21.3 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăȘtirile zileiValentin Popa: Limba română este în pericol în clasele minorităţilor naţionale

Valentin Popa: Limba română este în pericol în clasele minorităţilor naţionale

“Da. Pentru că am constatat-o cu urechile mele. Am adresat întrebări simple pentru copii. Am auzit un deputat spunând că le-am adresat întrebări pentru adulţi. Mă întreb dacă salutul ‘La revedere!’ o fi pentru adulţi, că n-au putut răspunde nici la salutul ‘La revedere!'”, a spus Popa, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări despre cunoştinţele de limba română în clasele minorităţilor naţionale.

Fostul ministru apreciază drept “îngrozitor ca după cinci, şase ani de zile de limbă română, câte patru ore pe săptămână, să nu poţi avea un minim dialog şi să spui că acest sistem trebuie conservat mai departe”.

“Nu verifică chiar nimeni ce se întâmplă la aceste clase? Îi invit pe toţi parlamentarii care vor trebui să aprobe aceste ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, înainte de a le aproba, să meargă în clasele respective şi să vorbească ei înşişi cu elevii respectivi, să vadă care este nivelul de cunoaştere a limbii române. Şi apoi să voteze. În cunoştinţă de cauză”, a mai spus Valentin Popa.

El a precizat că a testat astfel trei clase, de a V-a şi a VI-a, cu predare în limbile minorităţilor, cu prilejul deschiderii anului şcolar.

Valentin Popa a demisionat săptămâna trecută din funcţia de ministru al Educaţiei.

Predarea limbii române în învăţământul primar la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective, a aprobat, săptămâna trecută, prin ordonanţă de urgenţă, Guvernul.

Cele mai citite

Serviciul de închirieri mașini: Fii șoferul mașinii visurilor tale!

Ai în plan să pleci într-o vacanță împreună cu cei dragi, însă achiziția unei mașini nu se află pe lista ta de priorități momentan?...

Portul Constanța, victima perfectă a managementului defectuos al statului!

Portul Constanța se află în primele 20 de porturi europene ca volum de mărfuri manipulate, dar activitatea sa este ”afectată semnificativ de acțiunea/inacțiunea...

Bodyguardul al lui Drake, rănit într-un schimb de focuri în fața vilei rapperului

Un agent de pază a fost grav rănit într-un schimb de focuri de armă la reședința din Toronto a rapperului canadian Drake, marți dimineață,...
Ultima oră
Pe aceeași temă