.

În vârstă de 35 de ani şi arbitru FIFA din 2008, Ovidiu Haţegan, care a debutat în Liga I în 2006, a fost promovat la 21 iulie în categoria Elite, prima grupă valorică a arbitrajului european. România are astfel pentru prima dată de la inaugurarea noului sistem de clasificare a arbitrilor un reprezentant în cea mai importantă categorie a UEFA.

În acest sezon, Haţegan a arbitrat trei meciuri din grupele Ligii Campionilor, Dinamo Zagreb – Arsenal, scor 2-1, Şahtior Doneţk – Malmo, scor 4-0, şi Benfica – Atletico Madrid, scor 1-2. De asemenea, el a condus două meciuri din preliminariile Euro-2016, Georgia – Scoţia, scor 1-0, şi Macedonia – Ucraina, scor 0-2.

Turneul final al Campionatului European din Franţa, la care participă şi echipa României, se va disputa în perioada 10 iunie – 10 iulie 2016. Arbitrii vor ajunge în Franţa la 6 iunie.

 

Cele mai citite

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...

Emilia Corbu, noua campioană naţională individuală la floretă

Scrimera Emilia Corbu, legitimată la CS Rapid Bucureşti, este noua campioană naţională individuală la floretă după ce a învins-o în finală pe Rebeca Cândescu,...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă