17.2 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăLifestyleFood“Eşti singur? Hai în vacanţă!”

“Eşti singur? Hai în vacanţă!”

Cu puţin timp înaintea Paştelui, Teo (33 de ani) stătea confortabil în faţa calculatorului şi căuta materiale pentru camping. În loc de asta a găsit Singles Camp, un forum pentru oameni singuri. Trecuse printr-un divorţ şi cum varianta de a face singur Paştele nu i se părea confortabilă s-a înscris în comunitate. „Am citit câteva postări, am văzut că se organizează excursii pentru oameni singuri şi m-am înscris în prima acţiune din mediul real: Paşte la Albota, în judeţul Argeş, la casa de vacanţă a uneia dintre forumiste”, povesteşte Teo, membru al comunităţii Singles Camp (SC). Acolo i-a întâlnit pe Elena, Steliana, Radu şi Adi doar câţiva dintre membrii Single Camp, care are ca slogan “Eşti singur? Hai cu noi în vacanţă!”

Proiect înregistrat la Oficiul de Stat pentru Invenţii

Comunitatea există de aproape doi ani, numără 1.500 de persoane şi a fost creată de Gheorghe Cândea, un tânăr patron de pensiune din Sibiel (fost inginer premiat pentru diverse invenţii) care a avut ideea să pună pe picioare un nou tip de turism: călătoriile pentru oameni singuri. Ideea acestui proiect, care de altfel a fost înregistrat şi la OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), i-a venit tânărului sibian, după ce prietenul lui cel mai bun din copilărie, un burlac convins, a refuzat invitaţia de a-şi mai petrece concediul alături de el şi soţia lui, Samiza. „Nu mai vin cu voi, mi-e jenă”, i-a spus acesta la un moment dat.

Cu o experienţă de mai bine de 10 ani în turism şi cu o intuiţie bine dezvoltată, Gheorghe Cândea a reuşit să creeze o comunitate puternică «pentru singuri» şi să aducă în jurul lui oameni joviali, prietenoşi, isteţi, dar care printr-o împrejurare sau alta a vieţii au rămas fără partener. Bazele grupului s-au pus în mediul virtual, dar cu timpul oamenii au ajuns să se cunoască şi în viaţa reală. „Nu sunt un adept al întâlnirirlor pe internet. Am vrut ca oamenii să se cunoască, să se desprindă de scaunul din faţa calculatorului şi să socializeze”, povesteşte Cândea.

Cam aşa a luat naştere comunitatea Singles Camp, care acum s-a extins în toate oraşele mari: Cluj, Braşov, Sibiu, Constanţa, Bucureşti, Brăila, Galaţi, Tulcea, Alba, Timişoara. Cei mai mulţi membrii sunt din Bucureşti, unde, de altfel, oamenii sunt şi cei mai activi, după cum spune iniţiatorul proiectului. „Au mai puţine prejudecăţi şi nu le este teamă să se afirme că sunt singuri, de aceea se şi organizează mai bine”, zice Gheorghe Cândea. Fostul inginer spune că niciuna dintre inovaţiile pe care le-a făcut cât a lucrat în industrie nu i-a adus bucuria pe care i-o oferă acest proiect. „Şi cred că se va dezvolta, pentru că oamenii care divorţează sau care aleg să rămână singuri sunt tot mai mulţi”, a observat sibianul.

Cei care caută pereche nu sunt bineveniţi

Ca  să îi tenteze pe «singleşi» să iasă din casă şi să-i îndemne la socializare, Gheorghe Cândea a gândit acţiuni interesante: a urcat cu membrii comunităţii pe vârful Ceahlău ori pe Creasta Cocoşului, i-a dus la Cascada Cailor ori pe Transfăgărăşan, în Austria, Bulgaria, Ungaria.  „Anul acesta am avut multe acţiuni în ţară, pe munte, căci muntele aduce prietenie. În schimb, anul trecut au fost mai multe în străinătate”, exemplifică el.

Acum, „singurii” organizează ei înşişi acţiuni de socializare şi când au vreo ideea interesantă de plimbare o postează pe forum. „Cei fără pereche nu sunt neapărat nişte sihaştrii, sunt bonomi, sociabili, iar unii au poveşti de viaţă de-a dreptul dramatice. Nimeni nu trece uşor peste decesul unui partener”, exemplifică Gheorghe Cândea. Totuşi, membrii comunităţii nu sunt neapărat oameni care au trecut printr-un divorţ sau un deces, ci şi oameni care au ales să rămână singuri, fără să-şi întemeize o familie. „De aceea mi s-a părut important să subliniez chiar pe prima pagina a site-ului că nu este un club de matrimoninale”, spune Gheorghe Cândea. Chiar şi aşa, proiectul nu a fost lipsit de surprize. „S-a întâmplat ca doi membrii SC să se îndrăgostească şi să formeze un cuplu, dar asta a fost o excepţie”, spune Gheorghe Cândea. De altfel, cei care vin în club ca să-şi caute partener pot fi dezamăgiţi. „Suntem singuri pentru că vrem să fim singuri şi nu căutăm partener de pat. Cei care vor un iubit/ o iubită ar trebui să meargă direct pe site-urile de matrimoniale”, specifică Gheorghe, un membru al SC.

Ataşată de forum chiar dacă şi-a găsit iubit

Ca şi Teo, Elena (44 de ani) a ajuns pe Singles Camp, după ce a trecut printr-un divorţ. „Căutam o informaţie pe google şi aşa am dat de forumul oamenilor singuri. Am intrat, m-am înscris şi m-am prezentat la prima întâlnire din mediul real după aproape o săptămână. Era Paşte, nu voiam să fiu singură şi din curiozitate m-am dus la Pensiunea Sibiel, unde era organizată petrecerea”, povesteşte Elena.

Nu a speriat-o idéea de necunoscut, iar când i-a întâlnit pe oamenii din comunitate şi-a dat seama că a ajuns în mijlocul unor persoane civilizate, educate şi cu bun simţ. Acţiunile din Singles Camp au încântat-o, de asemenea, peste măsură. „Am urcat pe munte, am făcut tiroliana, am participat la Karaoke, am pictat pe sticlă, s-a pus muzică, s-a dansat, s-a făcut un foc de tabară”, rememorează ea cu zâmbetul pe buze.

De atunci a rămas ataşată de forum şi, în ciuda faptului că acum are un partener, nu şi-a uitat prietenii din Singles Camp. „Intru zilnic pe forum, iar dacă cineva are o problemă încerc să ajut. De asemenea, daca e nevoie de mine să ajut în organizarea unei acţiuni, îmi ofer sprijinul”, spune Elena.

Că membrii SC nu dau bir cu fugiţii la greu se vede şi din postările de pe forum. „Ştiam că Gabriela urma să aibă o operaţie dificilă. Am căutat-o la telefon şi nu am găsit-o. Are cineva ştiri despre ea? Este bine? Are nevoie de ajutor?”, scrie Eugenia, într-una dintre postări.

A doua familie

 Steliana (51 de ani) a ajuns pe forumul oamenilor singuri, după ce i s-a căsătorit şi ultimul copil din cei trei pe care îi are. „Am rămas singură într-un apartament de patru camere şi după 25 de ani de singurătate am zis ca e cazul să fac ceva. Cu cei de la Singles Camp pot să zic că mi-am întemeiat a doua familie. Ieşim împreună, râdem, ne simţim bine, ne ajutăm”, spune Steliana, cea care organizează, săptămânal, serate muzicale pentru SC.

Îşi aminteşte de o zi de iarnă „câinoasă”, când una dintre membrele Singles Camp se simţea deprimată. „Şi pe gerul ăla am ieşit cu ea şi am scos-o din acea stare”, spune Steliana, pe care toată lumea o recunoaşte după râsul ei zgomots şi vivace.

 Optimus (45 de ani) a ajuns dependent de SC tot după o despărţire. „Căutam o maximă pe internet, vroaim să văd cui îi aparţine şi am găsit-o chiar pe Singles Camp. Cei  de pe forum aveau dezbateri pe seama citatului. M-am lăsat dus de val, am tot citit şi la un moment dat m-am întrebat: «ce naiba caut eu aici?!». Am mai intrat şi a doua oară şi când mi-am dat seama că sunt oameni care au ceva de spus, mi-am dorit să îi cunosc în realitate”, îşi aminteşte Optimus.

Acum îi place să iasă cu cei din Singles Camp pentru că sunt „prieteni fără interese”. „Nimeni nu te judecă în funcţie de statutul social, maşina pe care o conduci, banii din portofel. Când ieşim în oraş nu contează cum se îmbracă unul sau altul, dacă îşi comandă un whisky sau doar o apă minerală”, spune Optimus. Îi place să spună despre Singles Camp că e o comunitate socialistă.

„Fiecare dă cât poate şi primeşte cât are nevoie”, glumeşte el. Pe Optimus, forumul l-a ajutat când era într-o perioadă vulnerabilă, iar pentru asta îi este recunoscător comunităţii. „Când rămâi singur, eşti vulnerabil şi rişti să te arunci în braţele oricui, de teama singurătăţii. Comunitatea, în schimb, te ajută să-ţi petreci plăcut timpul liber, îţi mai elimină din anxietate şi din frustrări”, mărturiseşte Optimus.

Vizite la două noaptea pe forum

Forumul este o «centură de siguranţă» inclusiv noaptea, nu doar în vacanţe ori în preajma Sărbătorilor. Se întâmplă să fie online şi câte 125 de membrii, care n-au somn. „Hei, nu eşti singură în faţa calculatorului! Mai „estem” şi alţii pe aici. Eu ascult Johnny Depp cu cântecul acela pentru copii şi îmi dă o stare super. Mi-a trecut toată nostalgia”, scrie o forumistă, la ore târzii din noapte.

Orhideea, un alt membru activ al Singles Camp, îşi împărtăşeşte, de asemenea, suferinţa pe site, după căderea nopţii „Am crezut că singurătatea mea e cea mai urâtă până să intru pe acest site. Acum doi ani, în ziua de Crăciun, am avut nefericita idée de a-l întreba pe soţul meu de ce e supărat şi mi-a răspuns că se gândeşte de mult timp să divorţeze pentru că nu este fericit.

Nu aveam copii, deşi 10 ani făcusem tot ce era omeneşte posibil. Eu îmi creasem universul în jurul lui  şi în momentul acela totul s-a prăbuşit. Am vrut să mor, am vrut să dorm, am făcut depresie, iar el a plecat de acasă pentru alta mai tânără. Minciuna celor dragi este o otravă la fel de toxică precum chimioterapia. Acum că am descoperit Singles Camp promit să-l vizitez zilnic”, încheie Orhideea.

Fără taxă de participare la acţiuni

Majoritatea celor «single» sunt ingineri, profesori, IT-işti, funcţionari, avocaţi şi chiar pensionari şi au între 24 şi 60 de ani. Cel mai tânăr membru din Singles Camp are 24 de ani, iar cel mai în vârstă, 60 de ani. „Toţi sunt dinamici, activi, pasionaţi de internet”, spune Gheorghe Cândea, care de când a lansat proiectul a punctat şi cele mai multe împliniri în plan profesional.

Cunoaşte povestea de viaţă a fiecărui membru şi încearcă pe cât posibil să le îndeplinească aşteptările şi să îi ajute să aibă vacanţe frumoase. „Înainte să organizez vreo excursie mă documentez serios în privinţa locului, mă asigur că va fi linişte, că oamenii vor avea confort”, spune Gheorghe.

Uneori i-a fost greu să rezerve doar camere «single», dar experienţa în turism l-a învăţat cum să obţină reduceri. „Şi au fost situaţii în care oamenii s-au împrietenit şi au cerut să fie puşi în cameră câte doi, ceea ce mi-a uşurat misiunea”, glumeşte Gheorghe Cândea.

Pentru acţiunile organizate, tânărul sibian nu percepe taxă de înscriere şi nici nu şi-a propus să transforme Singles Camp într-o afacere de amploare. „Pentru mine proiectul ăsta este unul de suflet, nu un business. Oamenii îşi plătesc doar cheltuielile excursiilor, nu există o taxă de înscriere”, precizează el.

Cifre:

O comunitate cu 1500 de suflete

* 2010 – este anul înfiinţării Singles Camp

* 1500 de membrii activi are forumul SC

* 24 de acţiuni vor fi organizate în străinătate în anul 2011

* 12 excursii vor avea loc în ţară anul acesta

* 24 de ani are cel mai tânăr membru

* 60 de ani are cel mai vârstnic forumist

Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Robert Fico a fost operat din nou! Premierul Slovaciei este în continuare în stare gravă

Premierul slovac Robert Fico, grav rănit miercuri prin împuşcare într-o tentativă de asasinat, a fost vineri operat din nou şi starea sa se menţine...

Turneul final EURO Under-17 va putea fi vizionat în România pe TVR Sport

EURO Under-17, turneul final european dedicat tinerilor fotbalişti, care se va desfășura în perioada 20 mai-5 iunie 2024, va fi transmis în România de...
Ultima oră
Pe aceeași temă