13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalUn fost angajat al Serviciului Federal de Administrare Fiscală al SUA condamnat...

Un fost angajat al Serviciului Federal de Administrare Fiscală al SUA condamnat la cinci ani de închisoare într-un dosar ce-l privește pe Donald Trump

Un fost angajat al Serviciului Federal de Administrare Fiscală al SUA a fost condamnat luni la cinci ani de închisoare pentru că a divulgat informaţii din dosarele fiscale ale fostului preşedinte Donald Trump şi ale altor mii de americani bogaţi către surse media, un judecător considerând acţiunile acestui fost angajat drept o ameninţare la adresa democraţiei, relatează Reuters.

Charles Littlejohn, în vârstă de 38 de ani, a pledat vinovat în octombrie la o acuzaţie de dezvăluire fără aprobare a unor informaţii din declaraţii de impozit pe venit.

Judecătoarea de district din SUA Ana Reyes, care a pronunţat sentinţa la Washington, a legat faptele comise de Littlejohn de atacuri mai ample asupra unor oficiali din Statele Unite.

“Ceea ce aţi făcut când îl vizaţi pe preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite a fost un atac asupra democraţiei noastre constituţionale”, a spus Reyes referitor la faptele comise de Littlejohn.

Procurorii federali au cerut o pedeapsă de cinci ani, maximul permis de legea din SUA, argumentând că Littlejohn a fost motivat de o agendă politică şi a compromis securitatea informaţiilor personale sensibile. Procurorii au afirmat că Littlejohn a căutat să obţină un post la o firmă de consultanţă care lucrează cu Serviciul Fiscal al SUA în 2017, în speranţa de a accesa şi dezvălui informaţii despre Trump, care era preşedinte la acea vreme.

Trump a devenit primul candidat important la preşedinţia Statelor Unite în ultimele decenii care nu şi-a făcut publice declaraţiile fiscale atunci când a candidat la Casa Albă, în 2016. O comisie a Camerei Reprezentanţilor a SUA a prezentat şase ani din dosarele sale fiscale în 2022, după o luptă în justiţie.

Donald Trump câștigă voturile republicanilor “pas cu pas”

Parafrazându-l pe posesorul de bască americănească, după câștigarea alegerilor primare în Iowa și mai recentele din New Hampshire, putem spune că Donald Trump se îndreaptă “pas cu pas” spre nominalizarea republicană, pentru marea revanșă electorală pregătită, în toamnă, lui Joe Biden.

Deși un stat mic, cu o populație majoritat albă, New Hamshire e important pentru că acolo pot vota și alegătorii neafiliați unui partid politic. Și în rândurile acestora, Trump a avut succes. Mai mult, contracandidata Nikki Haley a făcut o campanie door-to-door, timp de mai multe săptămâni. Și-a neglijat-o pe cea din Iowa, clasându-se pe locul al treilea, după DeSantis, dar și-a concentrat eforturile pe micul stat de pe coasta de vest a SUA. Credea că-i va lua fața fostului ei șef de diplomație. N-a fost să fie.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...
Ultima oră
Pe aceeași temă