22.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăLifestyleFoodRevoluţia ecumenismului

Revoluţia ecumenismului

În partea istorică a capitalei egiptene, două religii convieţuiesc în bună pace: cele câteva biserici grec-ortodoxe sunt înconjurate de moschei şi de musulmani care le apără.

Corespondenţă specială de la Cairo

Când asculţi, în curtea bisericii grec-ortodoxe Sfântul Gheorghe din vechiul Cairo, cum se revarsă rugăciunea asurzitoare a imamilor de la megafoanele moscheilor din jur, ai putea crede că un grup de oiţe şi-au găsit adăpost tocmai în vizuina lupilor. Într-o imensă capitală islamică, cum este Cairo, creştinii sunt primiţi însă cu braţele deschise de vecinii lor musulmani. Părintele Nifon, grec care vorbeşte araba, îşi mângâie barba tunsă scurt când îl întrebi cum e posibil ca biserica pe care o păstoreşte să reziste în lumea arabă. „Nu este nici o problemă cu musulmanii. Aici, în Egipt, creştinii şi musulmanii trăiesc ca fraţii, mână în mână”, spune părintele Nifon, împreunându-şi strâns palmele pentru a sublinia forţa acestei convieţuiri trainice. În Egipt, aproximativ 10% din populaţie, adică între 5 şi 10 milioane, este de religie creştină, majoritatea ortodocşi care ţin de Patriarhia Coptă a Alexandriei.

Când musulmanii îi apără pe ortodocşi

Micul cartier creştin din vechiul Cairo este înconjurat de ziduri vechi şi protejat de poliţie şi armată, mai ales acum, pe timpul protestelor împotriva preşedintelui Hosni Mubarak. Primii care au sărit însă să se asigure că nici un creştin ortodox nu va păţi nimic au fost chiar vecinii musulmani din cartier. „În apropiere se află o închisoare şi în timpul revoltei, mulţi deţinuţi au evadat. Vecinii musulmani au venit să apere biserica, dar nu s-a întâmplat nimic”, povesteşte părintele Nifon. Lângă biserica Sfântul Gheorghe şi cea a Fecioarei Maria, se află imensul muzeu al Copţilor, precum şi o şcoală unde învaţă copiii egiptenilor ortodocşi. La doar o sută de metri de această oază de creştinism, se înalţă o moschee, pe poarta căreia intră şi ies musulmanii care au venit să se roage, la ora prânzului. Abdulah, 19 ani, dă din cap mirat când îl întrebăm de vecinii lui ortodocşi: „Nu e nici o problemă cu ei, sunt ca şi fraţii noştri. Când au evadat deţinuţii din închisoare, eu şi vreo 30 de vecini am fost să le păzim bisericile şi să avem grijă de ei”.

„Egiptenii sunt deschişi la minte, nu fanatici”

Părintele Nikodimos, grec-ortodox care locuieşte lângă marele bazar din Cairo, ne spune că în bisericile creştine lucrează chiar musulmani, ca personal nebisericesc. „Nu uitaţi, creştinii au fost în Egipt înaintea musulmanilor, Sfântul Marcu a adus creştinismul aici. Ortodocşii şi musulmanii trăiesc aici de secole împreună”, ne lămureşte părintele despre convieţuirea în Egipt. Musulmanii egipteni acceptă bisericile creştine pentru că „nu sunt fanatici, iar toate atacurile asupra bisericilor creştine au fost făcute de grupuri din afara ţării, din Iran, din Arabia Saudită şi poate din Qatar”, mai crede părintele. Părintele Nikodimos nu crede că ar fi o problemă dacă regimul lui Mubarak, care a recunoscut oficial creştinismul, va cădea şi un partid mai radical islamic, precum Frăţia Musulmană, ar veni la putere. „Fraţii Musulmani nu vor avea mai multă putere decât le va da poporul egiptean, iar cei mai mulţi egipteni nu îi acceptă. Cei mai mulţi egipteni sunt oameni deschişi la minte, mai ales tinerii, nu sunt fanatici sau islamişti radicali”, spune părintele Nikodimos. La noile alegeri din toamna acestui an, creştinii din Egipt se gândesc să obţină locuri în Parlament, pentru a fi reprezentaţi cum se cuvine, mai spune Nikodimos. „Nu putem fi ignoraţi, suntem totuşi peste zece milioane”, adaugă părintele, spunând că şi acesta este un motiv pentru care nu se teme că un partid radical-islamic, precum Frăţia Musulmană, le-ar putea face un rău catastrofal creştinilor egipteni.

Istoria unei civilizaţii

Vechiul Cairo sau Misr al-Qadima este cel mai important loc creştin din capitala egipteană. Include întreaga zonă de sud a Grădinii Oraşului, cunoscută turiştilor sub numele de Cairo Coptic, şi este o oază de linişte pentru creştini şi musulmani, deopotrivă. În Egipt, cei mai mulţi dintre creştinii egipteni sunt Copţi, qibt în limba arabă, termen care derivă din grecescul aegyptios (egiptean). Înaintea Islamului, religia creştină era predominantă în Egipt, fiind adusă de Sf. Marcu în anul 40 era noastră. Biserica Creştină Egipteană (Coptă) s-a despărţit de Biserica Ortodoxă după ce soborul de preoţi bizantini i-au atribuit Mântuitorului caracter divin şi uman, situaţie inacceptabilă pentru Patriarhul din Alexandria.

Cele mai citite

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...

ELCEN îl acuză pe Nicușor Dan că minte

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat joi, 23 mai, într-o conferință de presă că lipsa apei calde în mai multe sectoare din...
Ultima oră
Pe aceeași temă