Situaţie de urgenţă – 15 orfani dintr-un cămin din Râmnicu Vâlcea au primit, pe nepusă masă, somaţie de evacuare. Clădirea va intra în reparaţii capitale, cât de curând. Aşa că întâlnirea pe care o programasem cu preşedintele Asociaţiei Orfanilor s-a dat peste cap, Mihai Ghebrea fiind pe fugă spre căminul cu pricina. Vrea să negocieze cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sport, de care aparţine acel cămin, încercând să obţină o perioadă cât mai lungă de şedere a chiriaşilor în acest loc, până când îşi vor găsi o alternativă de locuit. Pornim spre cămin. Urcăm la etajul trei şi batem la o uşă care ni se deschide imediat. Ne întâmpină un interior anost, cu pereţii împărţiţi în alb şi albastru. Patru paturi aşezate de-a lungul unei camere în care s-au mai fost înghesuite un frigider, un televizor şi o măsuţă cu un calculator. Şi câţiva băieţi pe faţa cărora se dă o luptă între zâmbetul de complezenţă şi teama pentru ziua de mâine. Oameni în toată firea. Unii au 25, alţii 28 de ani. Au fost în casele de copii. Mihai ne oferă o statistică, la nivelul judeţului Vâlcea – 40% din orfanii care părăsesc centrele de plasament au o diplomă de facultate în buzunar.
Alţii au trecut printr-o şcoală profesională. În 2001, au ieşit din sistem 200 de tineri, toţi din acest judeţ. Dintre aceştia, numai 30 au reuşit în viaţă, până acum, în propria lor ţară. Şi-au găsit o slujbă, s-au căsătorit, au un acoperiş deasupra capului. Restul fie au dormit pe străzi, fie – cei mai mulţi – au plecat în alte ţări. Despre cei 15 tineri pe care i-am întâlnit acum se poate spune că fac parte din categoria mai puţin norocoasă. N-au o casă, unii nici măcar o slujbă. Locuiesc în căminul acesta de aproape un an, plătind o chirie de 160 de lei pe lună, mult sub preţul pieţei din Râmnicu Vâlcea.
Luat în spaţiu de fosta dirigintă
Absolvent de studii superioare – Asistenţă Socială – şi de două luni şomer. Aşa se prezintă Dan Marian Harpa, de 26 de ani. „Soluţia e clară pentru mine – să plec din ţară”, s-a decis. Are şanse să ajungă în Elveţia, ca muncitor necalificat în construcţii, pe un an, cu posibilitate de prelungire a contractului. A mai fost în Cipru, la muncă, dar acolo a luat ţeapă. Ne zice de un coleg de-al său care e în America, profesor de sport. Altă problemă e că, în România, cine aude că ai fost la căminul de orfani îţi pune imediat eticheta de persoană dubioasă. Şi nu mai eşti angajat. „Mă feresc să spun, când îmi caut de lucru, că am fost la cămin”, recunoaşte Dan. Alt băiat din faţa noastră, Cosmin Mustaţă, de 28 de ani, a dormit trei ani pe stradă după ce a plecat din centrul de plasament. Iarna, dormea în scările blocurilor.
Are, la rândul lui, o fetiţă, pe care a dat-o la o familie maternală. O vizitează des. Cosmin ar vrea să plece şi el la muncă în străinătate, poate chiar împreună cu Dan. Are însă o mare problemă – ne arată actul său de identitate, provizoriu, pe care scrie „fără domiciliu”. Cosmin n-a găsit încă, până la 28 de ani, pe cineva care să-l ia în spaţiu. Rude, prieteni, oricine. Tocmai de aceea are greutăţi în a-şi depune actele pentru străinătate. Dan Harpa a fost luat în spaţiu de fosta lui dirigintă de la liceu, „o femeie cu un suflet extraordinar”, îşi aminteşte el de unul dintre puţinele gesturi frumoase de care a avut parte, până acum, în viaţa lui.
“Directorul” – abandonat la 7 luni
Abandonat la 7 luni, Mihai Ghebrea a crescut într-un orfelinat din Râmnicu Vâlcea. O imagine terifiantă, din primii ani ai copilăriei sale – era spălat cu mătura de către îngrijitoare. La 13 ani, în 1991, a fost selectat să plece în Danemarca, într-o delegaţie a centrelor de plasament, pentru schimb de experienţă. „Acolo am descoperit o cu totul altă lume. Orfanilor li se dă posibilitatea să se integreze în societate, fără discriminare. M-am întors cu ideea că şi orfanii din România au dreptul la o viaţă normală”, zice el. Mai târziu, în 1996, un alt tânăr dintr-un centru de plasament vâlcean, Andrei Păulin, a avut ideea ca orfanii să se unească într-o asociaţie. Printre membrii fondatori a fost şi Mihai Ghebrea.După ce Andrei a plecat în străinătate, la Asociaţia din Râmnicu Vâlcea, care are acum 130 de membri, s-au făcut alegeri pentru un nou preşedinte, funcţie în care Mihai se află din 1999. El zice că, în 2001, s-a încercat constituirea unei asociaţii naţionale a orfanilor, dar fără a se concretiza ceva. Bărbatul de 33 de ani ne povesteşte că a vrut la un moment dat să-şi cunoască mama. Auzise că trăieşte în Spania.
A strâns bani şi s-a dus acolo. „Simţeam că îmi tremură picioarele, cu cât mă apropiam de locul în care ştiam că o voi întâlni”. Dar nu s-a întâmplat nimic, dându-şi seama, în cele din urmă, că pur şi simplu nu era dorit. „Am înţeles atunci că adevărata mea familie sunt prietenii şi oamenii în mijlocul cărora trăiesc”, îşi apasă tânărul cuvintele. Mihai este licenţiat în Drept şi Pedagogie, are un master în managementul organizaţional al resurselor umane şi vorbeşte fluent trei limbi străine – engleza, franceza şi italiana. Dar nu s-a desprins nici azi de lumea în care a trăit o viaţă. Este angajat, din 2005, ca educator specializat, la Centrul de plasament numărul 5 din Râmnicu Vâlcea. Copiii l-au poreclit „Directorul”.
Mitingul saltelelor
“Noi facem ceea ce autorităţile nu rezolvă pentru orfanii care au depăşit vârsta de 26 de ani”, aceasta este ideea de la care a plecat una dintre cele mai ample acţiuni, de 15 ani încoace, ale Asociaţiei Orfanilor din Râmnicu Vâlcea. Bătălia pentru case a început în 1998, când s-au făcut presiuni asupra conducătorilor din Vâlcea să închirieze celor abia ieşiţi din centrele de plasament 50 de camere într-o clădire scoasă la vânzare de o fostă cooperativă meşteşu-gărească. Fără sorţi de izbândă, pentru că se dorea ca imobilul să fie vândut unor firme. „Legile au devenit mult mai stricte, după 1997, în domeniul protecţiei copilului. Nu mai puteai să amâni plecarea cuiva dintr-un centru de plasament după ce persoana în cauză împlininea vârsta la care trebuia să părăsească centrul”, ne explică Mihai. O situaţie de-a dreptul disperată a fost în 2001, după ce 60 de tineri au ajuns în stradă. Două zile au dormit sub cerul liber, în faţa centrului de plasament care tocmai fusese desfiinţat. Plecaseră cu saltelele după ei. Mihai i-a îndemnat să meargă în faţa Primăriei, ca să atragă atenţia autorităţilor asupra lor. Şi au pornit în marş, străbătând oraşul, fiecare cu salteaua în spinare. A urmat o şedinţă furtunoasă la Consiliul Judeţean, iar până la urmă s-au alocat 20 de apartamente pentru orfanii din stradă. Jumătate din cât li se promisese iniţial.
Lobby pentru 15 puncte sociale
Pe lângă acţiunile în forţă, e nevoie şi de lobby. Asociaţia a început, cu ani în urmă, să ia la rând în discuţii aproape toţi consilierii din Râmnicu Vâlcea, indiferent de culoarea lor politică. Despre ce e vorba – când îţi depui dosarul pentru o locuinţă socială, ţi se dă un punctaj, în funcţie de problemele pe care le ai. Sunt tot felul de situaţii care te fac vulnerabil social, încât nu ai posibilitatea să-ţi cumperi o casă, aşa că trebuie să închiriezi una de la stat. Cu cât aduni mai multe puncte, cu atât ai şanse mai mari la o locuinţă. Consilierii vâlceni au reglementat, în cele din urmă, problema – dacă eşti orfan şi ai părăsit, la termenul legal, centrul de plasament, primeşti 15 puncte. „Acestea au o greutate foarte mare pentru locuinţa socială”, precizează Mihai, adăugând că maximum pentru un dosar „beton” ajunge pe la 50-60 de puncte. „Noi nu avem o legislaţie clară, la nivelul întregii ţări, care să dea şanse orfanilor la o locuinţă. Am reuşit doar în Râmnicu Vâlcea să rezolvăm problema, obţinând cele 15 puncte pentru dosarul social, dar în alte judeţe situaţia nu e la fel de bună”, arată Mihai. Până în prezent, 100 de orfani din judeţul Vâlcea au reuşit să intre în casa lor cu ajutorul asociaţiei care le reprezintă interesele. Numai că din urmă vin alţii – doar în judeţul Vâlcea, anual, cel puţin 20 de orfani părăsesc sistemul de protecţie, fiind obligaţi să se descurce singuri. Mihai ne spune că în centrele de plasament vâlcene sunt acum vreo 400 de copii în grija statului, la care se adaugă încă 500 la familiile maternale.
Ajutor pentru copiii din Afganistan
Orfanii vâlceni şi-au găsit timp, printre toate problemele lor, să se gândească şi la copiii din Afganistan care şi-au pierdut părinţii în nesfârşitele războaie. Aşa că, în 2003, asociaţia a început strângerea de ajutoare pentru orfanii de acolo. S-a luat legătura cu firme locale. Au fost strânse mii de caiete, stilouri, tot felul de lucruri care ţin de şcoală. A urmat o cerere oficială către Ministerul Apărării de la Bucureşti, pentru a li se propune acţiunea umanitară. Răspunsul a venit după două săptâmani – ok! Apoi două săptămâni de pregătire într-o unitate specială. Cel care urma să plece în Afganistan, Mihai Ghebrea, a învăţat ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în acea ţară. După care drumul într-un avion militar Hercules. Ajunşi acolo, au făcut vizite prin câteva sate pentru a împărţi rechizite.
STATISTICI
Acţiunile Asociaţiei Orfanilor
1993 – a apărut “Radio Castelul”, pentru copiii din centrele de plasament vâlcene.
1996 – s-a înfiinţat Asociaţia Orfanilor.
1999 – a apărut revista “Viaţa castelanilor”.
2001 – s-a încercat constituirea unei asociaţii naţionale. Planul a eşuat.
2003 – s-au strâns ajutoare, constând în mii de rechizite, pentru orfanii din Afganistan.
