25.8 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăInternaționalXi Jinping, vizită oficială în Rusia. Când are loc evenimentul

Xi Jinping, vizită oficială în Rusia. Când are loc evenimentul

Preşedintele chinez Xi Jinping se va afla în Rusia în perioada 20-22 martie pentru o vizită de stat, în urma unei invitaţii lansate de preşedintele Vladimir Putin, au anunţat vineri Kremlinul şi Ministerul Afacerilor Externe chinez, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Cei doi lideri vor aborda pe parcursul discuţiilor chestiunea dezvoltării în continuare a relaţiilor de parteneriat extins şi cooperare strategică între cele două ţări, a precizat Kremlinul, care a mai menţionat că vor fi semnate cu acest prilej „un număr de documente bilaterale importante”.

China şi Rusia au încheiat un parteneriat „nelimitat” în februarie 2022, când Vladimir Putin s-a aflat în vizită la Beijing pentru deschiderea Jocurilor olimpice de iarnă, cu doar câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina.

Ulterior, cele două părţi au continuat să-şi reafirme forţa relaţiilor, comerţul între Rusia şi China luând avânt după invazie şi China fiind principalul cumpărător de petrol rus, o sursă-cheie de venituri pentru Moscova.

Vizita de săptămâna viitoare survine în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, efort privit cu scepticism în Occident, dat fiind sprijinul diplomatic al Beijingului faţă de Rusia.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...

Industria auto românească pierde viteză: zeci de mii de locuri de muncă au dispărut, după recordul din 2018

Sectorul auto a ajuns la cel mai redus număr de angajați din ultimii peste 10 ani, pe fondul reducerii producției și al presiunilor tot...

Poliția Română a pus sechestru pe bunuri de peste 42 de milioane de lei în dosare de criminalitate economică

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române au desfășurat, în perioada 3-16 iulie, mai multe acțiuni împotriva persoanelor cercetate pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă