Potrivit unei investigații publicate de The Telegraph, Rusia a atras mii de africani, în special din țări precum Camerun, Zimbabwe, Ghana sau Bangladesh, promițându-le locuri de muncă în fabrici civile – cum ar fi unități de producție de șampon – iar ulterior i-a forțat să se înroleze și să lupte în Ucraina.
Unul dintre cazurile documentate de The Telegraph este cel al lui Jean Onana, un camerunez de 36 de ani, care a ajuns la Moscova în martie, sperând să obțină un loc de muncă stabil.
La scurt timp după sosire, el și alți zece bărbați au fost reținuți și forțați să semneze contracte de recrutare militară.
Onana a ajuns astfel direct pe linia frontului, unde a supraviețuit cu greu unui bombardament care a ucis opt dintre camarazii săi.
Tinerii africani, folosiți în prima linie sau în fabricile de armament
Rapoartele indică faptul că unii dintre recruți au fost trimiși în fabrici de armament, unde au lucrat în condiții precare pentru a susține industria militară rusă. În același timp, alții, precum Onana, au fost trimiși în zonele cele mai periculoase ale frontului ucrainean.
„Cine nu era trimis pe front, ajungea în fabricile de armament”, notează publicația britanică.
Estimările Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale din SUA arată că Rusia a pierdut aproape un milion de soldați, uciși sau răniți, de la începutul războiului, ceea ce a determinat Kremlinul să își extindă eforturile de recrutare dincolo de granițele proprii.
„Am fost trimis să spăl vase, dar am primit pușcă și grenadă”
Un alt caz este cel al lui Malik Diop, un student senegalez în vârstă de 25 de ani, care a declarat militarilor ucraineni că a fost abordat într-un centru comercial din Rusia și i s-a oferit un contract de muncă pentru spălat vase în Luhansk, cu un salariu lunar de 5.700 de dolari.
La scurt timp, însă, Diop a fost trimis pe front, dotat cu armament, și implicat în lupte grele lângă Toretsk.
„Am început să vedem oameni morți în pădure, mulți oameni morți în diferite clădiri. M-a marcat foarte tare”, a povestit tânărul. A fugit de pe front, dar a fost capturat după două zile.
Tacticile de infanterie rusă provoacă sute de morți zilnic
Mulți dintre africanii trimiși în luptă nu reușesc să supraviețuiască. Tacticile de infanterie ruse, descrise ca „sinucigașe”, produc peste 1.100 de victime zilnic, pentru câștiguri teritoriale minime.
Îngrijorat de amploarea fenomenului, guvernul Camerunului a impus restricții asupra plecărilor din armată, în încercarea de a stopa exodul spre Rusia.
Salariile rusești, de peste 20 de ori mai mari decât cele din Camerun
Principalul motiv pentru care africanii aleg să plece este diferența salarială.
Un soldat camerunez câștigă aproximativ 67 de lire sterline pe lună, în timp ce Rusia promite până la 1.500 de lire lunar.
„Iată de ce preferăm să mergem să murim în Rusia”, a scris recent un soldat camerunez pe rețelele sociale, publicând un fluturaș de salariu.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.