Studiile recente sugerează că uitarea ar putea să nu fie doar o simplă neglijență a creierului nostru, ci un răspuns dinamic la mediile noastre în schimbare. Neurologii propun că, pe măsură ce mediile se schimbă, uitarea amintirilor irelevante poate favoriza adaptabilitatea și un proces decizional mai bun, notează neurosciencenews.
Experimentele au arătat că, chiar și după ce anumite amintiri la șoareci păreau uitate, acestea puteau fi recuperate cu ajutorul unor indicii corecte. Această înțelegere revoluționară a naturii memoriei ar putea avea implicații majore, în special în cazul unor afecțiuni precum boala Alzheimer.
Neurologii raportează astăzi primele rezultate ale unor teste experimentale concepute pentru a explora ideea că “uitarea” ar putea să nu fie un lucru rău și că ar putea reprezenta o formă de învățare – și prezintă rezultatele care le susțin ideea de bază.
Anul trecut, neuroștiința din spatele noii teorii a sugerat că schimbările în capacitatea noastră de a accesa anumite amintiri se bazează pe feedback-ul și predictibilitatea mediului. Și că, mai degrabă decât să fie o eroare, uitarea poate fi o caracteristică funcțională a creierului, permițându-i acestuia să interacționeze în mod dinamic cu un mediu dinamic.
Într-o lume în schimbare, precum cea în care trăim noi și multe alte organisme, uitarea unor amintiri ar fi benefică, au argumentat ei, deoarece acest lucru poate duce la un comportament mai flexibil și la o mai bună luare a deciziilor. În cazul în care amintirile au fost dobândite în circumstanțe care nu sunt în totalitate relevante pentru mediul actual, uitarea lor ar putea fi o schimbare pozitivă care să ne îmbunătățească bunăstarea.
În Cell Reports, ei prezintă primul dintr-o serie de noi studii experimentale în care efectul uitării naturale, “de zi cu zi”, a fost investigat în ceea ce privește modul în care procesele normale de uitare afectează anumite amintiri din creier.
Echipa a studiat o formă de uitare numită interferență retroactivă, în care diferite experiențe care au loc la o distanță apropiată în timp pot provoca uitarea amintirilor formate recent.
În cadrul studiului lor, șoarecilor li s-a cerut să asocieze un anumit obiect cu un anumit context sau o anumită cameră, iar apoi să recunoască acel obiect care a fost deplasat din contextul său original. Cu toate acestea, șoarecii uită aceste asocieri atunci când experiențele concurente sunt lăsate să “interfereze” cu prima amintire.
Pentru a studia rezultatul acestei forme de uitare asupra memoriei în sine, cercetătorii neuroștiințifici au marcat genetic o “engramă” contextuală (un grup de celule cerebrale care stochează o anumită amintire) în creierul acestor șoareci și au urmărit activarea și funcționarea acestor celule după ce a avut loc uitarea.
În mod crucial, folosind o tehnică numită optogenetică, ei au descoperit că stimularea celulelor engram cu lumină a recuperat amintirile aparent pierdute în mai multe situații comportamentale. Mai mult, atunci când șoarecilor li s-au oferit noi experiențe care aveau legătură cu amintirile uitate, engramele “pierdute” au putut fi readuse în mod natural.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!
