Recital de goluri pe Arena Naţională unde Steaua s-a impus cu un categoric 6-0 în faţa danezilor de la Aalborg, în prima etapă din grupele Ligii Europa. Claudiu Keşeru a fost vedeta serii cu 3 goluri, Raul Rusescu a punctat de două ori, iar Sânmărtean şi.a trecut şi el numele pe lista marcatorilor.
Echipele de start:
Steaua: 24. Arlauskis (GK), 2. Râpă, 4. Szukala, 14. Latovlevici, 33. Varela, 7. Chipciu (C), 11. Prepeliţă, 18. Sânmărtean, 21. Breevald, 77. Popa, 28. Keşeru.
Rezerve: 99. Cojocaru (GK), 6. Papp, 8. Filip, 12. Stanciu, 26. Neagu, 9. Iancu, 25. Rusescu.
Antrenor: Costel Gâlcă
Aalborg: 1. Larsen (GK), 5. Petersen, 6. Gorter, 26. Thelander, 7. Enevoldsen, 8. Wurtz (C), 14. Wichmann, 21. Risgard, 23. Thomsen, 18. Jacobsen, 20. Dalsgaard
Rezerve: 22. Christensen (GK), 32. Pedersen, 9. Augustinussen, 25. Borsting, 30. Bruhn, 11. Helenius, 19. Frederiksen.
Antrenor: Kent Nielsen
Cristi Tănase, Bourceanu şi Toşca nu vor fi pe foaia de joc din această seară. Costel Gâlcă trebuie să se decidă pe cine mizează în atac- Rusescu sau Keşeru.
Keşeru pare favorit- este cel mai bun marcator din Liga Întâi, traversează o perioadă foarte bună şi relaţionează perfect cu coechipierii. Rusescu abia a revenit la Steaua şi se pare că are nevoie de timp pentru a reveni în lumina reflectoarelor la Steaua.
E foarte posibil ca tehnicianul să îi aleagă pe amândoi şi să adapteze întregul sistem de joc la tandemul Keşeru- Rusescu.
Keşeru, Sânmărtean şi Chipciu au băgat spaima în danezi care tremură serios înaintea meciului de la Bucureşti.
"Ştim şi am văzut că Steaua este o echipă bună, tehnică, cu jucători foarte ofensivi. Ştim că nu suntem favoriţi, dar credem că putem să obţinem un rezultat de egalitate", a declarat Kent Nielsen.
Danezii au şi un regret- că trebuie să joace un meci de Liga Europa pe un stadion gol. Au auzit şi ei de galeria Stelei şi ar fi vrut să îi vadă pe ultraşi în tribune.
"Suntem un pic dezamăgiţi. Credem că cel mai bun fotbal se joacă într-o atmosferă frumoasă . Pe de o parte suntem trişti, pe de altaă parte e o provocare pentru ambele echipe, pentru că e diferit să joci fără spectatori. Aş fi preferat să jucăm cu public", a mai spus Nielsen.