25 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăInternaționalCriza din IranTrump susține că Iranul renunță la armele nucleare. Negocierile intră într-o etapă...

Trump susține că Iranul renunță la armele nucleare. Negocierile intră într-o etapă decisivă

Președintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte și să nu achiziționeze arme nucleare, o cerință esențială în negocierile dintre Washington și Teheran pentru oprirea conflictului din Orientul Mijlociu.

Potrivit publicației New York Times, Donald Trump a modificat proiectul acordului și l-a retransmis autorităților iraniene. Detaliile schimbărilor nu au fost făcute publice.

În schimb, site-ul Axios a relatat că liderul american dorește garanții suplimentare în privința unor teme pe care le consideră prioritare, inclusiv gestionarea materialelor nucleare aflate în posesia Iranului.

Într-un interviu acordat postului Fox News, Trump a susținut că a primit asigurări directe din partea Teheranului în legătură cu programul nuclear iranian.

„Singura garanţie de care am nevoie este că nu vor exista arme nucleare. Au fost de acord cu asta, iar asta a fost foarte interesant.”

Președintele american a adăugat: „Iniţial au spus: «Nu vom dezvolta o armă nucleară». Am spus: «Bine, ce s-ar întâmpla dacă aţi cumpăra o armă nucleară?». Acum spun: «Nu vom dezvolta şi nu vom cumpăra în niciun fel o armă»”.

Washingtonul avertizează că opțiunea militară rămâne pe masă

Donald Trump a transmis că nu intenționează să grăbească semnarea unui acord, însă a sugerat că există progrese în negocieri.

„Nu mă grăbesc”, a declarat președintele american.

„Încet, dar sigur, cred că obţinem ceea ce ne dorim. Şi dacă nu obţinem ceea ce ne dorim, lucrurile vor evolua diferit”.

Mesajul său a fost completat de secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, care a afirmat că Statele Unite sunt pregătite să intervină militar dacă negocierile eșuează.

Programul nuclear iranian rămâne principalul punct de dispută

Dosarul nuclear continuă să fie cea mai sensibilă temă a discuțiilor dintre cele două state.

Statele Unite și Israelul susțin că Iranul urmărește obținerea armei nucleare, acuzație respinsă constant de autoritățile de la Teheran.

Până acum, partea iraniană a insistat ca subiectul nuclear să fie abordat după semnarea memorandumului de înțelegere aflat în negociere.

Conflictul izbucnit la sfârșitul lunii februarie a provocat mii de victime și a generat efecte economice la nivel global, în special prin creșterea prețului petrolului.

Strâmtoarea Ormuz, un alt punct critic al negocierilor

Pe lângă disputa nucleară, controlul asupra Strâmtorii Ormuz reprezintă un alt obstacol major în calea unui acord.

Iranul a restricționat traficul prin această rută maritimă strategică de la începutul războiului, iar Statele Unite au răspuns prin măsuri de blocadă asupra unor porturi iraniene.

Washingtonul se opune menținerii controlului exclusiv al Teheranului asupra acestei căi de navigație esențiale pentru comerțul mondial cu petrol și gaze.

Iranul solicită deblocarea activelor și reducerea tensiunilor regionale

Printre cererile formulate de Teheran se află și eliberarea unor fonduri iraniene blocate de Statele Unite.

Potrivit presei de stat iraniene, proiectul memorandumului aflat în negocieri ar prevedea deblocarea a 12 miliarde de dolari în termen de 60 de zile.

În același timp, autoritățile iraniene solicită oprirea confruntărilor din Liban, unde Hezbollah și Israel continuă schimburile de focuri, în ciuda armistițiului aflat oficial în vigoare.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Cargou incendiat în Marea Neagră după un atac cu dronă rusească. Un marinar și-a pierdut viața

Un atac cu dronă atribuit forțelor ruse a provocat un incendiu la bordul unui cargou aflat în Marea Neagră, incident în urma căruia o...

Eurostat: combustibilii s-au scumpit cu peste 20% în UE. România, campioană la creșteri

Prețurile combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal au continuat să crească în Uniunea Europeană, cu un avans mediu anual de 20,7% în luna mai...

A dormit pe străzile Teheranului la 14 ani! Acum este eroul Iranului la Cupa Mondială

Alireza Beiranvand a fost desemnat omul meciului după remiza dintre Iran și Belgia, însă drumul său spre performanță a fost unul impresionant.Iranul a obținut...
Ultima oră
Pe aceeași temă