San Pedro, o localitate din Chile, cu doar câteva mii de locuitori, a devenit punctul de atracţie al “albilor” care vor să exploreze deşertul Atacama. Atracţiile sunt numeroase: plimbări printre dune, escaladarea unor vulcani, gheizere, băi termale. Preţurile sunt pe măsura.
Nu e simplu de ajuns în San Pedro, o urbe de numai 4.970 de locuitori şi aflată la o altitudine de 2.500 de metri. Din Argentina plecarea se face din localitatea Salta, drumul pare nesfârşit, durează 10 ore, şerpuieşte prin munţi, apoi sute de kilometri prin deşertul în care nu zăreşti decât construcţii răzleţe rămase în paragină, destul de rar depăşeşti o maşină pe drumul cu o singură bandă pe sens şi care, ne spune un localnic, face legătura între cele două oceane: Atlantic şi Pacific. Din Santiago, capitala statului Chile, drumul durează 20 de ore, iar biletul de autobuz costă în jur de 60 $.
Fără apă după ora 22.00
Localitatea San Pedro este situată în deşertul Atacama care se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de kilometri pătraţi, începe de la graniţa de sud a statului Peru şi cuprinde nordul Chile. Străbătând deşertul poţi admira platouri lipsite de viaţă, întinderi acoperite cu sare (foste lacuri secate) ori cu nisip, munţi vulcanici de mai mici sau mari dimensiuni şi, rar, câte un fir subţire de apă. Atacama este considerat de publicaţia National Geographic, cel mai uscat deşert din lume, într-un articol, fiind descris drept “un ucigaş fără inimă” cu referire la trecătorii sau temerarii care s-au rătăciţ în acestă zonă. Pe de altă parte, solul a fost comparat cu cel e pe Marte, numeroase filme legate de această planetă turnându-se aici.
San Pedro a fost loc de popas timp de jumătate de veac pentru crescătorii de vite fiind aşezat în apropierea unei oaze. Azi, deşi a devenit o destinaţie turistică, arată la fel de sărăcăcioas, fără strălucire, un loc unde îţi poţi bea în tihnă cafeaua în piaţa din centru. Multe dintre casele localnicilor sunt din pământ ars, străduţele înguste şi pietruite, iar preţurile la suveniruri sunt de câteva ori mai ridicate decât dacă le-ai cumpăra din cel mai apropiat oraş, Calama să spunem (desigur, căciulile sunt brodate manual, fularele ca şi ciorapii sunt din păr de lamă şi, îţi arată vânzătorul, în colţ scrie mic “San Pedro de Atacama”).
Hostelurile sunt simple şi nu găseşti un pat sub 20 de dolari, dar prima ofertă am refuzat-o pentru că doi indivizi (într-o cameră cu opt paturi) ni s-au părut dubioşi, iar pe a doua deoarece patronul a recunoscut că “după ora 8 dimineaţa nu se mai poate dormi deoarece renovăm”. Aşa că am ales să stăm într-o cameră dintr-un fel de chirpici, văruită cu multă vreme în urmă. Ospitalitatea şi curăţenia nu erau la ele acasă. Apa se opreşte după 10 seara. Din cauza deşertului, ni se spune.
Hotelurile considerate în ghidurile turistice de top nu oferă luxul la care s-ar gândi cineva căruia i se cere 100 de dolari pe noapte. Exorbitante sunt şi preţurile la mâncare: o pizza 20 de dolari, un prânz în jur de 30$, iar o bere la un restaurant 5$ (la 0,33 l ) .
Coborâri cu placa pe dune
Dar nu pentru distracţie se vine în deşert, la San Pedro de Atacama, nici ca să te faci pulbere într-un bar consumând până dimineaţa. Dacă tot vrei să îţi cheltuieşti banii – pentru că oricum asta se va întâmpla – măcar să o faci cu folos. La fiecare zece metri, pe orice străduţă, ţi se oferă “tururi” ale împrejurimilor. Şi nici unul mai ieftin de 20 de dolari.
Doar că, de data aceasta, merită toţi banii. Ghizii sunt amuzanţi, vorbesc şi engleza, iar peisajele sunt de-a dreptul spectaculoase. Primele opriri: Valle de la Luna, unde te poţi furişa printre dune gigantice, mici formaţiuni muntoase aride şi ai parte de o privelişte spectaculoasă în care zăreşti lanţul de munţi vulcanici din apropiere. Ghidurile îţi oferă pentru 20 $ şi o oprire pe o creastă înaltă şi abruptă de unde poţi admira Valle de la Muerte… cât vezi cu ochii se întind vârfurile munţilor ca un şir de imense de ţepe ascuţite, închise la culoare şi aspre.
Peisaj de pe altă planetă
Într-o altă dimineaţă poţi vedea gheizerele aflate la 4.300 metri altitudine şi care erup dimineaţa atunci când răsare Soarele. Urmează o baie în ape termale (Termas de Puritama) deşi temperatura de afară nu depăşeşte 5-8 grade, iar apoi veţi avea un parte de un popas într-un sat tradiţional, refăcut de autorităţi în scopuri turistice. Preţul acestui tur care durează 10 ore este 50$. Pentru 80$, o maşină de teren te poate urca la 5.500 de metri pentru o coborâre cu bicicleta. Pentru alţi 40 $ ţi se oferă un tur al lagunelor din zonă unde poţi admira de aproape flamingo dar şi lame. Pentru 18$ poţi ajunge într-un loc unde se fac coborâri cu placa pe dune înalte de 150 de metri.
Pentru cei dornici să escaladeze piscuri înalte oferta este generoasă: agenţiile te duc pe crestele vulcanice din jur şi care au între 5.000 şi 6.000 de metri.
Atenţie însă: trebuie evitate ofertele mult prea ieftine, deoarece există riscul ca servicile să nu fie de cea mai bună calitate. Este un sfat pe care îl primeşte orice turist care a vizitat Atacama.
Frumuseţea costă bani
Pentru a putea experimenta deşertul ai nevoie de 3-5 zile.
Buget: (pentru 4 nopţi) 700 $ (cu minim 3 tururi)
Tururi: 20 $ (plimbare în deşert) – 50/60$ (lagune, gheizere, căţărări pe munte)
Cazare: 20$ (hostel/pat) – 100$ (hotel, cameră dublă)
Mâncarea: 30 – 40 $ un prânz
Băutură: 3$ sticla de apă la doi litri. 20$ sticla de vin
Transport: 60$ până la Santiago de Chile / 18$ până la Arica (graniţa cu Peru)
