23.6 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăEconomieEconomie internăTrafic aerian la cote istorice: peste 28,5 milioane de pasageri au tranzitat...

Trafic aerian la cote istorice: peste 28,5 milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile din România în 2025

Aeroporturile din România au înregistrat în 2025 cel mai ridicat nivel al traficului aerian din istorie. Potrivit datelor Asociației Aeroporturilor din România, peste 28,5 milioane de pasageri au fost procesați în cursul anului trecut, ceea ce reprezintă un avans de 9,6% față de 2024.

Evoluția confirmă tendința ascendentă estimată anterior de Ziarul Financiar, care prognozase depășirea pragului de 28 de milioane de pasageri, pe baza creșterilor din primele luni ale anului.

Cel mai aglomerat aeroport din țară a fost, ca și în anii anteriori, Henri Coandă – Otopeni.

Terminalul din București a fost tranzitat de peste 17 milioane de pasageri, înregistrând o creștere de aproximativ 7% față de anul precedent.

Pe locurile următoare s-au situat aeroporturile regionale. Cluj-Napoca a raportat 3,5 milioane de pasageri, iar Iașiul a depășit pragul de 2,2 milioane de pasageri, consolidându-și poziția între cele mai importante porți aeriene ale țării.

Motoarele creșterii: rute noi și companii suplimentare

Avansul traficului a fost determinat în principal de dezvoltarea aeroporturilor regionale, unde companiile aeriene au deschis noi rute și au suplimentat frecvențele pe traseele deja existente.

În același timp, piața locală a atras noi operatori aerieni, iar alții și-au anunțat intrarea în România.

Printre companiile care urmează să lanseze zboruri se numără Etihad și Smartwings, ceea ce ar putea susține creșterea și în perioada următoare.

Ritm mai rapid decât în 2024

Dinamica din 2025 a depășit semnificativ evoluția din anul anterior. Dacă în 2024 traficul aerian a crescut cu aproximativ 6%, în 2025 ritmul a accelerat la peste 9%.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Rețea de contrabandă cu 6 milioane de țigarete, destructurată: 79 de percheziții în București și șase județe

Acțiunea vizează persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă continuatăO grupare suspectată că a introdus ilegal în România...

Birourile bune din București devin mai scumpe: chiriile cresc, deși cererea rămâne slabă

Peste 100.000 de metri pătrați de birouri au fost închiriați în primele șase luni din 2026, sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecutPiața...

Messi a revenit pe teren după drama din familie! Inter Miami a fost eliminată din Leagues Cup

Lionel Messi a disputat primul meci după decesul tatălui său, însă revenirea sa nu a putut evita eliminarea lui Inter Miami din Leagues Cup.Lionel...
Ultima oră
Pe aceeași temă