Dacă ar fi să te duci într-o măcelărie şi ai cere carne, ţi s-ar vinde la kilogram. Dar dacă e să cumperi un cal de care nu mai are nimeni nevoie, tot ca la măcelărie ţi se vinde. Bidiviul nefolositor costă nici mai mult, nici mai puţin decât 0,50 de euro pe kilogram, aşa cum povesteşte Andreea Sîrbu, o iubitoare a acestor animale. Ea s-a dus la o licitaţie organizată de o herghelie. Acolo era vândută o iapă fără viitor, pentru că era bolnavă. Avea o problemă la mandibulă. Nu mai putea să mănânce. Calul era astfel destinat valorificării. Ar fi ajuns practic la abator. De-asta şi preţul de vânzare al iepei cu pricina era atât de mic. O iapă în vârstă de patru ani, pe care Andreea a plătit 1.400 de lei. Fata a găsit apoi nişte medici veterinari – Florin Mlagiu şi Vadim Virgolici – care şi-au dat seama că problema de sănătate a iepei, botezată Voioşia, nu era atât de gravă pe cât părea. Calul avea nevoie să i se pilească dinţii, pentru ca masticaţia să nu-i mai provoace durere. Acum calul mănâncă fără nici o problemă. „E un cal tare răsfăţat“, zice stăpâna lui.
De la mârţoagă la cowboy
Ce să faci cu asemenea cai? Unii nu sunt nici de rasă, ca să-i foloseşti la cine ştie ce performanţe sportive, alţii bolnavi şi deci nici de muncă nu mai sunt buni. Să faci salam din ei, după ce trec pe la abatoare? Ori să-i laşi să putrezească prin şanţuri. Soluţii sunt. Şi nu doar pe hârtie. Am întâlnit doi oameni, cu litere mari – oameni – care ştiu cum să dea o nouă viaţă la ceea ce, pe la noi, pe aici, se zice simplu – mârţoagă. Primul cu care am stat de vorbă se numeşte Morty Ianovici. Se recomandă iubitor de cai, de o viaţă. El a făcut în Bucureşti, la doi paşi de Lacul Tei, în zona Tei-Toboc, o fermă în care poţi să te simţi, zice omul nostru, ca un cowboy. Şi ce fel de cai sunt aici? Animale pe care acest bărbat le-a luat de la cei care nu mai aveau nevoie de bidivii. Pentru primul cal a dat 2.500 de dolari. Era al unui crescător care nu mai avea ce face cu acel cal. Era el frumos, nimic de zis, dar totuşi nu promitea performanţe. „Crescătorul dorea să scape de acel cal“, spune Morty Ianovici. Pe urmă a mai cumpărat un cal, de data asta cu 1.000 de dolari. Animalul avea deja destinaţia stabilită – abatorul. A urmat al treilea cal cumpărat, tot cu 1.000 de dolari, de la o grădină zoologică, unde animalele erau lihnite de foame. După aceea a luat şi o măgăriţă, cu numai 100 de euro. La care s-au adăugat doi cai de la o bază hipică, dar sub formă de donaţie. Cel mai bătrân cal de la „Western Ranch“ este Valah, de 21 de ani, iar cel mai tânăr, Choco, de un an şi jumătate. Mai sunt iapa Kandia, bălţatul Playboy, poneiul cu nume de desene animate – ScoobyDoo. Să n-o uităm pe măgăruşa Rebecca.
Omul care vrea să aducă spiritul western în România
Ideea pe care o are Morty Ianovici e legată nu numai de o fermă în sine, cum e cea pe care a făcut-o la Bucureşti. E şi un model de viaţă, relaţia om-cal, pe care speră să-l aducă aici, în România. Vorbeşte despre faptul că în statul New York, acolo unde locuieşte, face parte din Asociaţia Cowboylor Negri sau Black Cowboy Association. Dar uite că în asociaţia asta sunt şi doi albi, în ciuda numelui ei, alături de Morty fiind şi Joe, care are 81 de ani. Oameni care în viaţa lor, de zi cu zi, au diverse meserii. S-au asociat 24 de iubitori de cai, fiecare cu bidiviul său. Nu sunt neapărat cai de rasă, zice interlocutorul meu. Animalele sunt ţinute în pensiunea aceasta, special amenajată, cu boxe, în care li se asigură toate condiţiile. Membrii asociaţiei au obiceiul să plece în vacanţă, câte o săptămână, cale de sute de kilometri, călărind. De fiecare dată, la ieşirea din fermă, călăreţii spun o rugăciune, ca drumul să le fie bun. Iar la întoarcere să fie tot sănătoşi – şi ei, şi caii – aşa cum au plecat. Orăşeni care vor să se simtă bine, ca nişte cowboy din alte timpuri, călătorind de-a lungul Americii. Oare ar putea să fie aşa şi la noi, în România? „Ce bine ar fi!“, exclamă Andreea Sîrbu, fata care şi-a adus propriul cal, cel salvat de la abator, să stea în boxele special construite de Morty în ferma sa de 10.000 de metri pătraţi, din Bucureşti. Aici sunt deja 12 boxe, amenajate pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, deci cai ar mai putea fi aduşi. Andreea are o prietenă – Camelia Piloff – care, la rândul ei, îşi ţine bidiviul în pensiunea de cai a lui Morty, lângă Lacul Tei. Morty are şi el povestea lui. S-a născut în România, dar a plecat de aici, cu părinţii lui, când avea zece ani, spre Israel. Mai târziu s-a stabilit în America. Şi uite că la vârsta părului alb s-a întors în România. Mecanic auto de meserie, bărbatul repară maşini americane. Are un atelier în Bucureşti. Toată ziua la muncă, printre caii-putere. Abia seara fuge la caii lui, ai căror ochi se umezesc când simt mângâierea omului.
„Calul îţi schimbă viaţa“
Morty povesteşte că a primit primul cal când avea 13 ani, cu ocazia ceremoniei de Bar Mitzra, atunci când el, băieţelul, a trecut în rândul bărbaţilor. Bărbatul are, la rândul său, trei copii, cel mai mare fiind băiatul – Idan – de 30 de ani, dar şi două fete – Danit, de 21 de ani, şi Shirly, de 16 ani, toţi iubitori de cai. „Când am cumpărat primul cal, pentru copiii mei, vânzătorul mi-a zis că aşa – calul ţine copilul departe de probleme“. De-asta aşteaptă Morty şi aici, în ferma sa de lângă Lacul Tei, să vină copiii, să intre, cum zice el, în lumea cowboylor. Lecţii de echitaţie, plimbări cu trăsura. Sunt aici o căruţă şi trei caleşti. Dar şi toate celelalte ingrediente care te pot transforma în cowboy, în primul rând şaua calului, făcută în stil american. Stilul de călărie, specific cowboylor, e diferit de cel englezesc, îmi explică Morty. Tot el face apel la alţi oameni, care n-au ce face cu caii, să-i aducă aici, în loc să-i ducă la abator ori să-i abandoneze. Orice apel poate fi dat pe net – www.westernranch.ro – pentru cei care vor să-şi aducă aici caii. „Despre cal nu pot să spun decât că îţi schimbă viaţa. Alături de el eşti un cu totul alt om“, spune cu mare convingere Morty Ianovici. Din taxele percepute de la vizitatori se asigură măcar o parte din banii necesari întreţinerii cailor. „Nu sunt taxe mari, pentru că ştiu care e situaţia în România“, spune şeful Ranch-ului. Cât priveşte cei care decid să-şi aducă proprii cai în această pensiune, în loc să-i arunce-n stradă, ei măcar pot veni zilnic aici, să-şi îngrijească animalele, să le aducă mâncare. Aşa cum şi în America, la Asociaţia din care face parte şi Morty, fiecare dintre proprietarii de cai are grijă de animalul său, de care se bucură în vacanţe.
Echitaţia terapeutică
Şi dacă tot vorbim de efectul benefic al calului asupra omului, atunci cu siguranţă că trebuie să aflăm ce face Ruxandra Proksh la Snagov. Chiar la intrarea în localitate e un centru poetic numit „Poveste cu cai“. Deşi au fost chinuiţi de oameni, în fel şi chip, caii aceştia au totuşi puterea, voinţa, capacitatea de a face bine. Tot oamenilor. Ruxandra vorbeşte despre ceea ce ea doreşte să facă aici, după modelul aplicat deja în Occident – caii folosiţi ca terapie pentru copii sau adulţi cu probleme de sănătate. Un foarte bun exemplu al efectului benefic pe care îl are calul este în privinţa copiilor cu autism. „Ne străduim să facem aici un centru pentru agrement, echitaţie terapeutică şi hipoterapie“, spune Ruxandra, despre care aflu că, timp de nouă ani, a practicat călăria, la nivel de performanţă. De trei ani însă a trecut la noul proiect. Primul pas a fost salvarea cailor aflaţi în suferinţă. „Când eşti în lumea asta de atât de mult timp, auzi imediat când apare un caz grav, un cal aflat în mare pericol“, explică Ruxandra cum i-a găsit pe cei patru cai abandonaţi, cu vârste între 3 şi 14 ani, pe care acum îi îngrijeşte în acest centru. Aici există un grajd în care ar putea fi găzduiţi şase cai. Prin efortul financiar al oamenilor din acest loc. Ruxandra speră la colaborarea cu diverse asociaţii care se ocupă de pacienţi cu diverse dizabilităţi. Datele de contact ale acestui centru pot fi găsite pe net – www.povestecucai.ro – la care sunt aşteptate apelurile celor interesaţi. Dacă tot suntem la capitolul legat de echitaţia terapeutică, atunci trebuie spus că aşa ceva se va face şi la Ranch-ul de lângă Lacul Tei al lui Morty Ianovici. „Vom aduce cât de curând în acest loc un specialist în domeniul hipoterapiei, pentru a-i ajuta mai ales pe copilaşii cu dizabilităţi“, anunţă bărbatul.
Tot mai mulţi bidivii abandonaţi
Un fenomen tot mai amplu, cel puţin în jurul Bucureştiului, de câţiva ani încoace, este cel al abandonării cailor. Asta spune administratorul Adăpostului de cai „Steaua Speranţei“, Gheorghe Gălăţeanu. Aflat sub oblăduirea Primăriei Capitalei, dar depinzând în mare măsură şi de voluntari, ca şi de sponsori, adăpostul a primit, numai la începutul anului trecut, 35 de cai, în condiţiile în care capacitatea maximă de cazare este de 25 de animale. Rulajul este însă mare, pentru că, în timp, o parte din animale pleacă de aici, fiind adoptate. „Este tot mai amplu fenomenul abandonului de cai“, una dintre cauzele prezentate de interlocutorul meu fiind legată de hrana tot mai scumpă. Un balot de lucernă, de pildă, costă între 20 şi 25 de lei. Balotul ajunge la un cal numai pentru câteva zile. Mai intens este fenomenul abandonului în timpul iernii, pentru că vara caii îşi mai găsesc singuri hrana, pe câmp. La ora asta, în adăpost sunt 20 de cai. „Apelul meu pentru cei care nu mai pot să aibă grijă de cal este să-l aducă la adăpost, nu să-l abandoneze cine ştie pe unde“, zice Gheorghe Gălăţeanu. Dă ca exemplu un caz recent, când voluntarii au ajuns prea târziu în comuna Pantelimon, la un cal care abia îşi mai trăgea sufletul, pe câmp, bolnav şi lihnit de foame. Animalul n-a mai putut fi salvat. Orice apel poate fi dat pe net – www.caiabandonati.ro – despre cai aflaţi în suferinţă. Mai mult de o sută de cai abandonaţi au trecut, în ultimii ani, pe la acest adăpost. Animale provenite din comunele aflate în jurul Bucureştiului sau din cartierele mărginaşe ale Capitalei.
Armăsari cu limba tăiată
Aproape că nu ştii cum să reacţionezi când auzi de oameni care taie limba calului. Drept răzbunare. Aşa ceva s-a întâmplat, povesteşte Kuki Bărbuceanu, de la Vier Pfoten. Doi vecini s-au certat, iar unul dintre ei a tăiat limba cailor, pentru că acele animale aparţineau duşma-nului. Prin implicarea acestei asociaţii, doi dintre cai au fost ulterior operaţi. Şi au scăpat din cumplita suferinţă. Organizaţia deţine propriul adăpost de cai, la Corbeanca. Acolo sunt îngrijiţi şase cai şi o măgăriţă. Abandonată de stăpânul ei, măgăriţa a fost găsită într-una din intersecţiile cartierului Titan. „Numai în această iarnă am primit, din zona Bucureştiului, 20 de apeluri despre cai abando-naţi”, spune reprezentantul Vier Pfoten. Al treilea cal, dintre cei trei cărora li s-a tăiat limba, trăieşte şi el. Dacă ar putea spune ce gândeşte despre oameni…
