Președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv care modifică substanțial programul de vize H-1B, destinat lucrătorilor străini cu înaltă calificare.
Printre noile prevederi adoptate de administrația Trump se află introducerea unei taxe anuale de 100.000 de dolari pentru cererile depuse, a transmis Associated Press.
Inițial, vizele H-1B au fost create pentru a atrage „cei mai buni și mai inteligenți” specialiști străini în domenii unde companiile americane nu găsesc suficienți angajați calificați.
În practică însă, programul a devenit atractiv pentru muncitori dispuși să accepte salarii mai mici, în jur de 60.000 de dolari pe an, semnificativ sub media de peste 100.000 de dolari plătită de regulă în industria tehnologică americană.
Cine beneficiază de vize
În fiecare an sunt acordate aproximativ 85.000 de vize H-1B, repartizate printr-un sistem de loterie.
În 2025, Amazon a fost cel mai mare beneficiar, cu peste 10.000 de vize, urmată de Tata Consultancy, Microsoft, Apple și Google.
Critici la adresa sistemului
O parte dintre experți susțin că vizele sunt folosite abuziv, fiind direcționate către posturi de nivel de bază, nu către poziții de top care necesită competențe rare.
Această practică, spun criticii, ar contrazice scopul inițial al programului.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.