24.7 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăEconomieBirourile bune din București devin mai scumpe: chiriile cresc, deși cererea rămâne...

Birourile bune din București devin mai scumpe: chiriile cresc, deși cererea rămâne slabă

Peste 100.000 de metri pătrați de birouri au fost închiriați în primele șase luni din 2026, sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut

Piața de birouri din București transmite un semnal contradictoriu în prima jumătate a anului: companiile închiriază mai puțin decât în anii anteriori, dar spațiile moderne și bine amplasate devin tot mai scumpe. Peste 100.000 de metri pătrați de birouri au fost închiriați în primele șase luni din 2026, sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui raport Colliers.

În zonele centrale, presiunea asupra chiriilor este deja vizibilă. În Piața Victoriei și în alte areale centrale, prețul solicitat pentru spațiile existente a ajuns în iunie la aproximativ 18 euro/mp/lună, față de 16 euro în urmă cu un an, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 12%. La nivelul întregii piețe, majorarea medie a fost de circa 3%.

Pentru proiectele noi aflate în dezvoltare, proprietarii cer deja cu 10%-15% mai mult decât nivelurile obișnuite ale pieței.

„Piața birourilor dă acum două semnale care par, la prima vedere, în contradicție: volumul închirierilor rămâne modest, dar chiriile cresc pentru spațiile bune”, explică Victor Coșconel, reprezentant Colliers. Potrivit acestuia, cauza principală este oferta redusă de clădiri moderne, eficiente și bine poziționate, exact tipul de spațiu pe care îl caută companiile.

Cererea a avut o ușoară revenire în primul semestru, însă activitatea rămâne sub media ultimilor ani și mai apropiată de nivelurile din 2020-2021 decât de perioada de dinaintea pandemiei. În același timp, pe piață apar companii care analizează intrarea în România, în special centre de servicii din Europa de Vest, interesate de suprafețe de câteva mii de metri pătrați.

Și sectorul IT&C începe să recupereze teren. Dacă în 2025 genera aproximativ 20% din cererea de birouri, ponderea sa a urcat la 31% în prima jumătate a acestui an. Serviciile financiare, construcțiile, energia, serviciile profesionale și bunurile de consum au avut fiecare ponderi de aproximativ 8%-9%, ceea ce indică o diversificare a pieței. Un rol important îl are și revenirea angajaților la birou. În multe companii, prezența obligatorie a crescut de la una-două zile pe săptămână la trei, iar modelul cu patru zile este tot mai des analizat.

Oferta rămâne însă principala problemă. În primele șase luni nu a fost finalizat niciun proiect nou de birouri în Capitală, după ce nici în 2025 nu au existat livrări. Pentru întregul an sunt estimate puțin peste 50.000 mp de spații noi, iar proiectele aflate deja în construcție ar putea adăuga aproape 300.000 mp în următorii ani.

Rata de neocupare a ajuns la 12,25%, de la 11,75% la sfârșitul lui 2025, însă cifrele ascund diferențe majore între zone. În centrul de business, gradul de neocupare este de aproximativ 4%, iar chiriile pot ajunge la 24 euro/mp/lună. În Floreasca-Barbu Văcărescu, rata este de circa 5%, în timp ce în Pipera ajunge la 40%.

Consultanții estimează că cererea va rămâne în 2026 apropiată de cea din anul precedent. Pentru clădirile moderne și bine amplasate, oferta redusă ar putea menține însă presiunea ascendentă asupra chiriilor, în timp ce proprietarii imobilelor mai vechi vor fi tot mai obligați să investească în modernizare pentru a rămâne competitivi.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Diana Buzoianu, acuzații la adresa Romsilva: Instituția ar fi pus mașini la dispoziția protestatarilor Federației Silva

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că Romsilva s-a obligat, prin noul Contract Colectiv de Muncă, să asigure maşini din cadrul instituţiei pentru...

Grindeanu respinge acuzațiile privind apropierea PSD de Nicușor Dan: „Relația a fost instituțională”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că partidul pe care îl conduce este independent și își stabilește prioritățile în funcție de politicile publice...

Ilie Bolojan cere recepționarea în două săptămâni a proiectelor PNRR. Aproximativ 4.500 de lucrări sunt încă nerecepționate

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut, joi, prefecților și reprezentanților instituțiilor responsabile de recepția investițiilor finanțate prin PNRR să se mobilizeze pentru finalizarea procedurilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă