Trenul circula pe ruta regională Sigmaringen – Ulm și avea la bord aproximativ 100 de pasageri
O seară obișnuită s-a transformat într-un coșmar în sud-vestul Germaniei, unde un tren de pasageri a deraiat în apropierea localității Zwiefaltendorf, în districtul Biberach, provocând moartea a cel puțin patru persoane și rănirea altor zeci. Trenul circula pe ruta regională Sigmaringen – Ulm și avea la bord aproximativ 100 de pasageri, scrie cotidianul Bild.
În timp ce, inițial, s-a vorbit despre trei persoane decedate, un purtător de cuvânt al poliției a anunțat, ulterior, că numărul morților a urcat la patru. Autoritățile continuă să investigheze, dacă alte persoane ar putea fi prinse sub vagoanele răsturnate.
Ministrul de Interne al landului Baden-Württemberg, Thomas Strobl, prezent la fața locului, a declarat că toți pasagerii au fost evacuați, însă operațiunile de ridicare a vagoanelor continuă. „Trebuie să ne asigurăm că nu există victime rămase sub tren”, a precizat oficialul.
Accidentul a avut loc în jurul orei 18:10, iar imaginile surprinse la fața locului arată vagoane complet ieșite de pe șine, unele răsturnate, și echipaje de intervenție care încearcă să elibereze zona. În fundal se aud țipete, iar printre resturi apar copaci doborâți, semn că furtuna ar putea fi un factor în producerea tragediei.
Deși cauza exactă a deraierii nu este cunoscută, Poliția Federală a anunțat că o anchetă este în desfășurare. Între timp, Serviciul Meteorologic German (DWD) a confirmat că regiunea a fost afectată de furtuni violente în cursul serii. S-au înregistrat cantități mari de precipitații, într-un interval scurt de timp, între 30 și 40 de litri pe metru pătrat.
Accidentul readuce în atenție vulnerabilitatea infrastructurii feroviare în fața fenomenelor meteo extreme, într-un context în care Germania a mai cunoscut în trecut episoade similare cu urmări tragice. Autoritățile urmează să stabilească, dacă natura a fost cauza principală sau dacă alte deficiențe au contribuit la dezastru.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube