25.3 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaZelenski mesaj categoric pentru Kremlin: Teritoriile ocupate nu vor fi cedate niciodată...

Zelenski mesaj categoric pentru Kremlin: Teritoriile ocupate nu vor fi cedate niciodată Rusiei

Ucraina nu va ceda niciodată Rusiei teritoriile pe care aceasta din urmă le-a ocupat, iar victoria pe care Kievul o vrea presupune ca țara invadată să nu aparțină niciodată viziunii despre lume pe care o propagă Moscova, spune președintele ucrainean într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, potrivit The Kyiv Independent.

Ziarul a publicat fragmente din interviu cu ocazia vizitei lui Zelenski, miercuri seară, la Paris.

El a fost primit de către omologul său francez Emmanuel Macron la Palatul Elysee.

„Aceste pământuri le aparțin ucrainenilor. Când le vom recupera? Fără îndoială, nu imediat. Poate că va trebui să o facem diplomatic”, a estimat liderul de la Kiev.

El a apreciat că ucrainenii rezistă pe front pe seama urii pe care le-a insuflat-o Rusia prin agresiunea sa militară, în urma căreia numeroși civili și militari au fost uciși.

„Vreau să trăiască într-o lume liberă copiii și nepoții noștri. O lume liberă în Ucraina, nu în afara ei”, a precizat el.

Relație foarte apropiată între Macron și Zelenski în ultima perioadă

Zelenski spune că discută cu Macron despre desfășurarea unor contingente europene în Ucraina
În interviul din Le Figaro, președintele ucrainean a abordat și problema activelor rusești blocate în străinătate în urma războiului, arătând că acestea ar trebui folosite pentru echiparea forțelor Kievului,

„Aş vrea ca activele rusești blocate să fie folosite pentru echiparea armatei noastre. Pentru că o armată ucraineană consolidată și robustă va fi cea mai mare garanție de securitate a noastră”, a insistat Zelenski.

El a mai spus că este în contact aproape zilnic cu președintele francez.

„Lucruri decisive se joacă azi în Ucraina şi nu putem aștepta viitoarea reuniune pentru a discuta despre ele. Relația noastră merge dincolo de cea care leagă în mod normal doi președinți de țară. Despre ce vom vorbi? Despre subiecte concrete. Despre cea mai bună modalitate de a susține Ucraina, despre cum să ne creștem producția de drone”, a detaliat Volodimir Zelenski.

Întrebat dacă va discuta cu Macron despre desfășurarea unor trupe europene în Ucraina, Zelenski a menționat că va discuta despre ”contingente” și „definirea nevoilor” de securitate ale Ucrainei.

Urmărește România Liberă pe X,  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

SUA intensifică presiunea asupra Iranului. Trump ia în calcul extinderea operațiunilor militare

Statele Unite au desfășurat pentru a șasea noapte consecutiv atacuri asupra unor ținte din Iran, iar administrația de la Washington analizează posibilitatea extinderii operațiunilor...

Trump acuză China de ingerință în alegerile pierdute de el în 2020. Beijingul respinge acuzațiile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de implicare în alegerile prezidențiale americane din 2020 și a anunțat declasificarea imediată a unor documente...

Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană

Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă