3.3 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăLifestyleTop 10 cele mai solicitate destinații în afara țării, în anul 2023

Top 10 cele mai solicitate destinații în afara țării, în anul 2023

Compania de călătorii românească EXIMTUR va ȋncheia anul 2023 cu un volum de vȃnzări de peste 48 milioane EUR, ȋn creştere cu 20% faţă de anul 2022.

Călătoriile de tip leisure au generat 63% din vânzări, reflectând o creștere de 20%, în comparație cu anul anterior. Cât despre segmentul de călătorii de afaceri, acesta a înregistrat o creștere de 24%, reprezentȃnd 36% din totalul vânzărilor, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Destinațiile din România au reprezentat 50% din vȃnzări

Destinațiile din România au reprezentat 50% din vȃnzări, destinațiile externe şi vânzările de bilete de avion au contribuit ȋn egala măsură, cu cȃte 25%. Romȃnia Vânzările pentru destinațiile din România au înregistrat o creștere generală de 23% Vȃnzările pentru stațiunile de pe Litoralul Mării Negre au crescut cu 14%, în timp ce restul au înregistrat o creștere de 29%.

Valoarea medie a unui sejur a fost de 246 de euro/persoană. Cele mai căutate 10 destinații în România au fost: Băile Felix, Mamaia, Eforie Nord, Băile Herculane, Călimănești Căciulata, Olimp, Venus, Sovata, Saturn și Cap Aurora.

Destinațiile care au înregistrat o creștere semnificativă în 2023 față de anul 2022 includ Eforie Sud (560% față de anul anterior), orașele turistice: Timișoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Brașov, Oradea, Constanța (244%), Slănic Moldova (208%), Băile Olănești (177%), Păltiniș (177%), Bușteni (166%), Băile Herculane (159%), Vatra Dornei (154%).

Tendințe interne pentru 2024

Tendinţe pentru anul 2024: Organizarea evenimentelor pentru companii în România a înregistrat o creștere de 37% în 2023, iar interesul pentru astfel de activități se va menţine ridicat și în 2024. Cererile pentru Litoralul Mării Negre și stațiunile balneare vor predomina în preferințele clienților pentru vacanțe în România.

Preconizăm că solicitările clienților se vor orienta către unități hoteliere ce oferă servicii all-inclusive, asigurând astfel confort și o gestionare mai predictibilă a bugetului de călătorie. Stațiunile balneare tradiționale și unitățile dotate cu spa din întreaga țară vor fi căutate în special pentru tratament, prevenție și relaxare.

De asemenea, anticipăm o creștere a solicitărilor pentru trasee turistice și vizitarea orașelor turistice consacrate, precum Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu și Iași. Destinaţii externe Vânzările pentru destinațiile externe au înregistrat o creștere de 14%. Valoarea medie a unui sejur extern a fost de 635 de euro/persoană.

Top 10 cele mai solicitate destinații în afara țării, în anul 2023

Cele mai solicitate 10 destinații externe: Turcia s-a clasat pe primul loc, contribuind cu 25% din totalul vânzărilor și având o valoare medie a sejurului de 800 de euro/ persoană. Grecia a ocupat locul doi, reprezentând 21% din totalul vânzărilor externe, cu o valoare medie a sejurului de 680 de euro. Alte destinații notabile au inclus Egiptul, cu o valoare medie a sejurului de 727 de euro, Spania cu o valoare medie a sejurului de 771 de euro, Germania (473 euro/persoană), Cipru (749 euro/persoană), Bulgaria (354 euro/persoană), Italia (455 euro/persoană), Regatul Unit (876 euro/persoană) și Tunisia (655 euro/persoană).

Cele mai dinamice destinații externe în 2023 au fost Canada (1905% față de anul anterior, datorată organizării de evenimente corporate/business), Malta (426%), Cipru (346%), Spania ( 287%), Tunisia (259%), Regatul Unit (235%), Italia (209%), Emiratele Arabe Unite (175%), Olanda (172%) și Germania (140%).

Tendințe externe pentru 2024

Tendinţe pentru anul 2024: Destinațiile externe specifice călătoriilor business, cum ar fi Germania sau Regatul Unit, vor rămâne de interes pentru clienţii corporate. Pentru călătoriile cu scop de vacanță, Turcia se va menține în topul vânzărilor, dar cele mai semnificative creșteri se vor înregistra pentru Grecia, Spania, Cipru și Italia.

Se vor solicita ȋn continuare pachetele charter către destinații calde, în special pentru vacanțe la mare, precum și pentru hotelurile care oferă servicii all-inclusive. Începând cu toamna anului 2022, am observat un interes în creștere din partea companiilor pentru călătorii de business, atât în țară, cât și către destinații externe. Anul 2023 a marcat ȋn mod evident reluarea activităților de business travel, iar pe viitor anticipăm o creștere constantă a diviziei EXIMTUR Business.

În paralel, observăm o creștere susținută a vânzărilor pentru vacanțe în România și a pachetelor charter către destinații externe. România rămâne o destinație căutată datorită diversității sale, investițiilor constante în unitățile de cazare și infrastructură, precum și proximității față de casă.

Programul deosebit de ofertant de chartere externe cu plecare din Romȃnia, care ȋnsumează ȋn acest moment 113 destinaţii externe cu plecări din toate aeroporturile importante, va susţine o creştere de cel puţin 10% a călătoriilor de acest tip ȋn anul care urmează.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Atenție la mesajele care promit locuri de muncă online: DNSC avertizează asupra tentativelor de fraudă

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat un avertisment cu privire la mesaje frauduloase primite prin SMS sau aplicații precum WhatsApp. Aceste mesaje...

Ultima actualizare Apple vine cu integrarea ChatGPT de la OpenAI

Apple a lansat recent o actualizare importantă a sistemului său de operare iOS, integrând ChatGPT de la OpenAI în dispozitivele sale, o caracteristică mult...

România, un pas mai aproape de OCDE: Aviz favorabil pentru reformele din muncă și solidaritate socială

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a evaluat „favorabil” măsurile implementate de România în domeniul muncii şi solidarităţii sociale, în cadrul procesului de...
Ultima oră
Pe aceeași temă