16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăLifestyleIonuț Chirilă reclamă clubul CSMS Iași pentru suma de 50.000 euro

Ionuț Chirilă reclamă clubul CSMS Iași pentru suma de 50.000 euro

Antrenorul Ionuţ Chirilă a reclamat gruparea CSMS Iași, acolo unde a antrenat până pe 8 noiembrie, deoarece susține că clubul ieșean trebui să-i achite o datorie de 50.000 euro. Florin Prunea, președintele CSMS, a deschis o acţiune în instanţă împotriva tehnicianului.

"L-am dat pe Ionuţ Chirilă în judecată la Tribunalul Iaşi. Am deschis o acţiune bazată pe contractul de muncă pe care l-am avut cu antrenorul. Noi ne-am adresat instanţelor civile bazându-ne pe Constituţia României şi pe Codul Muncii. Ţinând cont de clauzele existente în contractul de muncă încheiat cu Ionuţ Chirilă, am cerut să-i plătim salariul doar pentru perioada în care antrenorul a lucrat efectiv la club. Cazul este complex, iar noi vom respecta toate hotărârile care vor fi date", a declarat Florin Prunea, conform Mediafax.

Antrenorul Ionuţ Chirilă solicită, în baza contractului de muncă, achitarea salariului pe toată perioada înţelegerii, care era valabilă până la finalul sezonului, circa 50.000 de euro, însă ieşenii nu doresc acest lucru.

"La comisiile federale, Ionuţ Chirilă a cerut să primească 50.000 de euro, toţi banii o dată. Din câte ştim noi, au mai fost astfel de cazuri, iar cluburile plăteau lunar salariul antrenorului destituit, până ce acesta îşi găsea un nou angajament. Săptămâna aceasta a mai fost un termen, la care a fost avocatul nostru, şi acum aşteptăm verdictul", a adăugat Prunea.

Chirilă a preluat conducerea CSMS Iaşi la 28 august şi a fost demis la 8 octombrie, în urma rezultatelor slabe ale echipei.

Cele mai citite

Replica lui Nicușor Dan, după ce s-a spus că blochează reconstrucția stadionului Dinamo

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că reconstrucţia stadionului Dinamo nu are nevoie de PUZ şi că în spaţiul public circulă informații...

nu l-a și spălat, când l-a scos din mocirlă

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a explicat de ce Partidul Național Liberal (PNL), care stă drepți, de ceva...

Ciolacu a negociat cu Erdogan sabia lui Ștefan cel Mare, dar a primit sabia lu’ DaMucles

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, susține că, în timpul vizitei sale oficiale în Turcia, a negociat cu liderul...
Ultima oră
Pe aceeași temă