17.2 C
Bucharest
Sunday, 28 May 2023
HomeInternaționalCriza din UcrainaUcraina a raportat explozii la bazele militare rusești de lângă Mariupol și...

Ucraina a raportat explozii la bazele militare rusești de lângă Mariupol și Melitopol

Oficialii din Ucraina au raportat joi seara explozii la bazele militare rusești din jurul orașelor ocupate Mariupol și Melitopol.

De asemenea, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat joi Rusia că îşi pregăteşte forţele armate pentru a “se răzbuna” pe Ucraina, dar şi pe Europa, care sprijină Kievul.

De cealaltă parte, Putin a transmis că Rusia nu își trimite tancurile la granițele țărilor occidentale, dar are cu ce să răspundă amenințărilor, nu doar cu vehicule blindate.

Oficialii ucraineni au raportat explozii la bazele militare rusești din jurul orașelor ocupate Mariupol și Melitopol, informează Sky News, potrivit libertatea.ro.

Ucraina a transmis că au avut loc explozii lângă Mariupol și Melitopol, orașe aflate de la începutul invaziei din 24 februarie sub ocupația rusească

Consiliul municipal a declarat că o explozie a fost observată la o bază militară temporară rusă din interiorul orașului.

Primarul din Melitopol, Ivan Fedorov, a raportat, de asemenea, explozii la o bază rusă din apropierea orașului, precum și la un depozit de petrol din satul Novobohdanivka.

Atât Mariupol, cât și Melitopol, în sudul Ucrainei, se află sub controlul forțelor ruse.

Ucraina a atacat o bază a grupării paramilitare Wagner

Ucraina a anunţat luni că a lovit o bază a grupării paramilitare Wagner, ai cărei membri sunt acuzaţi de Kiev că luptă de partea trupelor ruse, şi că a distrus un pod din apropierea oraşului ocupat Melitopol, din regiunea Zaporojie, informează AFP.

Potrivit guvernatorului regiunii Luhansk (estul Ucrainei), Serghei Gaidai, baza Wagner din oraşul Propasna a fost ”distrusă de o lovitură de precizie”. Tirul a avut loc duminică, a precizat Gaidai pe Telegram, potrivit agerpres.ro.

Extrem de opacă, gruparea Wagner are legături cu oligarhul rus Evgheni Prigojin, el însuşi considerat un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin. Prezenţa combatanţilor săi a fost atestată în ultimii ani în Siria şi în ţări africane printre care Libia şi Mali.

Ucraina a atacat o locație a grupării paramilitare Wagner, dar a vizat și mai multe poduri în regiunea ocupată Herson

În ultimele săptămâni, Ucraina a vizat mai multe poduri, în special în regiunea ocupată Herson, unde forţele ucrainene au lansat o contraofensivă pentru a recuceri zeci de sate aflate sub controlul trupelor ruse.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!


Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 458: Zelenski susține că s-au făcut mari progrese pentru dotarea cu aeronave moderne

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că, pe parcursul acestei săptămâni, s-au făcut progrese substanţiale în asigurarea de aeronave moderne pentru țara sa. Zelenski a afirmat,...

Munca  în zilele noastre

Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society,Harper, New York, 1994) spuneau că în lume se trece la o...

Accesul pe Podul Tineretului din București va fi închis pentru lucrări de reabilitare

Trustul de Clădiri Metropolitane anunţă că accesul pe Podul Tineretului va închis temporar, deoarece începând de luni vor fi demarate lucrări de reabilitare. "Accesul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă