Descoperirea unor pietre preţioase într-un gheţar din Chamonix la jumătate de secol după prăbuşirea unui avion Air India readuce trecutul la ordinea zilei. Faptul că la bord se afla savantul considerat „tatăl” programului nuclear indian a alimentat ipoteza unui atentat mascat ca accident.
O micuţă casetă metalică de dimensiunea unui pachet de zahăr aşteaptă să fie transportată, sub escorta jandarmilor, la prefectura Haute-Savoie. O cutie „venerabilă” ce conţine mici săculeţi plini cu 136 grame de safire, smaralde şi rubine, o cutie a minunilor, al cărei conţinut este estimat la valoarea de 200.000 euro. Ea a fost descoperită recent de un alpinist francez pe gheţarul Bossons, la 3.000 m sub nivelul crestelor masivului Mont Blanc, unde probabil a ajuns după ce a căzut dintr-un avion Air India, în zorii unei dimineţi în urmă cu 47 de ani.
La 24 ianuarie 1966, un Boeing 707 Air India, botezat Kangchenjunga, după numele celui mai înalt vârf India, se afla pe ruta dintre Bombay şi New York. Avionul transporta 117 pasageri şi membri ai echipajului şi urma să facă escală la Geneva înainte de a se îndrepta spre Londra. La bordul lui, comandantul D’Souza, pilot cu experienţă, fizicianul Homi Bhabha, „tatăl” programului nuclear indian, câţiva britanici, americani şi mai mulţi de indieni. Oameni de afaceri, familii, studenţi ce mergeau la studii în Marea Britanie sau în SUA. La ora 7, Boeingul ia legătura cu aeroportul elveţian, care l-a autorizat să coboare sub plafonul masei noroase. Două minute mai târziu, a dispărut de pe ecranele radar.
Potrivit Le Monde, câţiva ziarişti francezi s-au aflat printre primii care au survolat locul prăbuşirii şi au descris locul tragediei – fără nici o carcasă vizibilă, câteva pete de zgură risipite pe kilometri pătraţi. Şi multe trupuri. Corpurile copiilor se detaşau pe întinderile imaculate ale munţilor. La faţa locului au sosit cu elicopterul Pierre Grospellier (un jandarm din echipele de vânători de munte), un ghid şi Georges Payot, (fiul lui René, mort cu 16 ani mai înainte, în 1950), pentru a încerca să facă o legătură între epava altui avion al Air India, Malabar Princess, care, deşi pare neverosimil, se prăbuşise aproape în acelaşi loc.
Fără cutia neagră
Profitând de condiţii meteo mai calme, Pierre Grospellier a ajuns rapid la locul impactului – o cavitate de 5 m pe fundul căreia a văzut cascheta comandantului D’Souza. Jandarmul avea ca misiune descoperirea cutiei negre, în realitate un cilindru portocaliu, ca şi valiza savantului atomist. Aceasta a fost găsită, dar cutia neagră nu. Şi nici diamantele şi pietrele preţioase care făceau parte din obiectele ce trebuiau căutate.
După aproape o jumătate de secol, pietrele preţioase care au fost „digerate” şi apoi transportate de masele în mişcare ale gheţarului, au reapărut datorită unui „alpinist anonim şi dezinteresat”, venit să le predea Jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice (Savoia), la 9 septembrie. Informaţia a făcut vâlvă în toată media internaţională. Le Monde subliniază că gheţarul Bossons, instabil şi periculos, nu este un loc de frecventat fără un scop precis. De ce „alpinistul dezinteresat” a avut nevoie de mai mult de zece zile pentru a se decide să ia drumul jandarmeriei din Bourg-Saint-Maurice? La Chamonix, mulţi recunosc că nu ar fi dat dovadă de un asemenea spirit civic. Descoperirea bijuteriilor nu este chiar o surpriză. Până în anii 1990, drumul spre Bossons, uşor accesibil cu telescaunul, era foarte frecventat. Din 1974, au început să apară bucăţi din avionul Malabar, urmate, după alţi 15 ani, de cele ale avionului Kangchenjunga. Piese metalice şi resturi umane. După topirea gheţurilor, care au scăzut cu câteva sute de centimetri şi au scos în evidenţă crevasele, gheţarul şi-a pierdut atractivitatea. Dar fidelii au rămas, copii îndrăzneţi, anonimi cu crampoane şi pioleţi care veneau să „culeagă” şi să recupereze diverse piese, ca scrisori, bijuterii, portofele, aşa cum alţii culeg ciuperci. În această comunitate mică a apărut numele lui Daniel Roche, care şi-a fixat ca misiune să dovedească faptul că Boeingul Air India, pietrele sale preţioase, pasagerii săi şi membrii echipajului au fost victimele unui atentat care îl viza pe savantul Homi Bhabha şi care a fost mascat ca accident.
Operaţiunea Chabert
Teoria complotului este o componentă clasică a catastrofelor aeriene. În masivul Mont Blanc însă a sfârşit prin a căpăta o anume consistenţă. „Era o epocă ciudată” arată Jean-Marc Peillex, primar în Saint-Gervais, localitatea vecină, concurentă cu Chamonix. „Armata ne-a cedat un simulator militar de cădere liberă, un «wind tunnel», dezafectat în 1969. Dar este imposibil de ştiut ce au testat”.
Şi, parcă pentru a înceţoşa mai mult orizontul, a existat şi acea operaţiune Chabert, pusă la punct în cel mai mare secret de Philippe Real, şeful ORTF din Grenoble, şi de René Desmaison, un as al muntelui. Cei doi aveau o informaţie confidenţială că un avion de vânătoare al NATO se prăbuşise în timpul unui exerciţiu militar în zona Mont Blanc. La 22 februarie 1966, la o lună după evenimente, René Desmaison a urcat la 4.000 m altitudine pe versantul italian cu o echipă de trei ziarişti. Între timp, Philippe Real, aflat în La Plagne printre echipele de salvamontişti, încerca, în lipsa sateliţilor, să capteze semnale radio trimise de expediţie. Formal, operaţiunea a fost una reuşită. Philippe Real, care a fost şi „specialistul aeronautic” al televiziunii, şi-a folosit relaţiile la Boeing şi a fost asigurat că bucăţile de tablă fotografiate la locul accidentului nu puteau fi cele ale unui 707. Numai că investigaţiile nu au mers mai departe. „Am fost convocaţi la sediul ORTF în prezenţa unui consilier al ministrului Informaţiilor, relata ziaristul retras în Var. Ni s-a spus că bucăţile recuperate erau studiate. Şi am fost sfătuiţi să ne ţinem gura”. După câteva luni, raportul comisiei de anchetă oscila între o neînţelegere între pilotul indian şi elveţianul de la turnul de control. Comandantul D’Souza, care credea că se afla la 5 mile deasupra cotei şi nu în direcţia vârfului montan, se apropia prea mult de plafonul norilor. Şi, prins brusc de turbulenţele ce înconjurau Mont Blanc, nu a perceput iminenţa pericolului.
Astăzi, teza coliziunii cu un avion de vânătoare al NATO continuă să domine spiritele. Ex-jandarmul Grospellier se întreabă mereu de ce italienii, care nu aveau atunci servicii de ajutor au interzis echipei sale să treacă frontiera. „Jumătate din carlingă şi din corpuri erau la ei”. Asul gheţurilor Daniel Roche a adunat resturi pe care le considera suspecte. Françoise Rey – care a scris o carte la acea vreme pe acest subiect „Prăbuşire pe Mont Blanc” – a dezgropat o înregistrare a lui Desmaison difuzată de un radio local cu câţiva ani înaintea morţii sale, în 2007. El relata certitudinile sale, presiunile la care a fost supus şi o întâlnire tulburătoare cu un reprezentant al Air India care, confruntat cu prezenţa pieselor străine de Boeing la locul accidentului, evoca posibilitatea pieselor detaşate transportate de Kangchenjunga. Apoi, în faţa incredulităţii interlocutorului său, a sfârşit prin a spune sibilinic: „Înţelege, dle Desmaison, ce vă spun nu este neapărat şi ceea ce cred”.
