14.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăInternaționalUn american a fost ucis luni în Cisiordania ocupată

Un american a fost ucis luni în Cisiordania ocupată

Un american, care avea de asemenea cetăţenie israeliană, a fost ucis luni în violenţele din Cisiordania ocupată, a anunţat Departamentul de Stat al SUA, relatează AFP.

“Condamnăm uciderile atroce a doi fraţi israelieni în apropiere de Nablus şi uciderea de astăzi a unui israelian lângă Ierihon care – din câte ştim – era şi cetăţean american”, a declarat, în cursul unei conferinţe de presă, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, potrivit agerpres.ro.

“De asemenea, condamnăm violenţa pe scară largă, fără discernământ, a coloniştilor împotriva civililor palestinieni în urma crimelor”, a adăugat Ned Price.

Potrivit purtătorului de cuvânt, un palestinian a fost ucis şi alţi 300 răniţi într-un atac al coloniştilor israelieni, în care au fost incendiate, de asemenea, clădiri şi vehicule. “Aceste acte sunt total inacceptabile”, a declarat Ned Price.

Atac în Israel, chiar în timpul vizitei secretarului de stat al SUA. Doi polițiști au fost uciși

Un atac terorist s-a produs în Israel, chiar pe timpul vizitei în această țară a secretarului de stat al SUA, Antony Blinken.

Atacul din Israel a fost comis de doi bărbați care ar fi de origine arabă. Ei ar fi deschis focul la întâmplare, asupra oamenilor de pe stradă. Victimele atacului sunt doi polițiști, care au fost uciși, precum și alte 12 persoane care sunt rănite.

Cei doi agresori au fost împușcați mortal de forțele de ordine.

Programul vizitei lui Antony Blinken, secretarul de stat al SUA, nu a fost afectat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

De la Expoziția Dali, la spiritul “vitraliului în 8”

În toiul unui Florar (cum i se mai zice popular lunii mai), am uitat să ne bucurăm ochii și să ne fericim sufletul cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă