1.1 C
București
vineri, 6 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaTurcia, România și Bulgaria sunt gata pentru înlăturarea minelor din Marea Neagră

Turcia, România și Bulgaria sunt gata pentru înlăturarea minelor din Marea Neagră

Turcia, România şi Bulgaria intenţionează să semneze în ianuarie un plan comun pentru înlăturarea minelor care plutesc în derivă pe Marea Neagră în urma războiului din Ucraina, a anunţat sâmbătă ministrul turc al apărării, Yasar Guler, după mai multe luni de discuţii pe acest subiect între aliaţii din NATO, transmite Reuters, conform agerpres.ro.

Miniştrii apărării din cele trei ţări au avut discuţii asupra acestui plan la o reuniune a NATO desfăşurată la Bruxelles în octombrie, apoi la o altă reuniune care a avut loc luna trecută la Ankara în timp ce lucrau la finalizarea iniţiativei.

Adresându-se presei la Ankara, ministrul turc al apărării a declarat că „Iniţiativa Trilaterală” va include deocamdată numai aceste trei ţări, Turcia, România şi Bulgaria, iar miniştrii lor ai apărării au planificat să participe la ceremonia de semnare a iniţiativei pe 11 ianuarie la Istanbul.

„Din cauza războiului între Ucraina şi Rusia, au fost amplasate mine atât în porturile ucrainene cât şi în cele ruseşti. Acestea uneori se desprind şi ajung purtate de curenţi pe ţărmurile noastre”, a explicat ministrul turc.

„Dragoarele noastre de mine vor patrula constant până în punctul unde se termină frontierele (martitime ale) României”, a adăugat ministrul Yasar Guler.

Pericolul minelor din Marea Neagră este uriaș. România cumpără din Marea Britanie două nave second hand tip vânător de mine

România se pregătește să semneze cu Marea Britanie un acord de achiziție tip “Guvern la guvern”, pe baza căruia va cumpăra, din Marea Britanie, două nave militare second hand, de tip vânător de mine.

Achiziționarea celor două nave tip vânător de mine face parte dintr-un program de înzestrare în valoare totală estimată de 150 de milioane de euro (fără TVA). Din această sumă, valoarea celor două nave este de circa 112.560.000 euro (fără TVA). Prima navă de acest tip ar putea ajunge în România la finalul anului 2023 iar a doua la finalul anului 2024, ne-a precizat viceamiralul Mihai Panait, șeful Statului Major al Forțelor Navale Române. Cele două ambarcațiuni militare avute în vedere de partea română sunt două “platforme navale” din clasa Sandown. Nave din această clasă sunt în dotarea Marii Britanii dar și a altor țări, printre care și Ucraina. Potrivit datelor disponibile pe internet, Marina Regală britanică urmează să renunțe total la navele din această clasă, până în anul 2025. Conform unui document pe care Ministerul Apărării Naționale l-a transmis Parlamentului României, statul român cumpără două nave “în uz, modernizate în conformitate cu precizările făcute de specialiștii Forțelor Navale într-un șantier din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Parchetul s-a autosesizat în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu: Cercetează coruperea alegătorilor și fapte de spălare de bani

Parchetul General s-a autosesizat în legătură cu finanțarea campaniei electorale a candidatului Călin Georgescu după desecretizarea documentelor din şedinţa CSAT, care arată mecanismul ilegal...

Moș Nicolae pornește la drum. Copiii îl așteaptă cu vise și ghetuțe lustruite

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii de pretutindeni așteaptă să vadă dacă primesc dulciuri sau o nuielușă Pe 6 decembrie, magia sărbătorii de...

Agricultura românească, între evoluție și stagnare

România se află printre cele cinci state care somează Comisia Europeană să introducă taxe de import pentru cerealele din Ucraina Aderarea României la Uniunea Europeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă