15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăPoliticăVictor Ciutacu consideră că Mircea Geoană nu are șanse la prezidențiale ca...

Victor Ciutacu consideră că Mircea Geoană nu are șanse la prezidențiale ca independent

Prezent în emisiunea “40 de întrebări” cu Denise Rifai, jurnalistul Victor Ciutacu a vorbit, printre multe alte subiecte abordate, despre o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la prezidențiale. Acesta susține că nu are șanse ca independent și că nu crede în acesta.

“Nu cred în Mircea Geoană”

“Mă îndoiesc cât se poate de sincer. Îl știu pe Mircea Geoană de când era puratător de cuvânt la MAE, șef la MAE, șef la PSD și ulterior looser, peste tot pe unde s-a băgat în lupta corp la corp. Nu cred că Geoană fără partid, indiferent câți bani se bagă în candidatura lui, nu cred în Mircea Geoană, nu că nu ar fi un politician bun, dar never, ever PSD-iștii nu vor vota un membru care nu e în partid și nici cei de dreapta nu vor vota cu unul pe care l-au demonizat ca fiind prostănacul, în lupta cu Traian Băsescu”, a spus Victor Ciutacu.

YouTube video

Când a aflat Victor Ciutacu că este evreu

De altfel, tot în cadrul aceleiași emisiuni, jurnalistul Ciutacu a vorbit și despre o perioadă mai sensibilă, din trecutu familiei sale. El susține că în trecut a fost extrem de judecat din cauza religie și a etniei salei, dar nu ascunde nimic, susține el.

Chiar dacă s-a născut în România, mama sa este refugiată ucraineană și o mare parte din familia acestuia se află acolo.

“Eu am aflat la 17 ani că sunt evreu, din greşeală. Ai mei s-au ferit multă vreme, în acele vremuri, să-mi spună că originea noastră este evreiască. De aceea, spun că maică-mea, cu excepţia zonelor în care a trăit, nu are nicio legătură cu naţionalitatea ucraineană, naţionalitatea ei este evreiască. Gurvitz, cu TZ la coadă, parte a marii familii Horovitz, s-au scris cărţi, s-au făcut filme, din neam boieresc ca să zic aşa, a 15-a mia spiţă”, a spus Ciutacu.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă