Patronul clujenilor, euforic: „Asta înseamnă să ai ADN de campioană”.
CFR Cluj a reușit o calificare spectaculoasă în turul trei preliminar al UEFA Europa League, după o victorie cu 1-0 în fața lui Lugano, obținută în prelungiri, prin golul decisiv al lui Sheriff Sinyan. Deși elvețienii au dominat meciul și au avut două goluri anulate, echipa lui Dan Petrescu a rezistat eroic și a dat lovitura în minutul 96.
Printre cei mai încântați de acest rezultat a fost patronul Ioan Varga, care a oferit o reacție plină de emoție după fluierul final. Prezent în tribună, omul de afaceri s-a declarat copleșit de intensitatea jocului și a ținut să transmită un mesaj emoționant întregii echipe.
„Cred că am băgat 30 și ceva de rugăciuni! S-a văzut încă o dată că, dacă Dumnezeu vrea, te ajută dacă ești curajos. Vreau să transmiteți mesajul meu către echipă: vă iubesc pe toți, ați fost lei și ați avut inimă de lei!”, a spus Varga, potrivit GSP.
Meciul a fost un veritabil test de anduranță pentru ardeleni. CFR a rezistat presiunii constante a adversarului, a avut noroc la două goluri anulate pentru Lugano și a profitat de una dintre puținele ocazii create, în debutul reprizelor suplimentare.
„Ați dovedit încă o dată că sunteți campioni. Strategia lui Dan Petrescu a fost genială! Genială! Am stat și am suferit, ne-am apărat în tranșee și am învins. Asta înseamnă să ai ADN de campioană”, a mai declarat patronul.
„Sunt fericit și nu pot exprima exact în cuvinte ce mândru sunt. CFR a arătat că are stofă de mare echipă. Leii neîmblânziți au învins! Mare victorie”, a concluzionat Varga, aflat într-o stare de entuziasm vizibil.
Pentru CFR Cluj urmează o provocare de calibru: duelul cu Sporting Braga din turul trei preliminar al Europa League. Prima manșă este programată joia viitoare, 7 august, la Cluj, iar returul va avea loc pe 14 august, în Portugalia. Până atunci, echipa va juca în campionat cu Universitatea Craiova, duminică, de la 21:30.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!