România liberă – Ediţia de Transilvania-Banat vă prezintă, azi şi mâine, poveştile a doi dintre cei care au ajuns eroi ai Revoluţiei, fără să fi fost revoluţionari în sens ideologic.
La 22 de ani de la căderea regimului comunist, multe familii au încă de suferit de pe urma evenimentelor de atunci. Constantin Jinga era în decembrie 1989 student la Timişoara. A fost împuşcat în piept şi are, de atunci, o invaliditate de gadul 2.
„Joi, 14 decembrie 1989, aveam cursuri după-masă, de la ora 16. O colegă care locuia în Calea Şagului ne-a întrebat dacă am auzit că «e revoluţie în oraş», pentru că ea, trecând prin Piaţa Maria, a observat că la Biserica Reformată sunt oameni adunaţi. Aceeaşi colegă a venit a doua zi, 15 decembrie, cu amănunte: ştia că e vorba de nişte tulburări legate de «un popă ungur», dar oamenii din tramvaiul cu care venise la şcoala vorbeau despre «revoluţie».
În seara de 16 decembrie, o prie-tenă care era internată la spital cu copilul bolnav mi-a telefonat spunându-mi că în oraş au loc evenimente importante. Primele ei cuvinte, la telefon, au fost: «Măi, cred că a venit clipa cea mare». Mi-a spus că strada e plină de camioane militare, că dinspre Piaţa Maria se aud zgo-mote şi oameni scandând «Libertate», «Jos dictatura», «Jos Ceauşescu».
În 17 decembrie eram de serviciu la cantina Universităţii. M‑am dus prin Piaţa Maria, înainte de ora 7.00 dimineaţa. Era plin de militari, iar pe străzile laterale erau TAB-uri şi maşini de pompieri. Magazinele aveau geamuri sparte, la fel ca şi regio-nala CFR. Pe tot drumul am vazut lozinci şi insemne comuniste distruse. Strada era foarte animată pentru acea oră”, spune Constantin Jinga.
Cum a devenit erou
„La cantină, până la prânz, am fost blocaţi înăuntru. Colegii, veniţi din afară, spuneau că lucrurile, chiar dacă iau amploare, se desfăşoară haotic. Am fost la Catedrală. Centrul era plin de oameni, dar nu se întâmpla nimic concret. Adevărul este că unii dintre ei erau în stare de ebrietate şi se manifestau zgomotos în comparaţie cu ceilalţi. În jurul orei 18.30 s-a format un grup de 100-200 de oameni în faţa primăriei, care au manifestat acolo. (…) Am avut senzaţia că, totuşi, sunt prea mulţi oameni care încă ezită. Între timp, dinspre podul Decebal s‑au auzit focuri de armă şi am văzut trasoare pe cer. La un moment dat, desprinşi de grup, am luat-o spre strada Piatra Craiului. Aici am văzut magazinul de materiale sportive spart şi ţigani încărcaţi cu pachete. La intersecţia dintre Piatra Craiului şi Bulevardul Republicii era un cordon de militari care bloca accesul spre Centru. Militarii erau dispuşi cam ciudat, pe două rânduri, iar, dacă cei din spate ar fi tras, primii loviţi ar fi fost cei din primul rând. Printre cei din primul rând am observat un militar cu grad de fruntaş care părea însă a avea cel puţin 30 de ani. Contrastul între el şi ceilalţi (18-20 ani) era izbitor. Cineva a încercat să stea de vorbă cu militarii. S-a apropiat de ei şi, calm, a încercat să-i informeze despre ce se întâmplă în oraş, că oamenii manifestă împotriva dictaturii şi pentru o viaţă mai bună. La un moment dat, comanda a fost luată de un ofiţer mai scund, care le-a ordonat să se dea patru paşi în spate, să se aşeze în poziţie de tragere şi să deschidă foc. La prima rafală am crezut ca sunt gloanţe oarbe, dar am văzut pe cineva căzând. În clipa următoare am sărit peste prietena mea s-o trântesc la pământ, dar, când eram jos, eram deja împuşcat. Am văzut focul la gura ţevii şi armele îndreptate în plan orizontal, clar înspre noi. S-a tras fără somaţie şi fără foc de avertisment. În salvare am fost la un loc cu o femeie şi cu o fetiţă, amândouă rănite. La spitalul judeţean au crezut că sunt mort. La un moment dat am avut impresia că vor să mă ducă la morgă”, spune Constantin Jinga. 
Plimbat prin spital
„M-au luat nişte brancardieri care, la îndemnul unui medic de a mă trimite la secţia de chirurgie au început să mă plimbe prin spital. Un medic care îi cunoştea pe părinţii mei m-a recunoscut după nume şi a chemat imediat o salvare care m-a dus la spitalul Victor Babeş, unde am fost îngrijit exemplar. În protocoalele care se întocmesc la internare toţi răniţii au fost consemnaţi ca împuşcaţi. Îmi amintesc replica unui medic: «trece împuşcat, să se ştie ce au făcut criminalii ăştia»”, mai spune eroul Revoluţiei.
Revoluţia din Timişoara a fost scânteia care a declanşat căderea comunismului în România. Sursa: www.timisoara.com
