» Ziua nationala, marile congrese si alte reuniuni plenare ale Partidului suplimentau sarcinile obisnuite ale Securitatii. Pentru a preveni dezordinea sociala, ofiterii politiei politice faceau razii speciale printre disidentii regimului, pe care ii izolau prin toate metodele.
» Despre toate acestea Romania libera a stat de vorba cu Gabriel Andreescu, Gazda Arpad, Marius Oprea, Radu Filipescu, Dumitru Iuga si Laszlo Tökes, opozanti deschisi ai sistemului totalitar.
Metodele de urmarire ale securitatii au avut inainte de 1989 grade diferite de abordare. In general, ofiterul sau ofiterii care se ocupau de un anume caz, adica de dosarul de urmarire informativa a unei persoane care "facea probleme", inaintau superiorilor planuri de masuri. Acestea variau de la instalarea de tehnica operativa – microfoane – la domiciliu si la locul de munca, "intensificarea incadrarii informative" – adica urmaritul se trezea dintr-o data abordat de "cunostinte" mai vechi sau de vecini, indeobste deveniti brusc curiosi –, "masuri de influentare pozitiva", prin "sfatuitori de bine" din aceeasi retea informativa. Masurile puteau merge pana la indepartarea din oras, retinerea sau chiar internarea abuziva la Psihiatrie in timpul grandioaselor manifestari de solidaritate cu politica inteleapta a Partidului si "Conducatorului iubit".
"Majoritatea dosarelor de urmarire deschise pe 16-22 decembrie au disparut"
Istoricul Marius Oprea sustine ca inca din 1986, dupa cum a vazut din dosarele prietenilor sai Caius Dobrescu si Sorin Matei, au existat "preocupari" ale "organelor" in legatura cu un grup de studenti din caminele studentesti din Grozavesti ai carui animatori erau cei trei. Animatori, adica ascultatori de "Europa Libera" si comentatori-denigratori ai "maretelor realizari" ale Carmaciului. Prima ancheta, care a durat o zi intreaga si a fost precedata de o riguroasa perchezitie in camera de camin in care Marius Oprea locuia cu Sorin Adam Matei, a avut loc pe 17 septembrie 1987. "Dar n-au gasit «inscrisuri dusmanoase» sau interzise la detinere si ne-au dat drumul. Ne-a fost cam frica pentru ca in februarie aparusera manifeste pe la facultatile Universitatii, plasate de grupul nostru, si credeam ca pentru asta ne-au prins. Dar n-a fost asa, am avut cumva noroc.
Desi am avut si unele socuri, mai ales pe plan uman. La perchezitia amintita a participat, ca «martor activ», as spune, un fost coleg de-al nostru, astazi conferentiar la Facultatea de Istorie a Universitatii Ovidius din Constanta", spune Marius Oprea. Presedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) mai sustine ca despre tehnicile de urmarire ale Securitatii din zilele de 16-22 decembrie 1989 se poate doar banui, caci majoritatea dosarelor de urmarire informativa deschise in perioada aceea au fost distruse de ofiterii implicati in actiune, pentru a se pune la adapost. "Se vede treaba ca au gresit in evaluare, nu s-ar fi intamplat nimic – dimpotriva, ar fi avut un si mai bun CV pentru a desfasura, pe bani buni, actiuni similare in Romania zilelor noastre."
In zilele acelea, Marius Oprea, ca si prietenii sai, cu totii brasoveni, se aflau sub atenta supraveghere a Securitatii. Bratul opresiv al PCR a mers pana intr-acolo incat le-a interzis o perioada sa paraseasca localitatea. Astazi Codul Penal prevede o astfel de masura mai ales cand faptele cercetate sunt violul, prostitutia, ultrajul contra bunelor moravuri. "Pe 19 decembrie 1989, la ora 10.00, doi insi au patruns in locuinta mea cu chei potrivite, iar un al treilea astepta in spatele blocului, intr-o masina. Din fericire, nu eram acasa, iar cand m-am intors si am vrut sa deschid usa, o vecina de palier m-a tras in apartamentul ei si am stat acolo vreo doua ceasuri, pana cand s-a convins ca au plecat. Am apucat sa intru in casa doar cat sa-mi iau ceva bani si haine groase si pana in dupa-amiaza de 21 decembrie am dormit pe un santier de constructii, in Valea Cetatii", isi aminteste Oprea.
Mai multe surse au indicat ca s-au intocmit atunci si liste, la nivel de inspectorate de Securitate, cu persoanele care trebuiau izolate, oficialul IICCR figurand si el pe acestea. Date fiind unele masuri luate de autoritatile comuniste din acele zile de maxima ambiguitate, Marius Oprea sustine ca dupa 20 decembrie 1989 Securitatea isi pierduse din coerenta. "Nu prea mai stiau unde le este capul, erau cu totul depasiti de evenimente. Nu au reactionat deosebit de brutal, cum ar fi facut-o, fara indoiala, cu trei decenii in urma, din doua motive: nu au primit ordin si le mai era si frica de consecinte.
Ei cunosteau mai bine decat noi amploarea schimbarilor din tarile fratesti. Erau putini si deprofesionalizati de puzderia de sedinte de partid si raportari de marete realizari in racolarea de informatori. Pe 22 decembrie acolo domnea un haos total. La sediu, ocupat de tineri, printre care ma aflam si eu, imediat dupa fuga lui Ceausescu, pe la ora 16.00, a sosit o Dacie papuc ce aducea un porc, transat, pentru masa de Craciun a tovarasilor de la Securitate."
"Domiciliu fortat in provincie, in urma intalnirilor cu jurnalisti straini"
Experientele lui Marius Oprea, detaliate pentru R.l., sunt dublate de amintirile din acele zile ale disidentului si publicistului Gabriel Andreescu, absolvent al Facultatii de Fizica. Dupa 20 de ani de la evenimentele din decembrie, acesta isi aminteste ca primele anchete in care a fost implicat se petreceau la sfarsitul anilor ’70. Intaia intalnire, in 1979, intr-unul dintre birourile detinute de Securitate la etajul Militiei de pe strada Eforie din Capitala, a fost motivata de corespondenta sa cu un roman refugiat. Acesta ii trimitea mici mesaje pentru amicii lui din tara si el le punea la posta. Alte pete negre, din perspectiva ghidului de bun comunist, erau vizitele sale la bibliotecile straine si frecventarea anumitor persoane. Andreescu detaliaza pentru Romania libera una dintre metodele ingenioase si mai putin contondente prin care Partidul se asigura ca dalmatienii regimului nu vor crea probleme in zilele-cheie ale marilor congrese si reuniuni plenare ale PCR.
Experienta povestita a fost traita chiar de el insusi. "Congresele determinau cresterea masurilor de securitate. In timpul Congresului al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989, seful meu de laborator, care, printre altele, era si secretar de partid, m-a luat intr-o expeditie prin tara, sa verificam observatoarele institutului la care lucram. stiam care era motivul, stia si el, dar nu vorbeam despre asta. Avea, in schimb, grija sa nu fiu nici un moment singur. Se temeau, probabil, ca nu cumva noaptea sa sar pe geam si sa o iau spre Bucuresti." In decembrie 1989, Gabriel Andreescu se afla cu domiciliu fortat la Buzau. "Fusesem mutat in octombrie, deoarece refuzasem in mod repetat sa resping ziaristii straini care ajungeau la mine." In decembrie 1989 insa, Andreescu admite ca securistii care il aveau in grija si-au schimbat tactica. "Daca anterior, in drumul spre serviciu, ofiterul de Securitate pastra cativa pasi distanta, dupa 16 decembrie m-a insotit umar la umar.
Nu am fost lasat sa plec nicaieri dupa-amiaza, nici macar la chioscul de paine din coltul strazii." Cand Revolutia a atins un mare punct culminant, pe 22 decembrie ’89, dimineata, Gabriel Andreescu a fost saltat devreme de acasa, de la Buzau, de o masina a Securitatii si dus la Bucuresti. Se intampla cu doar cateva ore inainte de fuga dictatorului de pe CC cu elicopterul. "Cei patru insotitori erau obositi, de-a dreptul pamantii. Nu pareau deloc mai blanzi, taceau doar, o tacere amenintatoare. Nici la luarea in primire la sediul Directiei a VI-a a Securitatii, din Rahovei 39, nu am simtit o schimbare. In schimb, la ora cand a fugit Ceausescu, gardianul care m-a invitat sa merg cu el – pentru a fi eliberat – avea pe figura un larg zambet crispat. seful de ancheta, care a tinut sa ma vada la iesire si fremata de zor, mi-a vorbit pentru prima oara cu «dumneavoastra»: «Vedeti, vroiati sa reveniti la Bucuresti. V-am adus!»."
"M-au amenintat sa spun ca sunt agent CIA si al Ungariei"
Atmosfera creata de Securitate in intervalele sensibile ale marilor actiuni publice intreprinse de regim era aceeasi peste tot in tara, nu doar in sud-estul Romaniei. In vest, la Timisoara spre exemplu, masinaria opresiva a Partidului functiona in aceiasi parametri, dupa aceleasi ordine. Insusi pastorul Laszlo Tökes povesteste pentru R.l. cum in ultimele luni ale anului 1989 s-a intensificat urmarirea impotriva sa. "S-au indesit vizitele lor la mine, chemarile la sediul Securitatii, vizitele inspectorului pe religie din judetul Timis. Apoi au intervenit neplacerile din plan birocratic fata de biserica. Eram in constructie si s-a ingreunat tot procesul de renovare – fel de fel de pretexte birocratice au fost folosite atat de autoritatile locale, cat si de inspectoratul de stat pe religii", povesteste Tökes.
Incepand cu luna septembrie, presiunile s-au intensificat in vederea convingerii sale de a pleca de bunavoie din parohie, facandu-i imposibila viata de toate zilele, lasandu-l fara alimente si lemne. Totul a culminat in noiembrie 1989, cand a fost atacat in propria casa. "A avut loc, practic, un atac terorist mascat. A fost probabil o incercare de intimidare sau chiar de omor. Patru insi au patruns pe neasteptate in locuinta mea de langa biroul parohial si m-au vatamat cu un cutit. Slava Domnului, am avut niste musafiri de care nu au stiut si am reusit sa le tinem piept." In ciuda tentativelor de intimidare de acest gen, pastorul Tökes si-a continuat slujbele religioase, dar si informarea enoriasilor, in mod deschis, asupra abuzului episcopal si al partidului. Asa a aflat comunitatea ca pe 15 decembrie urma sa fie evacuat, dupa cum il informasera in prealabil cei de la Securitate.
"Atunci i-am chemat pe credinciosi sa vina in ziua asta la biserica, sa fie martori pasnici ai abuzului forurilor de putere ale statului. si, spre marea mea surprindere, s-au si prezentat de dimineata, de la ora 7.00. M-a uimit curajul lor, faptul ca, sub presiunea Securitatii, nu s-au indepartat de persoana mea, care eram un pericol viu pentru cei din jurul meu", adauga Tökes. "Era o adunare de solidaritate de partea mea, care ulterior s-a transformat intr-un protest impotriva regimului si noaptea intreaga au ramas in strada oameni cu lumanari aprinse." In ziua urmatoare au continuat demonstratia.
"Dupa masa, pe 16 decembrie, se adunase o masa reprezentativa de locuitori. La un nivel era manifestarea de solidaritate fata de mine, iar la alt nivel manifestarea impotriva regimului. Departe de mine de a fi revolutionar. Eu am fost facut revolutionar. Asa a fost sa fie, sa contribui la declansarea Revolutiei, dar intentionat nu aveam gandul asta si intentionat nu vroiam sa initiez o astfel de revolta si nici nu am crezut ca ar fi cu putinta sa te poti ridica cu sansa impotriva regimului ceausist." In noaptea de 16 spre 17 decembrie, un grup de 15-20 de securisti si militieni au spart poarta cladirii si au patruns in scurt timp. "Eu cu sotia mea si cu un prieten am reusit sa ajungem in biserica. Dar in final m-au prins, m-au batut si
ne-au luat separat pe fiecare – eu, sotia si prietenul nostru", rememoreaza Laszlo Tökes. A fost batut si apoi condus intr-o masina diferita decat cea in care se afla sotia. Ambii au fost transportati la Securitate.
"Ulterior, mi-am dat seama ca ne transporta la Mineu, desi initial crezusem ca ne duc la executie sau ca vor sa provoace o situatie in care sa fim impuscati. Dar ne-am linistit din ora in ora, vazand ca suntem in drum spre Salaj, iar atunci, in ultimele ore de calatorie, mi-am dat seama ca mergem, mai exact, la parohia unde am fost numit de episcop." La Mineu l-au tinut o saptamana, pana cand a cazut Ceausescu. In timpul asta au fost interogati continuu. "Ne-au amenintat, au vrut sa fac marturie ca as fi agent CIA ori agent al Ungariei. Atunci nu ne-au batut, pentru ca au avut nevoie de chipul meu sanatos sa ma pot confesa de pacatele mele de tradator de tara si probabil de a doua zi si ei aveau incertitudini in legatura cu situatia creata, caci revolta s-a extins in toata tara. Ziua de vineri insemna pentru mine gratierea de sub o sentinta la moarte. A fost ziua cea mai voioasa din viata mea", conchide Laszlo Tökes.
"M-au batut si mi-au smuls smocuri din barba"
Gazda Arpad era la finele anilor ‘90 un apropiat al pastorului Laszlo Tökes, ceea ce l-a adus in vizorul Securitatii. In cele din urma, a fost arestat impreuna cu pastorul. "Pentru mine si cei din jurul preotului evenimentele putem spune ca au inceput din 1988. Atunci, biserica reformata si studentii, membri ai trupei de teatru «Dsida Jenö», au sustinut un recital de poezie. In urma lui, Securitatea ne-a pus tot felul de piedici, dar am reusit sa tinem un al doilea spectacol. Apoi a fost interzisa trupa de teatru, dar noi am reinfiintat-o", isi incepe Gazda Arpad marturisirea. Acest recital este primul eveniment prin care Laszlo Tökes a aparut in presa din Ungaria. A scris atunci o scrisoare episcopului prin care semnala presiunile Securitatii. Scrisorile au fost citite si pe radio si astfel a inceput mediatizarea cazului Tökes.
In 1989, Gazda Arpad era student in ultimul an la Universitatea din Timisoara, Facultatea de stiinte ale Naturii, sectia Fizica, la seral. Ziua lucra ca lacatus mecanic la o intreprindere din Timisoara, cu jumatate de norma. La un moment dat, Securitatea a incercat sa imprastie oamenii apropiati in jurul lui Laszlo Tökes. "Unii au fost transferati de la locul de munca din Timisoara, altii la Centrala de la Cernavoda, altii la Bucuresti, la construirea Casei Poporului. Eu am ajuns la Lugoj." In august 1989, luna marii aniversari a Zilei Nationale, data de 23, Gazda a fost ridicat de pe strada si dus la Securitate. Dupa o jumatate de zi petrecuta singur intr-o camera, a fost intrebat unde fusese in ziua precedenta, cu cine se vazuse si ce alibi avea in cazul unei spargeri de magazin in care figura ca suspect.
A raspuns si a fost lasat sa plece in aceeasi zi. In decembrie, luna marilor framantari sociale si politice, Gazda Arpad a fost legitimat de mai multe ori cand incerca sa intre in casa pazita a familiei Tökes. "Pe 13 decembrie am plecat de la Lugoj cu o hartie aprobata de conducere pentru doua saptamani de concediu neplatit. Ulterior, am aflat ca securistii venisera in urma mea si nu m-au mai gasit. Nu stiu ce aveau de gand sa faca cu mine, dar au venit cu intentia de a ma retine. Pe 16 decembrie am fost toata ziua in biserica, alaturi de pastor. Eram foarte speriati de faptul ca demonstratia pro-Tökes lua o conotatie antisistem." In noaptea de 16 decembrie, Gazda Arpad a fost arestat alaturi de sotii Tökes. "Imi amintesc ca unul dintre militieni s-a apropiat de noi si, foarte cinic, a spus catre dl Tökes: «Roaga-te, ca o faci pentru ultima data»." La Securitate a fost batut timp de o ora, interogat si dus la Penitenciarul "Popa-sapca", intr-o celula cu inca 71 de detinuti.
"In urma initiativei organizarii unui referendum am avut parte de o ancheta violenta"
Securitatea a avut un mecanism care a dovedit cum se poate crea teroarea, crede Radu Filipescu, presedintele Grupului pentru Dialog Social (GDS). Fostul disident anticomunist ofera si doua exemple din experienta personala cu Securitatea. "In 1983 am fost arestat pentru niste manifeste pe care le-am raspandit si prin care invitam bucurestenii la o demonstratie impotriva lui Ceausescu. Am fost surprins sa aflu ca urma si un proces. In cazuri din astea, stiai ca se va intampla ceva cu tine, dar nu stiai ce." Radu Filipescu si-a petrecut urmatorii trei ani in puscarie, dar a scapat de o ancheta violenta. Fusese doar tras de o ureche si dat cu capul de masa. Fata de conditiile in care erau tratati oponentii regimului atunci, cele doua momente descrise de Radu Filipescu pot fi incadrate lejer la categoria accidente usoare. "Mai apoi, a venit un alt anchetator mai tanar si a zis ca domnul comandant isi cere scuze, dar s-a comportat asa pentru ca le-am facut foarte multe probleme.
Domnul comandant era Iulian Vlad", spune Radu Filipescu, fiul directorului Spitalului Floreasca din acea vreme. In 1986, presedintele GDS a fost eliberat, dar in 1987 a ajuns din nou in arest. "Am facut niste manifeste prin care am chemat bucurestenii la un referendum. Am propus ca cei care il sustin pe Ceausescu sa se intalneasca pe Bd-ul Victoria Socialismului, iar cei care sunt impotriva lui Ceausescu sa se intalneasca la Piata Sf. Vineri, unde tocmai se demolase biserica, si la Piata Palatului." A fost insa arestat in urma acestei propuneri de referendum pe 12 decembrie 1987. "In acest caz, situatia a fost o ancheta violenta, dusa la marginea rabdarii, in care trebuia sa spun cine m-a mai ajutat sa trimit manifeste in strainatate, si tin minte ca ma duceam in celula si ma uitam dupa un carlig sa scap de ce ma astepta in ancheta urmatoare. Conditiile erau duse la limita… la partea de violenta. Dupa zece zile am fost eliberat – pe 22 decembrie 1987."
Pe 21 decembrie 1989, Radu Filipescu era la serviciu. Influentat de ceea ce auzea la radio, a iesit impreuna cu alti colegi in strada si s-au dus in centru, iar seara a mers la Intercontinental. "In acel moment credeam ca va continua demonstratia mult timp, cine stie cu ce rezultate. Dar, oricum, era si varianta in care fortele de partea lui Ceausescu puteau sa reprime protestul." A doua zi dimineata s-a dus linistit la serviciu – lucra la o intreprindere pe Platforma Pipera. "Eram obisnuit cu cei care ma urmareau, dar de data asta, la putin timp dupa ce am iesit din casa, pe strada Eremia Grigorescu, masinile care erau in fata casei au venit dupa mine si, la un moment dat, au spus sa urc in masina ca n-o sa-mi faca nimic." A ajuns la arestul din Calea Rahovei, unde un subofiter a inceput sa-l loveasca, apoi a fost bagat intr-o celula unde mai erau trei studenti.
"In timpul asta se auzeau impuscaturile. si mai era un gardian care se auzea strigand continuu la telefon catre copilul lui: «Sa nu te prind ca iesi din casa!», si repeta asta obsesiv. La un moment dat, pe 22, la ora 12.00, ne-au spus sa iesim afara si am plecat. La al doilea colt de strada am intrebat un domn ce s-a intamplat si mi-a spus ca a plecat Ceausescu. Apoi am vazut masele mergand spre centru, spre Televiziune, spre Piata Palatului." In decembrie, crede Filipescu, ceea ce a reusit sa depaseasca teroarea a fost raportul dintre speranta si sansa de reusita. Dumitru Iuga, lider de sindicat in TVR, a fost arestat in timpul declansarii evenimentelor din decembrie 1989. Era in inchisoare pentru a doua oara, dupa ce mai fusese arestat in 1983. In 1982 redactase manifestul anticomunist al "Miscarii pentru Libertate si Dreptate Sociala din Romania". "Din cauza acestuia, in 1983, intr-o seara, au fost trimisi la puscarie sapte oameni.
In 1989, cei de la Securitate mi-au intrat din nou in casa si au vazut ca eu scriu in continuare, iar pe 12 decembrie 1989 au venit si m-au ridicat. Au perchezitionat, au luat hartiile si m-au dus la Rahova. N-am mai parlamentat cu ei, din «criminali» nu i-am mai scos. De data asta m-au batut. Aveam barba si mi-au smuls smocuri din barba. si mi-au dat mandat de arestare cum dau si azi astia de 29 de zile", povesteste Dumitru Iuga. Pe 21 decembrie, noaptea, a vazut din inchisoare trasoarele si a auzit impuscaturi. "Aveam inima cat puricele si mi-am dat seama ca se intampla ceva in Bucuresti. Am stat in starea aia pana dimineata. Dimineata am auzit zumzetul strazii, plus doua lucruri care stiam ca erau interzise – claxonat si clopote batand. si mi-am zis ca s-a intamplat ceva bun, pentru ca nu imi imaginam ca Ceausescu ar fi pus pe cineva sa bata clopotele. si apoi am prins un fir de vorba: «Victorie!». Trecea un grup prin zona si urla."
Pe 22 decembrie, la pranz, l-au dat afara din celula. Odata eliberat, Iuga a pornit spre casa, unde nu a gasit pe nimeni. Sotia si fiicele sale erau la o ruda. "Am dat drumul la televizor si am vazut ca e zumzaiala mare. si m-am dus la televiziune, caci, in fond, era fostul meu loc de munca. Am stat toata noaptea aia acolo, au venit si fetele mele acolo, caci la un moment dat m-au impins colegii sa spun doua vorbe la microfon, iar copiii m-au vazut si au venit la mine. Am revenit si a doua zi, a treia zi." Dupa evenimentele din decembrie a incercat sa faca politica, dar a renuntat. De cand e la pensie, Dumitru Iuga isi ocupa timpul cu studierea dosarului sau de urmarit intocmit de Securitate.
