Închisoarea medievală a Clujului găzduieşte în prezent singurul muzeu de speologie din Europa de Est. Locul de detenţie a fost ridicat în anii 1300 şi a devenit renumit pentru duritatea tratamentului aplicat de gardieni prizonierilor.
„Peste prizonieri curgea apa, care îngheţa”
Custodele muzeului, Karin Hann, povesteşte că prizonierii erau ţinuţi în cătuşe prinse de perete, iar bătăile şi hrana proastă intraseră demult în cotidian. Iarna, frigul năprasnic scurta vieţile deţinuţilor. „Chiar şi vara, această clădire este deosebit de răcoroasă. Iarna, temnicierii mai deschideau larg ferestrele zăbrelite, ca să intre gerul. Peste prizonieri curgea apă, care îngheţa. Aşa îşi găseau sfârşitul mulţi dintre deţinuţi”, povesteşte Karin Hann. Cel mai adesea, dacă supravieţuiau perioadei în care erau închişi şi torturaţi, prizonierii îşi găseau un sfârşit groaznic în locul de supliciu situat în actuala Piaţă a Unirii din Cluj-Napoca. Unul dintre cei mai cunoscuţi deţinuţi ai închisorii clujene a fost căpitanul lui Mihai Viteazu, Baba Novac. Acesta a trecut prin supliciile rezervate prizonierilor aduşi iarna. Haiducul sârb devenise duşmanul nobililor maghiari din Cluj după ce oamenii săi au participat la represiunea de la Huedin, oraş în care mulţi dintre notabilii clujeni aveau rude. Localnicii din Huedin au fost acuzaţi că au măcelărit garnizoana de 70 de dorobanţi, trimisă de domnitorul român. Răscoala locuitorilor din Huedin a avut loc pe data de 23 iulie 1600, într-o zi de duminică.
Potrivit istoricului Damian Todiţă, Mihai Viteazu a trimis o comisie de anchetă la faţa locului, iar concluziile anchetei au arătat că masacrul a pornit de la un conflict iscat între un dorobanţ şi un olar din Huedin din cauza unui pumn de cireşe. Drept pedeapsă, Mihai Viteazu ar fi decis ca întreg oraşul să fie ars. Detaşamentul de represiune era format din 500 de haiduci ai lui Baba Novac, aflaţi sub comanda nobilului ardelean Ştefan Csaki. După înfrângerea lui Mihai Viteazu în bătălia de la Mirăslău, Ştefan Csaki a încercat să îl atragă pe Baba Novac de partea răsculaţilor, cu promisiunea că-i va dărui un sat cu 500 de şerbi. La rândul său, Mihai Viteazu i-a ordonat lui Baba Novac să intre sub comanda generalului Gheorghe Basta, care conducea oastea imperială din Transilvania şi care părea a fi aliatul domnitorului român.
Iată cum descrie Gheorghe Basta această scenă, în raportul din 17 decembrie 1600 către împăratul Rudolf al II-lea: „A venit la mine unul cu numele Baba Novac, cu aproximativ 1.000 de călăreţi şi 600 de pedestraşi, pe care i-am primit imediat în serviciu şi i-am trimis spre graniţă în părţile Lipovei”. Pentru a-l discredita pe Baba Novac, nobilii maghiari au inventat o scrisoare, care ar fi fost trimisă de acesta paşei din Timişoara. Moise Szekely, un căpitan al Principatului, l-a arestat pe Baba Novac la Lipova şi l-a adus în lanţuri la Cluj. În zilele de 3 şi 4 februarie 1601 a avut loc procesul haiducului. Actele procesului, care se află în registrele oraşului Cluj, menţionează că administraţia locală a cumpărat doi stânjeni de lemne pentru arderea lui Baba Novac şi a duhovnicului său, părintele Sasca, lumânări, două grinzi, „lanţ de fier pentru legarea condamnaţilor, ţeapă pregătită de Luca Acsi”. Cei doi călăi ai oraşului au fost plătiţi cu trei florini, iar ajutoarele lor, cu şapte florini şi 50 de dinari.
Ucis împreună cu duhovnicul său
Povestea supliciului este redată de cronicarul italian Ciro Spontoni, care a asistat la evenimentele din 5 februarie. Potrivit acestuia, Baba Novac a fost scos din închisoarea aflată pe strada numită azi Sextil Puşcariu şi dus în Piaţa Unirii.
„Baba Novac şi preotul său au fost aduşi goi în văzul mulţimii, ca să fie predaţi pentru acest chin pe care îl descriu aici. Au apărut ţiganii (în această provincie ei servind ca executori ai justiţiei) şi, apucând corpul acelor nefericiţi, l-au înfăşurat cu lanţuri şi gâtul cu un fier gros. Le-au legat apoi toate membrele deasupra unei bârne lungi cu aceleaşi lanţuri; atunci, între cele două frigări s-au dat foc cărbunilor şi lemnelor. Deasupra a două furci puternice în formă de frigare lungă au fost puse bârnele care susţineau corpurile nenorocite, unul de la cap, iar celălalt de la picioare, la extremitatea cărora erau două roţi de lemn pe care ţiganii le învârteau cu mâna şi cu picioarele, pentru a arde încet; (victimele) începeau să simtă un chin cu adevărat barbar şi inuman; rănile cauzate provocau plânsete amare şi strigăte ascuţite ce străbăteau aerul, iar unde focul produsese răni mai mari, acolo se arunca apă proaspătă pentru a stârni şi mai mare chin”, relatează cronicarul italian. „Practic, Baba Novac şi preotul Sasca au fost fripţi de vii la rotisor. Apoi, corpul martirizat a fost tras în ţeapă”, relatează şi istoricul Damian Todiţă, autorul unei cărţi intitulate „Mihai Viteazul şi Clujul”. În perioada austriacă, închisoarea lui Baba Novac a fost abandonată şi a devenit sălaş pentru vagabonzi. Vechiul turn a rezistat, iar din 2003, a fost restaurat şi a devenit muzeu de speologie.
